News

Grindeanu critică MAE după vizita lui Năstase şi Dăncilă în China: „Politica externă nu e un loc de abordări emoționale ce țin de retorica de partid”

Sorin Grindeanu a reacţionat din nou la vizita făcută de Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă, aducând critici voalate Ministerului de Externe, condus de Oana Ţoiu.
04.09.2025 | 15:51
Grindeanu critica MAE dupa vizita lui Nastase si Dancila in China Politica externa nu e un loc de abordari emotionale ce tin de retorica de partid
Sorin Grindeanu critică poziţia Ministerului de Externe în legătură cu vizita în China a fostilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Liderul PSD Sorin Grindeanu a revenit joi cu precizări în legătură cu prezenţa la parada de la Beijing a foştilor premieri social-democraţi Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă. El a subliniat că a fost o decizie personală a acestora, a reamintit că nu mai sunt membri PSD şi a subliniat că nu a vorbit cu aceştia nici înainte şi nici după vizita în capitala Chinei.

„Au fost invitaţi de preşedintele Chinei”

În cadrul aceleiaşi postări, Sorin Grindeanu a adus critici voalate Ministerului Afacerilor Externe, opinând că această instituţie ar trebui să ia în calcul toate palierele importante pentru consolidarea imaginii României în lume, dar şi să se implice mai activ în diplomaţia economică.

ADVERTISEMENT

„Doresc ca punctul meu de vedere să fie foarte clar în ceea ce privește participarea foștilor prim-miniștri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la ceremonia de la Beijing. Prezența unor foști demnitari ai statului român a fost opțiunea lor și a avut loc la invitația președintelui Republicii Populare Chineze. Cei doi nu mai sunt membri ai PSD și, ca atare, nu am avut vreo discuție cu aceștia. Nici înainte și nici ulterior vizitei de la Beijing.

Ca președinte al Camerei Deputaților am datoria să evit orice ambiguitate care ar putea fi interpretată ca un mesaj strategic în afara angajamentelor noastre internaționale. Nu este vorba de interdicții, ci de responsabilitate instituțională”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

ADVERTISEMENT

„China a fost și rămâne un partener economic important al României”

În continuare el a vorbit despre diplomaţia românească, referindu-se la cele două niveluri prioritare, cel al securităţii şi cel economic. Legat de acest al doilea domeniu, liderul PSD a ţinut să sublinieze că China a fost și rămâne un partener economic important al României.

ADVERTISEMENT

„Politica externă a României are două niveluri:

– Securitate: suntem și rămânem ferm ancorați în angajamentele ce derivă din statutul de țară membră a Uniunii Europene și a NATO.
Acesta nu este un slogan, este obligația noastră strategică. Nu cred că putem căuta protecție sau alianțe militare în afara acestui cadru. Și cred că aceasta este atitudinea corectă și nu o să mă dezic de ea.

ADVERTISEMENT

– Economie: ne dorim relații comerciale și investiții cu actorii statali care respectă interesele României, regulile europene și standardele de securitate euroatlantice.
China a fost și rămâne un partener economic important al României, iar relațiile noastre sunt apropiate. Și sper ca ele să se dezvolte pe termen mediu și lung”, a mai scris Grindeanu.

„Politica externă nu este un loc pentru abordări emoționale”

Preşedintele PSD a criticat apoi atitudinea ministrului de externe, Oana Ţoiu, în legătură cu prezenţa la Beijing a Vioricăi Dăncilă şi a lui Adrian Năstase, spunând că nu este loc de abordări emoţionale, care ţin de retorica de partid.

ADVERTISEMENT

„Viziunea Ministerului de Externe al României trebuie să ia în calcul toate palierele importante pentru dezvoltarea și întărirea prezenței noastre pe plan internațional prin contribuții consistente, care să fie dublate de pragmatism și o implicare mai activă a diplomației economice.

Pentru a ne promova eficient interesele legitime în acest context geopolitic dificil este nevoie în primul rând de o analiză lucidă și de clarificări realiste în plan intern! Politica externă nu este un loc pentru abordări emoționale care țin de retorica de partid! Pe umerii diplomației românești și așa apasă o mare responsabilitate!”, a concluzionat Sorin Grindeanu.