Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Grupa L, LIVE BLOG de la CM 2026. Probleme pentru Anglia înainte de meciul cu Ghana! „Haos”

Anglia, Croația, Ghana și Panama formează una dintre cele mai atractive grupe ale CM 2026. Vezi pe site-ul FANATIK programul meciurilor și analiza completă.
20.06.2026 | 21:01
Grupa L LIVE BLOG de la CM 2026 Probleme pentru Anglia inainte de meciul cu Ghana Haos
Marcus Rashford are probleme medicale înaintea meciului Anglia - Ghana de la Campionatul Mondial. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Site-ul FANATIK vă propune o analiză a primelor reprezentative calificate la Campionatul Mondial de Fotbal din această vară, competiție ce va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie, în 16 orașe din SUA, Canada și Mexic. În cadrul prezentului articol, puteți citi toate detaliile despre grupa L, în care au fost repartizate, după tragerea la sorți, selecționatele din Anglia, Croația, Ghana și Panama.

UPDATE: Baza de antrenament a Angliei, sub avertizare de tornadă

Anglia a debutat la turneul final cu o victorie, 4-2 cu Croația, și va întâlni Ghana în al doilea meci al grupei L, însă pregătirile britanicilor au fost date peste cap din nou de condițiile atmosferice din SUA. Baza de antrenament a englezilor, aflată în Kansas City, se află din nou sub avertizare de tornadă. „Prognozele locale au emis un risc meteorologic sever de Nivel 3 în Kansas, Nebraska și Colorado, cu furtuni care ar putea aduce grindină gigantică și vânturi de până la 128 km/h.

ADVERTISEMENT

Meteorologii au avertizat, de asemenea, cu privire la posibilitatea dezvoltării unei tornade de gradul EF-2 sau mai puternice în regiune, clasificată drept ‘puternică’, cu rafale de vânt capabile să atingă 178–219 km/h”, au notat cei de la The Sun, care au subliniat că „Pregătirile Angliei pentru Cupa Mondială au intrat într-un nou haos”.

O avertizare similară a existat și înainte de meciul cu Croația, iar amicalul pe care Anglia l-a disputat contra naționalei din Costa Rica la Orlando înainte de startul turneului a fost amânat tot din cauza vremii. Partida dintre Anglia și Ghana se va disputa marți, 23 iunie, de la ora 23:00, pe Gillette Stadium din Foxborough, Massachusetts.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Marcus Rashford, incert pentru meciul Anglia – Ghana

Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a intrat pe parcurs în victoria contra Croației, scor 4-2, și chiar a marcat al patrulea gol al englezilor, dar ulterior a resimțit anumite probleme musculare, care aparent nu au fost rezolvate până în prezent. Astfel, potrivit The Sun, este posibil ca Rashford să nu fie disponibil pentru următorul meci al Angliei de la Campionatul Mondial, contra naționalei din Ghana.

ADVERTISEMENT

UPDATE: S-a lăsat cu arestări la Anglia – Croația

Șase persoane au fost arestat în timpul meciului dintre Anglia și Croația, însă niciuna pentru incidente, deși au existat două altercații în interiorul stadionului AT&T din Dallas.

ADVERTISEMENT

Conform The Sun, poliția din Texas a anunțat că o parte dintre arestați au fost suspectați de infracțiuni legate de droguri, unul pentru încălcarea proprietății civile și altul care era suspectat de contrafacere de mărci comerciale. Niciuna dintre persoanele reținute nu este suporter al naționalei Angliei.

UPDATE: Panică în cantonamentul Angliei de la Campionatul Mondial

Potrivit Daily Mail, în apropierea bazei de pregătire situate în Kansas City, au fost auzite mai multe focuri de armă. Conform sursei citate anterior, o persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite, iar atacatorul, pe numele său Oscar Sanchez-Munoz, în vârstă de 22 de ani, este în continuare liber, fiind căutat încă de către polițiști.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Tino Livramento ratează Cupa Mondială. Cine l-a înlocuit în lotul Angliei

Convocat de Thomas Tuchel în lotul Angliei pentru Cupa Mondială, Tino Livramento nu va putea să evolueze la turneul final din cauza unei accidentări la gambă. Conform The Athletic, fundașul a fost înlocuit în lot de fotbalistul lui Chelsea, Trevoh Chalobah. Așadar, Thomas Tuchel rămâne cu doar trei variante pentru posturile de fundași laterali: Reece James, Djed Spence și Nico O’Reilly.

Spre deosebire de Livramento, care poate juca în ambele benzi ale defensivei, Chalobah este la bază fundaș central, însă a mai jucat și în partea dreaptă a apărării la Chelsea în unele situații. Fotbalistul care va sosi de urgență în SUA nu va juca în meciul de debut al Angliei la turneul final, contra Croației, însă va fi la dispoziția selecționerului pentru celelalte două partide din grupa L, cu Ghana și Panama. Un aspect interesant este că antrenorul german nu a mizat nici măcar în acest context pe fundașul lui Real Madrid, Trent Alexander-Arnold.

UPDATE: Emoții mari pentru Anglia. Zona în care se află baza de antrenament, sub avertizare de tornadă

Delegația Angliei a fost nevoită să se adăpostească sâmbătă seara, după ce a fost emisă o avertizare de tornadă pentru o mare parte din Kansas City, unde se află echipa. Englezii au primit mesaje automate de avertizare pe telefoane după ora locală 20:00 (duminică, ora 04:00 în România), prin care au fost informați că există o „avertizare de furtună severă” și că ar trebui „să se adăpostească într-o clădire solidă, departe de ferestre”, existând posibilitatea de a apărea vânturi de până la 128 km/h, conform The Athletic.

La scurt timp după ora locală 20:30, aceasta a fost transformată într-o „atenție de tornadă” pentru comitatul Johnson, Kansas, unde se află echipa Angliei, și o „avertizare de tornadă” mai severă pentru comitatul Jackson, Missouri, unde se află terenul de antrenament al echipei și unde jucătorii s-au pregătit pentru prima dată sâmbătă după-amiaza. O tornadă a fost raportată ulterior în Missouri, dar în afara orașului Kansas City.

Vânturile puternice și ploile care au lovit Kansas City sâmbătă seara au dus la întreruperi de curent pentru mulți locuitori. Însă, având în vedere că cele mai grave condiții meteorologice au trecut prin Kansas City până sâmbătă seara târziu, Anglia încă intenționează să se antreneze normal la Swope Soccer Village duminică, înaintea meciului de deschidere al Cupei Mondiale din Grupa L, împotriva Croației, care va avea loc la Dallas, miercuri, de la ora României 23:00.

Cum arată Grupa L de la Campionatul Mondial 2026

În grupa L a turneului final se regăsesc primele reprezentative din Anglia, Croația, Ghana și Panama. Selecționatele europene sunt marile favorite la calificarea în șaisprezecimile de finală ale competiției, în timp ce Ghana și Panama sunt outsiderele grupei. În plus, în ceea ce privește Anglia, echipa pregătită de Thomas Tuchel este considerată una dintre principalele pretendente la câștigarea trofeului suprem.

Pentru Luka Modric (40 de ani), turneul final din această vară reprezintă „ultimul dans” alături de naționala Croației la un Campionat Mondial, el fiind prezent, cu tot cu convocarea din 2026, la nu mai puțin de cinci Cupe Mondiale (2006, 2014, 2018, 2022 și 2026).

Programul complet al meciurilor din Grupa L la CM 2026

Primul meci din Grupa L de la CM 2026 le va aduce față în față pe Anglia și Croația, într-unul dintre cele mai tari dueluri ale primei etape. Această partidă va avea loc miercuri, 17 iunie, de la ora 23:00. Mai jos puteți vedea programul complet al grupei L.

  • 17 iunie, ora 23:00 » Anglia – Croația
  • 18 iunie, ora 2:00 » Ghana – Panama
  • 23 iunie, ora 23:00 » Anglia – Ghana
  • 24 iunie, ora 2:00 » Panama – Croația
  • 28 iunie, ora 00:00 » Panama – Anglia
  • 28 iunie, ora 00:00 » Croația – Ghana

Anglia vrea să confirme statutul de favorită al Grupei L

Selecționata „Three Lions” vine la Cupa Mondială din 2026 ca una dintre marile favorite ale turneului. Sub comanda lui Thomas Tuchel, englezii au măturat tot în campania de calificare, 8 victorii în tot atâtea meciuri disputate, terminând pe prima poziție a grupei K, de unde au mai făcut parte Albania, Serbia, Letonia și Andorra. Ba mai mult, aceștia au înscris nu mai puțin de 22 de goluri și nu au încasat niciunul!

De asemenea, lotul Angliei este unul cu adevărat înspăimântător pentru adversare. Cel mai puternic compartiment este atacul, construit în jurul lui Harry Kane, golgheterul all-time al naționalei, care a făcut un sezon de poveste la Bayern Munchen. Acesta va fi susținut din spate de alți fotbaliști importanți, precum Bukayo Saka, Eberechi Eze și Declan Rice, toți trei de la Arsenal, plus Jude Bellingham, fotbalistul lui Real Madrid, sau Morgan Rogers, care vine după o campanie excelentă alături de Aston Villa. La polul opus, „Călcâiul lui Ahile” al englezilor ar putea fi reprezentat de meciurile lungi, care ar urma să fie decise la lovituri de departajare, un aspect la care gruparea „Three Lions” nu a excelat niciodată.

Antrenor Anglia

De la începutul anului 2025, banca tehnică a naționalei Angliei a fost preluată de Thomas Tuchel, binecunoscutul antrenor german ajuns la vârsta de 52 de ani. Acesta este la prima experiență de selecționer, până să preia cârma Angliei el pregătind doar echipe de club. Și ce echipe de club…În CV-ul său se regăsesc formații de top din fotbalul european, precum Chelsea, PSG, Bayern Munchen sau Borussia Dortmund.

În total, Tuchel și-a adjudecat 11 trofee, cel mai important dintre acestea fiind Liga Campionilor, competiție câștigată alături de Chelsea în sezonul 2020/2021. De când a preluat frâiele naționalei Angliei, selecționata „Three Lions” a disputat 13 meciuri (oficiale + amicale), din care 10 au reprezentat victorii. Restul au consemnat un rezultat de egalitate și două înfrângeri.

Lot și vedete Anglia

Cei 26 de fotbaliști englezi convocați de Thomas Tuchel pentru Campionatul Mondial din această vară:

Portari: Jordan Pickford (Everton), Dean Henderson (Crystal Palace), James Trafford (Manchester City).

Fundași: Reece James (Chelsea), Tino Livramento (Newcastle), John Stones (Manchester City), Marc Guéhi (Manchester City), Ezri Konsa (Aston Villa), Dan Burn (Newcastle), Jarell Quansah (Bayer Leverkusen), Nico O’Reilly (Manchester City), Djed Spence, (Tottenham).

Mijlocași: Jordan Henderson (Brentford), Elliot Anderson (Nottingham Forest), Declan Rice (Arsenal), Kobbie Mainoo (Manchester United), Eberechi Eze (Arsenal), Jude Bellingham (Real Madrid), Morgan Rogers (Aston Villa).

Atacanți: Bukayo Saka (Arsenal), Noni Madueke (Arsenal), Marcus Rashford (Barcelona), Anthony Gordon (Newcastle), Harry Kane (Bayern Munchen), Ollie Watkins (Aston Villa), Ivan Toney (Al-Ahli).

Cel mai important fotbalist al „leilor” este, în mod evident, căpitanul Harry Kane. Totuși, lotul convocat de Thomas Tuchel mai dispune și de alți „monștrii” din fotbalul mondial: Jude Bellingham, Marcus Rashford, Bukayo Saka, Declan Rice, Reece James sau Eberechi Eze. Totuși, momentul în care tehnicianul german a anunțat cei 26 de fotbaliști care vor merge în SUA, Canada și Mexic, reacțiile au fost cumva împărțite, mulți analiști contestându-l pe Tuchel pentru faptul că i-a lăsat acasă pe Cole Palmer (Chelsea), Harry Maguire (Manchester United), Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) și Phil Foden (Manchester City).

Croația caută încă o performanță la Campionatul Mondial

Croația pornește cu ambiția de a transforma Campionatul Mondial din 2026 într-o nouă pagină de istorie, asta tot sub comanda lui Zlatko Dalic, selecționerul care a dus naționala în finala din 2018 (cel mai bun rezultat al croaților la CM) și semifinala din 2022. Parcursul echipei din preliminarii a fost unul solid și constant, confirmând statutul unei țări obișnuite cu presiunea marilor competiții.

