Derby-ul rundei a 9-a din SuperLiga se joacă în Gruia între CFR Cluj şi FCSB. Roş-albaştrii caută prima victorie în deplasare din acest sezon, ultimul succes pe teren străin fiind reuşit în primăvară, în Gruia.
Aşa cum se întâmplă mai mereu la meciurile de pe terenul CFR-ului, fanii FCSB au venit în număr mare la stadion. Nu doar în peluza oaspeţilor unde sunt aproximativ 300 de fani, ci şi la cele două tribune.
De altfel, la tribuna a doua sunt mai multe sectoare ocupate de fani ai FCSB-ului, care scandează împreună cu galeria. Doar că, în primele 45 de minute, roş-albaştrii au fost dominaţi pe gazon, CFR Cluj fiind în avantaj după golul lui Louis Munteanu.
Fanii celor de la CFR Cluj s-au arătat deranjaţi că un număr mare de concitadini au venit în Gruia să susţină FCSB şi au avut scandări împotriva fanilor care poartă la gât fulare roş-albastre în această confruntare.
FCSB se simte ca acasă în Gruia în ultimii ani. CFR Cluj nu a mai câştigat pe teren propriu în faţa celor de la FCSB din 29 august 2021. Atunci, feroviariii s-au impus cu 4-1, la debutul lui Edi Iordănescu.
Au mai fost programate alte cinci meciuri în Gruia de atunci, trei dintre ele fiind câştigate de FCSB. La ultima confruntare din Gruia, roş-albaştrii au făcut un pas uriaş spre titlu, reuşind să se impună cu 1-0, graţie golului marcat de Florinel Coman.
Liderul Peluzei Nord de la FCSB, Gheorghe Mustaţă a fost prezent la unul dintre ultimele antrenamente ale roş-albaştrilor înaintea deplasării la Cluj. El i-a urat bun venit lui Mihai Popescu de la Farul Constanţa, care a debutat în Gruia:
“Respect pentru ce faceți voi suporterii, respect că veniți și susțineți echipa necondiționat. Vreme bună, vreme rea sunteți mereu acolo, sunteți alături de echipă și asta pentru mine e cel mai important lucru. Împreună o să facem lucruri mărețe.
Sunt aici să dau totul, ăsta sunt eu, sunt făcut din muncă. Nu contează unde am fost, ce am făcut, acum sunt aici și o dau ce am mai bun pentru echipa asta când o să joc. O să intru pe teren cu sufletul deschis și gata să facem performanță”, a spus Popescu.