News

Guvernul are toleranță zero față de patronii care își trimit angajații în șomaj tehnic, dar îi obligă să vină la muncă. Anunțul Violetei Alexandru

24.04.2020 | 19:45
Guvernul are toleranta zero fata de patronii care isi trimit angajatii in somaj tehnic dar ii obliga sa vina la munca Anuntul Violetei Alexandru
ADVERTISEMENT

Tot mai mulți angajați se plâng că au fost chemați la muncă, deși au fost trimiși în șomaj tehnic de către angajator. Conform datelor oficiale, peste 1 milion de români au fost trimiși în șomaj tehnic, însă această „găselniță” a guvernului, menită să ajute oamenii și firmele, este folosită într-un mod malefic de anumiți angajatori care nu au respect față de angajați și față de lege.

Angajatorii încearcă să țepuiască statul român

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a transmis că astfel de situații ar trebui să fie reclamate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

ADVERTISEMENT

“Sunt semnale în care, deși au declarat suspendarea temporară a activității pentru angajații lor, adică înscrierea lor în șomaj tehnic, în unele situații, angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă.

Îi încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze ITM și să sesizeze aceste situații.

ADVERTISEMENT

Trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat că atunci când depui o cerere conform legii, cu suspendarea temporară a contractelor de muncă înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu sau nu i se dau sarcini în această perioadă.

Am cerut ITM să urmărească în ce măsură sunt sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități, deși sunt trecuți în șomaj tehnic.

ADVERTISEMENT

Șomajul tehnic a fost măsura pentru ca angajatorii să nu întrerupă legătura cu angajații și astfel, activitatea să poată reveni la normal“, a declarat Violeta Alexandru, conform Digi 24.

Ce este șomajul tehnic?

Șomajul tehnic nu este un lucru obișnuit într-o societate normală, așadar nu este menționat ca atare în Codul Muncii. Lucru de altfel, de înțeles, pentru că omenirea nu era obișnuită cu o pandemie sau cu starea de urgență.

ADVERTISEMENT

Totuși, această situație inedită și excepțională a fost reglementată în 52 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, potrivit căruia contractul individual de muncă se suspendă din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Cu ajutorul ordonanțelor de urgență, angajatorii au primit această mână de ajutor, să-și trimită angajații în șomaj tehnic, pentru o perioadă stabilită de timp (cât durează starea e urgență), cu mențiunea că guvernul va plăti 75% din salariu, conform următorului paragraf de lege:

„1.1. Indemnizaţia de şomaj tehnic suportată de ANOFM. Potrivit OUG nr. 30/2020, în cazul suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (conform art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003) ca urmare a crizei epidemiologice cauzată de coronavirus, salariaţii pot beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat care se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar suma nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020 (Nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020)”.

Din păcate, unii angajatori profită de situație și își trimit angajații în șomaj tehnic, dar le solicită să muncească în continuare. Pe principiul „statul plătește oricum”, oamenii sunt chemați la muncă și amenințați că își vor pierde definitiv locul de muncă dacă nu se conformează.

ADVERTISEMENT