Dan Petrescu, victorie uriaşă împotriva fostei echipe a lui Budescu. Kevin Boli a înscris unul dintre goluri

Iuliana Spirache   
in Fotbal international
20/10/2018, 17:09
Dan Petrescu, victorie uriaşă împotriva fostei echipe a lui Budescu. Kevin Boli a înscris unul dintre goluri GALERIE FOTO
Bucuria jucătorilor de la Guizhou Zicheng după victoria cu Dalian Yifang 3-0

Victorie uriaşă pentru Dan Petrescu în meciul jucat de Guizhou Zhicheng contra celor de la Dalian Yifang, scor 3-0, în campionatul Chinei. Astfel, după ce a luat cele trei puncte din partida cu fosta echipă a lui Constantin Budescu, “Bursucul” mai speră la salvarea de la retrogradare.

Guizhou Zhicheng, echipa antrenată de Dan Petrescu, are din nou şanse să se salveze de la retrogradare, după ce a învins cu 3-0 pe Dalian Yifang, locul 9 în campionat. Trupa pentru care evoluează şi Kevin Boli, fostul fundaş de la CFR Cluj, s-a apropiat la patru puncte de primul loc care asigură prezenţa în prima ligă şi în sezonul viitor.

Kevin Boli, gol în victoria lui Guizhou Zjicheng cu Dalian Yifang 3-0

Echipa lui Dan Petrescu a profitat şi de faptul că Chongqing Lifan, prima echipă peste linie, a remizat cu Hebei, scor 4-4, după ce a fost condusă cu 2-4. În meciul jucat de Guizhou Zhicheng cu Dalian Yifang au înscris: Lin (min. 43), Liu (Min. 55) şi Kevin Boli (min. 79), jucător pe care gruparea din China l-a cumpărat în iarnă de la CFR Cluj cu 2,5 milioane de euro.

Cu 4 etape înaintea finalul, Guizhou Zhicheng, echipa pregătită de Dan Petrescu, se află pe ultimul loc în clasamentul Chinei, cu 21 de puncte. Înaintea grupării “Bursucului” se află Henan (22 puncte) şi Chongqing (25 de puncte, primul loc care asigură salvarea de la retrogradare). Trupa lui Dan Petrescu are 6 victorii, 3 egaluri şi 17 înfrângeri în cele 26 de meciuri jucate până acum.

Bucuria Jucătorilor lui Dan Petrescu după victoria din meciul Guizhou Zhicheng – Dalian Yifang 3-0

Ce program are Guizhou Zhiceng în următoarele 4 etape:

Pe Dan Petrescu în aşteaptă un meci dificil în următoarele patru etape care au mai rămas din sezonul 2018 – 2019 din campionatul Chinei. Gruparea românului va primi vizita echipei Guangzhou Evergrande, locul 2, în următoarea rundă, iar ultimele două meciuri le va juca împortiva celor două echipe care se află pe locurile 14 şi 15.

Iată ce meciuri mai are de jucat Guizhou Zhicheng:

  • Guizhou Zhicheng – Guangzhou Evergrande, duminică, 28 octombrie, de la ora 09.30
  • Guizhou Zhicheng – Guangzhou R&F, vineri, 2 noiembrie, ora 13.35
  • Henan Jianye – Guizhou Zhicheng, 7 noiembrie, ora 13.35
  • Guizhou Zhicheng – Chongqing Lifan, 11 noiembrie, ora 09.00

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles