News

Guvernul bulgar Kiril Petkov, înlăturat de la putere. A picat prin moțiune de cenzură

Guvernul din Bulgaria, condus de Kiril Petkov, a fost înlăturat de la putere. A picat miercuri printr-o moțiune de cenzură, țara vecină intrând astfel într-o criză politică.
22.06.2022 | 23:24
Guvernul bulgar Kiril Petkov inlaturat de la putere A picat prin motiune de cenzura
De ce a fost înlăturat Guvernul Kiril Petkov. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

A picat Guvernul bulgar, condus de Kiril Petkov. A fost înlăturat de la putere, miercuri, printr-o moțiune de cenzură, cu 123 voturi ”pentru” și 116 ”contra”, dintr-un total de 240 parlamentari. Un singur deputat a fost absent.

Guvernul Kiril Petkov conducea Bulgaria de doar șase luni

Situația de față aruncă Bulgaria într-o criză politică, accentuată deja de războiul din Ucraina. Executivul lui Kiril Petkov era în funcție de doar șase luni, potrivit politico.eu

ADVERTISEMENT

În ultimele săptămâni, Guvernul Kiril Petkov a pierdut un sprijin semnificativ din partea parlamentului de la Sofia. Asta după un an foarte complicat, în care s-au derulat trei rânduri de alegeri, pentru a avea în cele din urmă un executiv stabil.

Inițiatorul moțiunii a fost partidul GERB, afla în Opoziție și care-i aparține lui Borisov. Formațiunea politică a menționat în textul demersului:  ”eșecul politicii economice şi financiare a guvernului”, în contextul în care s-au produs foarte multe scumpiri.

ADVERTISEMENT

De asemenea, contra lui Petkov s-au pus mai mulți oligarhi și proprietari de trusturi media. Printre ei se află și Delian Peesvki, fost șef al serviciului secret de la Sofia și patron de presă.

Mesajul lui Kiril Petkov după demiterea Guvernului

Kiril Petkov a reacționat printr-o postare pe facebook, după ce cabinetul său a fost înlăturat de la conducerea Bulgariei.

ADVERTISEMENT

”A fost o onoare pentru mine să conduc un guvern doborât de Peevski, de Borisov, de Slavi Trifonov și Mitrofanova”, a transmis Kiril Petkov, de la tribuna Parlamentului Bulgariei.

De-a lungul instoriei sale, Bulgaria a avut strânse legături cu Rusia, iar Petkov s-a pronunțat pe tot mandatul lui pro NATO. De altfel, de curând, fostul premier bulgar l-a remaniat pe ministrul apărării, din cauză că a făcut declarații pro-Kremlinului, la începutul invaziei rușilor în Bulgaria.

ADVERTISEMENT

Kiril Petkov are studii la Harvard și a contribuit la deblocarea mai multor dosare sensibile în relația bilaterală cu România. Aici se poate include construcția unui gazoduct blocat de jumătate de an de celelalte guverne de la Sofia sau curățarea de aluviuni a Dunării.

ADVERTISEMENT
Tags: