Fotbal international

Guardiola a vizitat o închisoare pentru deținuți politici: “Să fii lider înseamnă angajament social și solidaritate”

16.11.2018 | 08:25
Guardiola a vizitat o inchisoare pentru detinuti politici Sa fii lider inseamna angajament social si solidaritate
ADVERTISEMENT

Pep Guardiola a vizitat închisoarea pentru deținuții politici catalani Lledoners, unde a organizat o conferință în cadrul căreia a vorbit despre leadership și munca în echipă. Nu este pentru prima dată când tehnicianul celor de la Manchester City face un asemenea gest. Guardiola și-a exprimat în repetate rânduri solidaritatea, deseori purtând o panglică de culoare galbenă în timpul meciurilor.

Antrenorul a profitat de pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale pentru a petrece câteva zile în Catalonia, acolo unde și-a oferit sprijinul pentru serviciile de reintegrare ale penitenciarului Lledoners. În momentul în care a început conferința, unii dintre liderii care militează pentru independența Catalonei erau prinși în alte activități, dar au lăsat totul deoparte pentru a fi prezenți. Este cunoscută pasiunea pe care Oriol Junqueras și Joaquim Forn o au pentru Barcelona, iar cei doi i-au mulțumit public lui Guardiola pentru că a purtat o panglică de culoare galbenă în semn de susținere la meciurile din Premier League. Federația l-a amendat cu 22.500 de euro, însă catalanul a continuat să poarte simbolul pe sub haină.

ADVERTISEMENT

Pep Guardiola, conferință despre leadership într-o închisoare pentru deținuți politici

După ce a ținut discursul despre leadership și solidaritate, mai mulți deținuți au venit să îi mulțumească lui Guardiola pentru vizita în închisoare. Activistul politic Jordi Cuixart a apreciat că antrenorul lui Manchester City a arătat prizonierilor că “a fi lider înseamnă angajament social și solidaritate”, în timp ce fostul ministru de Interne Joaquim Forn a spus: “Mulțumesc pentru lecția de azi și pentru solidaritate.”

De asemenea, fostul vice-președinte al Generalității Oriol Junqueras l-a luat deoparte pe Guardiola și i-a spus că ar dori să îl revadă și cu altă ocazie pentru a vorbi despre politică, invitație pe care antrenorul catalan a acceptat-o. După pauza competițională, Guardiola are meci în Premier League. Manchester City joacă pe 24 noiembrie în deplasare cu West Ham United.

ADVERTISEMENT
Pep Guardiola poartă panglica de culoare galbenă în semn de solidaritate cu deținuții politici catalani
Pep Guardiola poartă panglica de culoare galbenă în semn de solidaritate cu deținuții politici catalani