News

Guvernul de la Budapesta nu crede în victoria Ucrainei. Orban cere negocieri de pace

Ungaria cere negocieri de pace urgente pentru a stopa războiul din Ucraina. Guvernul condus de Viktor Orban nu crede că Ucraina are șanse reale în a învinge Rusia.
25.06.2022 | 17:29
Guvernul de la Budapesta nu crede in victoria Ucrainei Orban cere negocieri de pace
Vladimir Putin și Viktor Orban, prieteni buni chiar și în contextul războiului din Ucraina. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În acest context, maghiarii cer oprirea războiului prin negocieri, pentru a evita o criză economică și alimentară la nivel mondial. În caz contrar, guvernele din întreaga Europă vor fi puse în pericol, conform Cotidianul.

Budapesta nu crede în Ucraina și cere negocieri urgente de pace

Ungaria consideră încetarea imediată a focului „singura șansă a Europei de a evita o recesiune paralizantă”, potrivit lui Balazs Orban, directorul politic al premierului Viktor Orban.

ADVERTISEMENT

Oficialul de la Budapesta crede că mai multe guverne din UE vor renunța, treptat, la susținerea militară a Ucrainei după ce vor ajunge la „raționalizare”. Mai mult, Orban i-a acuzat pe liderii europeni că vor să-l învingă și schimbe pe Vladimir Putin, lucru imposibil. Mai mult, Ucraina nu poate învinge în acest război, astfel că doar negocierile de pace pot pune capăt măcelului.

Ei vor să lupte în război. Ei văd că îl pot învinge pe Putin, că pot ocupa Kremlinul şi acesta este scopul lor”, a declarat Orban.

ADVERTISEMENT

Ungaria este considerată, alături de Serbia, cel mai important partener al Rusiei în Europa. Guvernul condus de Viktor Orban a criticat modul în care oamenii mor în Ucraina, însă nu și-a ascuns niciodată simpatia față de Vladimir Putin.

Mai mult, legăturile comerciale dintre Ungaria și Rusia sunt de neclintit, indiferent de presiunile puse de Buxelles asupra Budapestei. Orban a anunțat în nenumărate rânduri că Ungaria e dependentă de gazul rusesc, la care nu poate renunța așa simplu.

ADVERTISEMENT

Ungaria a refuzat până acum să rupă legăturile cu Rusia și să-și declare sprijinul total pentru președintele ucrainean Zelenski, arată sursa citată.

”Unele dintre ţările UE au fost prea dornice de o luptă cu preşedintele rus Vladimir Putin, luptă ce antrenează continentul în criză”, a criticat poziția UE Balazs Orban, într-un interviu acordat Financial Times.

ADVERTISEMENT

Comentariile maghiarilor sunt în conflict deschis cu retorica folosită de statele membre UE și NATO, care sprijină fără echivoc Ucraina în lupta cu Rusia.

ADVERTISEMENT