Luka Modric și compania au câștigat fără probleme grupa L din preliminariile europene, acumulând 22 de puncte dintr-un maxim posibil de 24. Din aceeași grupă au mai făcut parte primele reprezentative din Cehia, Insulele Feroe, Muntenegru și Gibraltar.

Antrenor Croația

În 2017, Zlatko Dalic a devenit selecționerul Croației, iar ceea ce a reușit ulterior echipa națională sub comanda sa este de-a dreptul impresionant. O finală și o semifinală de campionat mondial (2018, respectiv 2022), dar și o finală de UEFA Nations League, în sezonul 2022/2023. Singura competiție în care croații nu au performat la fel de bine au fost cele două ediții de EURO (2020 și 2024), unde au fost eliminați în optimi și în faza grupelor.

Lot și vedete Croația

Cei 26 de fotbaliști croați convocați de Zlatko Dalic pentru Campionatul Mondial din această vară:

Portari: Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb), Dominik Kotarski (Copenhagen), Ivor Pandur (Hull City).

Fundași: Josko Gvardiol (Manchester City), Duje Caleta-Car (Real Sociedad), Josip Sutalo (Ajax), Josip Stanisic (Bayern Munchen), Marin Pongracic (Fiorentina), Martin Erlic (Midtjylland), Kristijan Jakic (Augsburg), Luka Vuskovic (Hamburger SV).

Mijlocași: Luka Modric (AC Milan), Mateo Kovacic (Manchester City), Mario Pasalic (Atalanta), Nikola Vlasic (Torino), Luka Sucic (Real Sociedad), Martin Baturina (Como), Petar Sucic (Inter), Nikola Moro (Bologna), Toni Fruk (Rijeka).

Atacanți: Ivan Perisic (PSV Eindhoven), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Ante Budimir (Osasuna), Marco Pasalic (Orlando City), Petar Musa (FC Dallas), Igor Matanovic (Freiburg).

Cel mai important jucător al echipei, chiar și la 40 de ani, este nimeni altul decât Luka Modric, actualul fotbalist al celor de la AC Milan. În momentul de față, el reprezintă liderul all-time în ceea ce privește numărul de selecții pentru echipa națională, având nu mai puțin de 198 de meciuri. Pe lângă el, alți fotbaliști importanți din lotul lui Zlatko Dalic sunt: Josko Gvardiol, Ivan Perisic, Mateo Kovacic, Josip Stanisic, dar și puștiul minune Luka Vuskovic, stoperul in vârstă de doar 19 ani al celor de la Hamburger SV (împrumutat de la Tottenham).

Ghana și Panama speră la surpriză în Grupa L

Ghana vine la Mondialul din 2026 cu un aer de renaștere, sub comanda experimentatului Carlos Queiroz, care a preluat banca tehnică a naționalei în luna aprilie, înlocuindu-l pe Otto Addo, tehnicianul care a trecut de la critici dure la o calificare convingătoare, cu un parcurs aproape perfect și una dintre cele mai bune defensive din Africa. „Black Stars” au obținut biletele pentru turneul final din SUA, Canada și Mexic după victorii în fața primelor reprezentative din Mali și Insulele Comore.

De cealaltă parte, Panama abordează Campionatul Mondial din acest an ca o echipă matură și încrezătoare, sub conducerea lui Thomas Christiansen, tehnicianul danez cu rădăcini iberice, care i-a transformat pe „Los Canaleros” într-una dintre cele mai consistente naționale din zona CONCACAF. Patru victorii în patru meciuri în prima fază a grupelor și o campanie fără eșec în cea de-a două etapă, terminând astfel pe prima poziție. Acestea au fost rezultatele înregistrate de Panama în calificări.

Antrenor Ghana

Selecționerul Ghanei la turneul final din această vară este Carlos Queiroz, un tehnician cu mare experiență, ajuns la vârsta de 73 de ani, care se pregătește de a 5-a participare la Cupa Mondială din postura de antrenor. În afară de mandatul curent, cel de pe banca Ghanei, Queiroz a mai fost prezent la World Cup în calitate de selecționer al Portugaliei (2010) și al Iranului (2014, 2018, 2022). Alte echipe importante din CV-ul său: Real Madrid (sezonul 2003/2004) și Sporting Lisabona (perioada 1993-1996). De asemenea, Queiroz a fost și secundul legendarului Sir Alex Ferguson la Manchester United (2002/2003, 2004-2008).

