News

Grindină la Giurgiu! Întreg județul se află sub cod galben

10.06.2019 | 16:22
Grindina la Giurgiu Intreg judetul se afla sub cod galben
Căderi de grindină în județul Giurgiu. Sursa foto:romaniatv.net

Vremea continuă să-și facă de cap în unele zone din țară. Chiar dacă am intrat deja în plină vară calendaristică, iată că nu scăpăm de instabilitate și fenomene extreme. Spre exemplu, în județul Giurgiu, au fost semnalate masive căderi de grindină.

Fenomenele extreme continuă. Căderi de grindină la Giurgiu

De altfel, întreaga regiune se află sub cod galben de ploi cu caracter torențial, însoțite de vijelii, descărcări electrice și căderi de grindină. Avertizarea rămâne valabilă până la ora 17:00, însă nu este exclus ca experții Administrației de Meteorologie să o prelungească până marți, 11 iunie.

În sudul, estul și local în centrul țării și la munte vor fi semnalate intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. În ceea ce privește cantitățile de apă, acestea vor depăși valoarea de 20-25 litri/metru pătrat, pe arii restrânse atingând chiar și pragul de 50 litri/metru pătrat.

Continuă vremea rea, în cea mai mare parte a țării. Sursa foto:mediafax
Continuă vremea rea, în cea mai mare parte a țării. Sursa foto:mediafax

Cod portocaliu în zona Moldovei

Județul Giurgiu nu este singura regiune a țării afectată de condiții extreme ale vremii în următoarea perioadă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, mai multe localități din Bacău, Galați și Vaslui se află sub un cod portocaliu ce vizează instabilitate atmosferică.

Prin urmare, în zonele respective se vor semnala grindină de dimensiuni mici şi posibil medii, vijelii, intensificări însoțite de descărcări electrice,dar și  cantităţi de apă ce vor depăşi 35 litri/metru pătrat. De asemenea, cea mai mare parte a județului Caraș-Severin se află sub pericol de inundații și căderi de grindină.

Totodată, potrivit specialiștilor ANM, în județele  Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, şi Botoşani, există riscul producerii unor scurgeri pe versanți, torenți și pâraie, dar și viituri rapide pe râurile mici, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție. Fenomenele extreme vor continua până spre miezul nopții.