Probleme mari pentru grupul Nordis, care se confruntă nu doar cu clienții nemulțumiți de faptul că n-au primit la timp apartamentele promise, ci și cu băncile și furnizorii. Compania condusă de Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate Laura Vicol, este nevoită să cedeze unul dintre cele mai scumpe active din portofoliu.
Restaurantul din incinta hotelului de cinci stele din stațiunea Mamaia a fost scos la licitație de un executor judecătoresc, la solicitarea creditorilor CEC Bank și Hilti România (producător de materiale de construcții).
Potrivit documentelor consultate de FANATIK, licitația este programată la data de 5 februarie 2025, la sediul din Constanța a SCPEJ Dușu și Asociații.
Imobilul se află în proprietatea Nordis Property Services SRL, o firmă din grupul Nordis și este situat în Năvodari, strada Brizei, nr 3-5, la parter.
Restaurantul are o suprafață utilă de 655,6 mp, din care jumătate e reprezentat de spațiul de luat masa, restul fiind compus din bucătărie, hol, băi și diverse camere de depozitare.
Prețul de începere al licitației este de 1,7 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Acesta a fost stabilit pe baza unui raport de analiză realizat de un evaluator specializat, la data de 31 decembrie 2024.
Ansamblul de cinci stele, Nordis Mamaia, se lăuda, la începutul anului 2024, că deține nouă restaurante și cafenele, dintre care cel mai mare era Elite, ”un loc unde eleganța și rafinamentul se vor contopi pentru a-ți oferi experiențe culinare unice”.
Hotelul Nordis Mamaia a fost inaugurat la data de 30 decembrie 2023, iar în prezent, pe site-ul oficial încă se primesc înscrieri de la cei care doresc să-și achiziționeze un apartament în acest imobil.
În toamna anului 2024, Nordis Management, ”compania mamă” a grupului a intrat în insolvență, având peste 1.400 de persoane fizice și juridice cu cereri depuse pentru înscrierea în tabelul creditorilor.
Drept urmare, administratorul judiciar al Nordis Management SRL a inițiat procedura de denunțare a unor contracte încheiate pentru primele două blocuri din cadrul proiectului. În decembrie, alte două companii din grup, Nordis Mamaia și Nordis Hotel au intrat, de asemenea, în insolvență.
Nordis Prorperty Services, societatea care administra restaurantele din cadrul complexului hotelier, a ieșit, scriptic, de sub umbrela Nordis Management încă de la sfârșitul anului 2022. Potrivit Termene, în prezent, Nordis Property SRL este deținută de trei persoane juridice: Best Luxury Investement SRL (Vladimir Răzvan Ciorbă) – 46%, Mapp Development SRL (Gheorghe Emanuel Postoacă) – 46% și Mihai&Mihai Investments (Mihai Alexandru) – 8%.
În 2023, Nordis Property Services SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 6,37 milioane lei, dar și o pierdere de aproximativ 52.000 de lei. Firma are același sediu social precum Nordis Management.
Nordis este o companie de dezvoltare imobiliară specializată în proiecte exclusiviste, de lux. Cel mai important dintre ele îl reprezintă complexul hotelier de la malul mării. Inițial, schema de afaceri includea atragerea unor investitori privați, care să achiziționeze apartamente aici și apoi să le închirieze în sistem hotelier.
O investigație Recorder a scos la iveală o serie de nereguli, printre care cea mai gravă o reprezintă vânzarea aceleiași unități către mai mulți investitori. Investigația a dus la deschiderea unui dosar penal in rem de către DIICOT, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare. Reprezentanții Nordis nu au recunoscut acuzațiile.