Lot și vedete Ghana

Cei 26 de fotbaliști ghanezi convocați de Carlos Queiroz pentru Campionatul Mondial din această vară:

Portari: Benjamin Asare (Accra Hearts of Oak), Lawrence Ati-Zigi (St. Gallen), Joseph Anang (St. Patrick’s Athletic).

Fundași: Baba Rahman (PAOK), Gideon Mensah (Auxerre), Marvin Senaya (Auxerre), Alidu Seidu (Rennes), Abdul Mumin (Rayo Vallecano), Jerome Opoku (Istanbul Basaksehir), Jonas Adjetey (Wolfsburg), Kojo Oppong Peprah (Nice), Derrick Luckassen (Pafos), Elisha Owusu (Auxerre).

Mijlocași: Thomas Partey (Villarreal), Kwasi Sibo (Real Oviedo), Augustine Boakye (Saint-Etienne), Caleb Yirenkyi (FC Nordsjaelland), Abdul Fatawu Issahaku (Leicester City).

Atacanți: Kamaldeen Sulemana (Atlanta), Christopher Bonsu Baah (Al Qadsiah), Ernest Nuamah (Lyon), Antoine Semenyo (Manchester City), Brandon Thomas-Asante (Coventry City), Prince Kwabena Adu (Viktoria Plzen), Inaki Williams (Athletic Bilbao), Jordan Ayew (Leicester City).

În momentul de față, cel mai important fotbalist ghanez este Antoine Semenyo, atacantul celor de la Manchester City. Pe lângă el, alte nume mari sunt Thomas Partey, Inaki Williams și Jordan Ayew. Există însă și o absență de marcă, și anume Mohamed Kudus, jucătorul lui Tottenham, care ratează Cupa Mondială din cauza unei accidentări.

Antrenor Panama

Ne îndreptăm acum privirile spre banca tehnică a celor din Panama, care este ocupată în prezent de Thomas Christiansen, un antrenor în vârstă de 53 de ani care se află la prima experiență ca selecționer. El a preluat timona primei reprezentative din Panama în 2020, însă până atunci, nu a antrenat decât echipe de club: Royal Union Saint-Gilloise, Leeds United, APOEL și AEK Larnaca.

Lot și vedete Panama

Cei 26 de fotbaliști din Panama convocați de Thomas Christiansen pentru Campionatul Mondial din această vară:

Portari: Orlando Mosquera (Al-Fayha FC), Luis Mejía (Club Nacional), Cesar Samudio (CD Marathon).

Fundași: Cesar Blackman (Slovan Bratislava), Jorge Gutierrez (Deportivo La Guaira), Amir Murillo (Besiktas), Fidel Escobar (Deportivo Saprissa), Andres Andrade (LASK), Edgardo Farina (FC Pari Nizhniy Novgorod), Jose Cordoba (Norwich City), Eric Davis (CD Plaza Amador), Jiovani Ramos (Academia Puerto Cabello), Roderick Miller (Turan Tovuz).

Mijlocași: Anibal Godoy (San Diego FC), Adalberto Carrasquilla (UNAM Pumas), Carlos Harvey (Minnesota United FC), Cristian Martinez (Ironi Kiryat Shmona), Jose Luis Rodriguez (FC Juarez), Cesar Yanis (CD Cobresal), Yoel Barcenas (Mazatlan FC), Alberto Quintero (CD Plaza Amador), Azarias Londono (CD Universidad Catolica).

Atacanți: Ismael Diaz (Club Leon FC), Cecilio Waterman (Universidad de Concepcion), Jose Fajardo (CD Universidad Catolica), Tomas Rodriguez (Deportivo Saprissa).

La ora actuală, cel mai important fotbalist al primei reprezentative din Panama este Amir Murillo, fundașul dreapta al celor de la Beskitas Istanbul. În trecut, acesta a mai îmbrăcat tricourile lui Olympique Marseiile, Anderlecht și New York Red Bulls. Până în prezent, el a strâns 94 de meciuri pentru naționala din Panama, timp în care a izbutit să înscrie 9 goluri.

Tags: