News

Gropile morților de Covid-19, săpate cu excavatorul la Slobozia. Groparii nu mai fac față. “Ne vom plânge cu toții rudele”

Valul patru al pandemiei este din ce în ce mai aspru. În timp ce spitalele sunt copleșite de numărul de pacienți bolnavi de coronavirus și în cimitire lucrurile se complică. S-au adus excavatoare pentru săparea mormintelor, din cauză că groparii sunt epuizați de situație.
22.10.2021 | 15:52
Gropile mortilor de Covid19 sapate cu excavatorul la Slobozia Groparii nu mai fac fata Ne vom plange cu totii rudele
ADVERTISEMENT

Se întâmplă în Slobozia, unde s-a ajuns a se face chiar și câte 11 gropi pe zi. Autoritățile locale spun că totul este similar unei perioade de război.

Lângă cimitirul din oraș s-au format mormane de pământ. Angajații Administrației Domeniului Public (DADP) au mărturisit că este pentru prima oară când sunt chemați să facă gropi cu excavatorul.

ADVERTISEMENT

Angajat DIADP Slobozia: ”Sunt urgențe foarte multe și nu fac față la mână”

”11 Gropi avem de săpat astăzi (…) Nu, n-am făcut cu excavatorul! Numai la mână! Acum e mai… să terminăm mai repede! Sunt urgențe! Sunt urgențe foarte multe și nu fac față la mână! A băgat excavatorul! (…)

Nu vezi că nu fac față groparii? Și ne-a chemat și pe noi de la DIADP (Administrația Domeniului Public – n.r.) Nu fac față ăștia, băieții de aici! Foarte multe!

ADVERTISEMENT

– Din cauza COVID-ului?

– Da! Da!”, a fost dialogul dintre reprezentanții DADP și un jurnalist Digi 24.

Directorul DADP Slobozia îndeamnă la vaccinarea anti-Covid

Directorul DADP Slobozia, Rosca Petre Valeriu, trage un semal de alarmă cu privire la situația de față. El îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze împotriva coronavirusului.

”Colegii mei din DADP Slobozia dau o mână de ajutor groparilor care sunt depășiți și nu mai fac față valului prea mare de înhumări.

ADVERTISEMENT

Haideți să facem tot posibilul ca să rămânem sănătoși, iar asta înseamnă să ne vaccinăm. Nu mai ascultați sfaturile persoanelor neavizate care vă mint că vaccinul este experimental, ci mergeți să vă imunizați.

Nu, nu imunizarea naturală e soluția. Multe persoane care au avut SARS-CoV-2 au rămas cu sechele grave, cu plămânii afectați și în proporție de 60%!!!”, a scris directorul DADP Slobozia pe facebook, postând și câteva imagini.

ADVERTISEMENT
Gropi săpate cu excavatorul în cimitirul din Slobozia. Sursa foto: Facebook Rosca Petre Valeriu

La UPU Slobozia nu mai sunt locuri libere

Între timp, în spitalele din Slobozia numărul de pacienți contaminați este tot mai mare. La UPU nu mai sunt paturi libere, iar ambulanțele intră și ies cu bolnavi de Covid-19.

”N-avem niciun loc liber acum! Câți aveți în așteptare? Patru suspecți? Am înțeles… Reluăm legătura într-o jumătate de oră. N-am niciun loc liber. Stau pe hol acum, da?”, a fost surprins un medic vorbind la telefon, tot potrivit Digi 24. Ulterior, cadrul medical a explicat:

”Am vorbit cu dispeceratul. Sunt încă zece oameni în așteptare”, a clarificat medicul.

În interiorul unității medicale mulți pacienți sunt nevaccinați, iar acum se zbat între viață și moarte, fiind conectați la aparatele de oxigen.

De ce n-ați vrut să vă vaccinați? întreabă medicul o pacientă care este pe oxigen.

– Tot am zis că-mi fac! Dar îi mai auzeam… fel de fel…  

– Acum v-ați vaccina, dacă ați ști că nu ajungeți așa?

– Vai de capul meu…

– Vă pare rău că nu v-ați vaccinat?

– Da! Îmi pare rău! Mai ajungeam aici?

– N-ajungeați aici, așa este…

– Da, da…”, este discuția dintre un medic și un pacient infectat cu coronavirus.

Pacienții internați sunt atât persoane trecute de vârsta a treia, dar și tineri. O parte regretă că nu s-au imunizat. Cei care refuză internarea, sunt găsiți răpuși acasă de coronavirus.

”Pacienții sunt și tineri, și bătrâni, cu stare foarte avansată de afectare pulmonară. Din tot ce avem pe izolatoare, unul singur este vaccinat, dar este fără dependență de oxigen. În fiecare zi se găsesc la domiciliu decedați de COVID, să-i spunem, câte 6 – 7 pe zi.

La noi la UPU este plin, locuri pe secție nu mai există. Medicamentele nu ne ajung. Pentru că este un aflux foarte, foarte mare de pacienți, facem eforturi foarte mari ca să le asigurăm tot necesarul.

99 la sută dintre cei care sunt aici ar fi vrut să se vaccineze. Sau acum s-ar duce și s-ar vaccina. Dar este un pic cam târziu pentru marea majoritate a lor”, a detaliat Anca Telhuz, medic-șef al UPU Slobozia.

ADVERTISEMENT
Tags: