Diana Timofte, fosta campioană la box care şi-a bătut mama, îşi terorizează şi soţul, obligat să „ignore” dispariţiile de acasă ale actualei antrenoare
Scandalul de la Cîmpulung Muscel, în care e implicată una dintre cele mai titrate sportive ale oraşului, este departe de a se fi încheiat. În urmă cu o săptămînă şi jumătate, fosta campioană la box Diana Timofte, acum antrenoare în cadrul clubului CS Muscel, şi-a lovit mama pînă a băgat-o în spital. „Era supărată pe mine de mai mult timp. Nu am vrut să mă împrumut de bani ca să-i dau să-şi cumpere maşină”, a explicat mama fostei sportive, care a fost bătută din cauza încercării de a-şi convinge fiica să îşi respecte îndatoririle de mamă şi soţie. Desele dispariţii de acasă ale Dianei stau, se pare, la baza deselor conflicte cu soţul – Dragoş Timofte, şi el boxer de performanţă.
Conform surselor FANATIK, acesta este obligat să ignore escapadele consoartei, deoarece e ameninţat cu pierderea fetiţei, în cazul unui eventual divorţ, iar replica Dianei, de regulă, atunci cînd e tentat să protesteze, este: „Gura sau pleacă din casa mea”. Comportamentul Dianei a fost demascat de mama sa, care a povestit că „fata mea a dispărut şi cîte trei zile de acasă, pe diverse motive. Măcar să se ocupe de propriul copil, dar nu se comportă ca un părinte responsabil”.
Interesant este că Diana Timofte are tocmai rol de pedagog în ultimii ani, antrenînd la clubul CS Muscel. La gruparea argeşeană este aşteptată acum o anchetă, pentru a elucida dacă modul violent de a se comporta se răsfrînge şi asupra sportivilor, mai ales că majoritatea acestora sînt minori.