Fotbal international

Grupuri anti Cupa Mondială din Qatar boicotează barurile din Paris. Suporterii închid televizoarele în timpul meciurilor!

Suporterii francezi protestează împotriva Campionatului Mondial din Qatar și închid televizoarele din barurile capitalei în timpul partidelor de la turneul final.
24.11.2022 | 15:59
Grupuri anti Cupa Mondiala din Qatar boicoteaza barurile din Paris Suporterii inchid televizoarele in timpul meciurilor
7 orașe importante din Franța boicotează Campionatul Mondial din Qatar. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Campionatul Mondial din Qatar este poate cel mai contestat turneu final din istorie, generând discuții ample pe tot mapamondul. Mulți suporteri au boicotat competiția, iar aripele dure ale galeriilor nu au făcut deplasarea pentru prima oară pentru a-și susține țara la Cupa Mondială.

Ultrașii francezi, boicot total la Campionatul Mondial. Cum au reușit să îi enerveze pe fanii care urmăresc meciurile în barurile din Paris

Conform Le Parisien, grupuri de suporteri francezi circulă prin capitala Franței, iar cu ajutorul unur telecomenzi universale, închid televizoarele din barurile din oraș, pentru a-i enerva pe clienți.

ADVERTISEMENT

Suporterii au recurs la acest gest pentru a atrage atenția asupra tuturor problemelor care au existat în jurul Campionatului Mondial din Qatar. Acest lucru s-a întâmplat chiar și în timpul partidei din Franța și Australia.


„Sunt argentinienii! PSG i-a plătit pentru asta”, s-a amuzat un internaut. Conform informațiilor din presa franceză, protestul este organizat de către ultrașii lui Paris Saint-Germain.

ADVERTISEMENT

„Vinovată” ar fi telecomanda pirat “TV-B-Gone”, creată de hackerul Mitch Altman în anii 2000 și care poate folosită la peste 160 de modele de televizoare.

„Ideea este să nu pui decizia politice pe seama suporterilor sai să îi enervezi. Dar mai degrabă pentru a da un semnal și să spunem că putem să iubim fotbalul, însă putem spune că la această Cupă Mondială lucrurile nu merg bine”, a declarat Dan Geiselhart pentru presa din Franța.

ADVERTISEMENT

Paris și alte orașe mari din Franța au boicotat Campionatul Mondial din Qatar

Parisul s-a alăturat mai multor orașe din Franța, care au boicotat Campionatul Mondial din Qatar. Astfel, niciun post TV local nu transmite meciurile de la turneul final.

La fel s-a întâmplat și în alte orașe importante, cum ar fi Lille, Marseille, Bordeaux, Reims, Nancy sau Rodez.

ADVERTISEMENT

„Competiția s-a transformat gradual într-un dezastru uman și din punct de vedere al mediului, incompatibil cu valorile pe care vrem să le vedem promovate prin sport și în special fotbal”, a declarat Benoit Payan, primarul orașului Marseille.

ADVERTISEMENT
Tags: