Fotbal international

Guardiola, elogiat de un fost jucător de la Barcelona: “Antrenamentele lui erau mai bune decât sexul!”

09.11.2018 | 20:57
Pep Guardiola, elogiat de Daniel Alves. Catalanul a avut un răspuns genial

Pep Guardiola a rămas în inimile multora dintre jucătorii pe care i-a antrenat de-a lungul timpului. Daniel Alves l-a elogiat pe antrenorul catalan, sub conducerea căruia a jucat la Barcelona între anii 2008 și 2013, perioadă în care gruparea blaugrana a câștigat 9 trofee. Alves spune Pep Guardiola reușise să creeze o atmosferă atât de bună în sânul echipei încât jucătorii se simțeau ca în familie la antrenamente și la reuniunile de grup.

“Guardiola a fost cheia succesului Barcelonei. Știa cum să se comporte cu fiecare în parte, nu eram doar niște fotbaliști pentru el. Eram prieteni, o adevărată familie. Când ceva mergea greșit, Pep găsea întotdeuna soluția. Avea harul prin care reușea să scoată ce e mai bun din noi. Antrenamentele sub comanda lui erau mai bune decât sexul!”, a declarat jucătoru brazilian.

Pep Guardiola, elogiat de Daniel Alves. Catalanul a avut un răspuns genial

“Nu o să uit niciodată când mi-a spus că mă va învăța cum să joc fără minge. M-a surprins. Nu dădeam mare importanță acestui detaliu până atunci. Pentru mine nu este nicio surpriză că a reușit să câștige titlul atât în Germania cât și în Anglia. Ar putea fi neașteptat doar pentru cei care nu îl cunosc”, a mai spus jucătorul care acum este legitimat la campioana Franței, PSG.

Între timp, Pep Guardiola se pregătește pentru derby-ul orașului Manchester dintre City și United. Guardiola este lider în Premier League cu Manchester City, iar la conferința de presă de dinaintea meciului din runda cu numărul 12 a ținut să îi mulțumească lui Daniel Alves. Mă bucur să aud asta, dar trebuie să îl contrazic. Eu prefer sexul“, a spus Guardiola.

Între 2008 și 2013, perioadă în care atât Daniel Alves cât și Pep Guardiola s-au aflat la Barcelona, gruparea de pe Camp Nou a câștigat 3 titluri de campioană în Spania, 2 Cupe ale Spaniei, 2 trofee Champions League și 2 Supercupe ale Europei.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERNATIONAL
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri