News

Guvernarea PSD/PNL, sute de posturi noi la stat! Cum a umflat noul Executiv numărul bugetarilor

Guvernarea PSD/PNL a propus sute de posturi noi la stat! Cum a umflat noul Executiv numărul bugetarilor și unde au ajuns promisiunile făcute de liberali înainte de a prelua guvernarea.
12.01.2022 | 08:01
Guvernarea PSDPNL sute de posturi noi la stat Cum a umflat noul Executiv numarul bugetarilor
Guvernarea PSD/PNL a înființat sute de posturi noi la stat! Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Partidul Național Liberal a fost unul dintre marii câștigători ai protestelor din perioada în care PSD se afla la guvernare. Oamenii n-au fost deloc de acord cu asaltul PSD asupra legilor Justiției și au ieșit în stradă. Formațiunea condusă pe atunci de Ludovic Orban și impulsionată serios de Klaus Iohannis a promis schimbări radicale în întreaga țară.

Printre modificările pe care le-au avut în programul de guvernare, liberalii n-au ezitat să se laude cu o reorganizare a aparatului de stat. Aceștia au transmis că huzurul bugetarilor se va termina și au anunțat concursuri corecte.

ADVERTISEMENT

Guvernarea PSD/PNL, sute de posturi noi create în aparatul de stat!

Doar că, drumul de la vorbă până la faptă s-a dovedit unul aproape imposibil de parcurs pentru PNL. După îndepărtarea USR-ului de la guvernare, liberalii au bătut palma chiar cu rivalii de la PSD și noua coaliție s-a pus mai degrabă pe împărțit posturi.

Greu de crezut, însă reorganizarea de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse s-a încheiat cu organigrame chiar mai stufoase decât erau inițial.

ADVERTISEMENT

Astfel, nu mai puțin de 300 de posturi noi au apărut în aparatul de stat după ce cele două instituții și-au împărțit departamentele și rolurile. Joburile au fost deja aprobate într-o ședință de Guvern susținută la începutul anului.

Culmea, spun cei de la USR, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat ar fi solicitat la început peste 750 de noi locuri de muncă pentru cele două ministere.

ADVERTISEMENT

Câți bani trebuie să plătească statul român pentru posturile noi

Toate bune și frumoase, dar la un simplu calcul observăm că statul român a fost băgat la cheltuială serioasă. Astfel, la un salariu minim de trei mii de lei pe lună vom avea 900 de mii de lei scoși din buget. Calculat pe an, constatăm că posturile pe care Guvernul le-a aprobat sar de 10 milioane de lei.

Asta înseamnă o cheltuială de peste două milioane de euro pe care trebuie să o suportăm. O cheltuială extra. De remarcat, totuși, că la acești bani nu s-au mai adăugat bonuri de masă, tichete de vacanță, prime sau alte sporuri pe care angajații de la stat la primesc.

ADVERTISEMENT

De asemenea, un alt detaliu interesant este acela că sumele vor varia la angajare în funcție de experiența celor care vor intra în ministere, ceea ce face ca grila de salarizare să fie una, în mod categoric, mult mai mare.

Numai în ministerul condus de Gabriela Firea apar 230 de posturi noi la centru, dar și trei secretari de stat și un subsecretar. Nu rămân așa posturile pentru că toți aceștia au nevoie și de cabinetele lor.

Salariile la stat, mult peste banii pe care îi plătește privatul

Un studiu realizat la mijlocul anului trecut a arătat că în România, unul din patru angajați lucrează la stat cu un salariu mult mai mare decât la privat. De altfel, nu o dată companiile din mediul privat s-au plâns că n-au cum să țină pasul cu generozitatea instituțiilor bugetare.

Vorbim despre salarii și de patru mii de euro, da, citiți bine, cam atât câștigă un bugetar care ajunge să conducă un departament. Banii sunt de două ori mai mulți decât încasează un salariat la privat norocos. Și spunem norocos judecând după salariul minim și mediu de economie, ambele fiind la ani lumină de realitățile bugetarilor.

Datele pe care le-au transmis cei de la Ministerul Muncii au scos în evidență faptul că în România pandemia a fost doar o glumă proastă pentru salariile angajaților de la stat. Aceștia au încasat constant mai mult, indiferent de situația din țară.

Așa s-a și ajuns ca diferenţa dintre salariile de la stat şi privat în România să fie printre cele mai mari din Uniunea Europeană

Câți bugetari are România

Ministerul de Finanțe a transmis în luna septembrie a anului trecut că aparatul bugetar este compus din  1.233.386 de oameni angajați la stat. Este cu 60% mai mare față de cum l-a lăsat Nicolae Ceaușescu în 1989.

Ministerul Educatiei este pe primul loc. Are 273.076 de angajați, în timp ce Ministerul Afacerilor Interne plătește 120.798 de oameni. La Ministerul Apărării Naționale sunt 75.083 de salariați și la Ministerul Sănătății doar 18.234 de persoane.

Așadar, discutăm despre peste un milion de oameni, persoane care sunt plătite de la bugetul de stat. Și, culmea, Executivul încă inventează noi posturi pentru ministerele, departamentele și companiile înființate între timp.

ADVERTISEMENT