Circa 200 de cadre didactice din județul Sibiu au venit la București, în prima zi de școală, pentru a se alătura marșului profesorilor împotriva măsurilor fiscal-bugetare ale guvernului Bolojan. În majoritatea unităților școlare nu au mai fost organizate festivități în prima zi de școală.
La Colegiul Național Gheorghe Lazăr, elevii au fost așteptați în intervalul 09:30 – 13:00, potrivit unor mesaje distribuite pe grupurile de părinți. Tinerii au fost așteptați de profesori și conduși direct în clase.
Anularea festivității de deschidere a noului an școlar nu a venit neapărat pe fondul de nemulțumire a profesorilor ci a fost o măsură mai degrabă practică. Directorul școlii susține că a preferat să se treacă peste această tradiție din cauza faptului că lucrările la școală nu au fost încă finalizate.
„Va fi un an școlar un pic mai greu pentru noi. Știți foarte bine de ce. Asta înseamnă că și pentru elevi va fi un pic mai dificil, pentru că activitatea la clasă este încărcată suplimentar față de ce a fost până anul trecut.
Însă am încredere în colegii mei și am încredere în copiii care vin la noi că se vor descurca și vor avea rezultatele pe care le așteptăm de la ei și pe care le avem an de an în Lazăr. De când sunt eu director, din 2003. Deci, numai bine și un an școlar cât mai ușor”, a declarat directorul colegiului, Gabriel Negrea, pentru Ora de Sibiu.
La liceul ”Lazăr”, Carmen Iohannis este profesoară de engleză și dirigintă a clasei a XII-a E. Cu toate că a trecut de vârsta pensionării, soția fostului președinte și-a păstrat jumătate de normă la catedră pentru a putea rămâne alături de elevii ei până când aceștia vor absolvi.
Indiferent dacă s-au ținut sau nu cursuri în prima zi, majoritatea școlilor au adoptat măsura ca diriginții să rămână în clasă alături de elevi, în ciuda nemulțumirilor pe care profesorii le manifestă în aceste zile.
Un aspect interesant, remarcat de publicația Turnul Sfatului, este că școala la care predă Carmen Iohannis a fost supravegheată, luni dimineața, de poliția națională cu mașini BMW. În tot acest timp, la celelalte școli au fost trimiși agenți ai poliției locale, mai puțin dotați din punct de vedere al mijloacelor de deplasare.
Poliția Română a primit automobile BMW în perioada în care Klaus Iohannis a fost președinte. Sindicatul Europol a acuzat atunci că o licitație de 100 de milioane de lei ar fi fost dată ”cu dedicație” firmei auto importatoare, Automobile Bavaria. Societatea este deținută de omul de afaceri brașovean Michael Schmidt, cunoscut drept un apropiat al fostului președinte Iohannis și al PNL.
Carmen Iohannis ar putea fi obligată să lucreze mai mult. Guvernul Bolojan a anunțat că intenționează să crească norma didactică pentru profesori, aceasta fiind de 18 ore pe săptămână în învățământul preuniversitar. În ianuarie 2023, Carmen Iohannis a solicitat să i se înjumătățească norma, cerere care i-a fost aprobată de conducerea unității. În urmă cu doi ani, Carmen Iohannis și-a însoțit soțul în mai multe vizite externe, care au totalizat 24 de zile, toate în timpul anului școlar.
Pe de altă parte, Colegiul Național Samuel Von Brukenthal, la care Klaus Iohannis a predat fizică, a organizat o scurtă festivitate. Directoarea instituției le-a spus câteva cuvinte elevilor înainte ca ca aceștia să intre în școală. Klaus Iohannis s-a pensionat din postul de profesor la Brukenthal în primăvara anului 2024, pe care l-a ținut ocupat aproape 27 de ani, cât a fost primar și președinte. În tot acest timp, liceul nu a putut să angajeze un profesor titular pentru postul ocupat de fostul șef de stat.