News

Guvernul Cîțu, sub lupă după 6 luni. Care sunt grupurile de interese care conduc România. “Promovează un trend deșănțat, în care drepturile omului sunt desconsiderate”

Au trecut șase luni de la învestirea Guvernului Cîțu, iar politologul Cristian Pîrvulescu a făcut o analiză acidă asupra situației din țară, atrăgâd atenția că degringolada actuală este cauzată de unele cercuri ultra-conservatoare.
03.07.2021 | 11:30
Guvernul Citu sub lupa dupa 6 luni Care sunt grupurile de interese care conduc Romania Promoveaza un trend desantat in care drepturile omului sunt desconsiderate
ADVERTISEMENT

Surprinzător sau nu, o analiză făcută la jumătate de an de la investirea Guvernului Cîțu scoate mai mult în evidență influențele străine din politica românească decât disputele interne. Politologul Cristian Pîrvulescu a avertizat cu privire la existența unor interese din exterior, impuse după exemple folosite și în alte țări.

„În țara noastră există grupări ultra-conservatoare iliberale, apropiate unor cercuri ideologice din SUA, și funcționează ceea ce eu numesc „lobby-ul evanghelist”, care este interesat de o schimbare radicală a situației societale din România, în sensul impunerii unei agende ultra-conservatoare”, a declarat Pîrvulescu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Trebuie specificat încă de la început că declarația profesorului Pîrvulescu vine într-un context mondial în care asemenea tipuri de strategie politică, bazate pe zona religioasă, sunt la modă. Cel mai cunoscut caz de campanie de acest gen a fost cel al actualului președinte brazilian Jair Messias Bolsonaro, care s-a convertit de la catolicism la cultul penticostal, în 2016, pentru a câștiga alegerile. Lobby-ul penticostal, neoprotestant, devenise foarte influent, iar în Brazilia a avut o evoluție de la 3% la 30% din voturi, în trei decenii.

Analistul politic Cristian Pirvulescu (sursa psnews.ro)
Analistul politic Cristian Pirvulescu (sursa psnews.ro)

Politologul Cristian Pîrvulescu: „Unii vor să impună în România exemplul brazilian, unde penticostalii au luat societatea prizonieră!”

Referindu-se strict la Executivul condus de Florin Cîțu, dar și la clasa politică, în general, analistul este de părere că avem de-a face, din plin, cu o serie de influențe de ordin religios. Altfel spus, după părerea sa, toate partidele care dictează cursul vieții social–politice sunt afectate de acest fenomen.

ADVERTISEMENT

„Din punctul meu de vedere, acești oameni vor să impună în România exemplul brazilian, unde penticostalii au ajuns să ia prizonieră o întreagă societate. Există o grupare puternică în PNL, una asemănătoare în PSD, nu la fel de puternică, însă foarte bine organizată și o alta în USR. Nu regăsim acest fenomen în cadrul UDMR”, a precizat Pîrvulescu.

Așa cum, probabil, se întâmplă de fiecare dată, lupta politică desfășurată în spatele ușilor închise și a camerelor de filmat ascunde o mulțime de secrete și de interese care „ne scapă”. Profesorul Pîrvulescu are o teorie aparte, referitoare la acest fenomen și la adevăratele jocuri de culise care își pun amprenta atât pe activitatea Executivului, cât și pe cea a vieții politice, în general.

ADVERTISEMENT

În acest sens, interlocutorul nostru a adăugat: „Ceea ce urmăresc pe termen mediu grupările din PNL, dar și din unele instituții de forță (pentru că am impresia că e vorba despre mai mult decât de grupurile evangheliste din Partidul Liberal!) este o victorie culturală, impunerea unor valori și standarde conservatoare, în numele unei tradiții manipulate. Dar aceste reacții nu vin doar dinspre liberali. Noi discutăm acum despre PNL, pentru că se află la guvernare…”.

Între acțiunile lui Robert Sighiartău și „pionieratul” lui Traian Băsescu

Am dorit să aflăm mai multe despre personajele implicate în acest posibil joc de culise. Primul nume care i-a venit în minte lui Cristian Pîrvulescu a fost cel al deputatului PNL Robert Sighiartău: „Este un penticostal recunoscut și a fost unul dintre membrii cei mai activi ai apropierii de Coaliția pentru Familie”.

ADVERTISEMENT

Dar analistul politic consideră că în PNL există o grupare antagonică mult mai largă, „în general provenită din fostul PDL, dar nu numai”. Pîrvulescu susține că, „în încercarea de a obține sprijin american, Traian Băsescu s-a apropiat foarte mult de grupările evangheliste, care promovează în SUA și, mai nou, și în România, un „trend” deșănțat, în care drepturile omului sunt desconsiderate, caricaturizate, iar întreaga viziune europeană este atacată”.

Politologul a oferit drept exemplu votul deputaților PNL pentru „Raportul Matic, în Parlamentul European. Reamintim că Raportul Matic privește sănătatea sexuală și reproductivă, precum și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor, și a provocat dezbateri aprinse și în România.

„Faptul că Gheorghe Falcă și Mircea Hava au votat împotrivă nu mă surprinde, pentru că sunt apropiați de gruparea la care mă refeream. Dar, faptul că și alții au votat împotrivă, chiar dacă proveneau din vechiul PNL și promovau idei liberale m-a îngrijorat, pentru că vorbim despre un partid aflat la guvernare. Raportul Matic nu are un caracter obligatoru, dar unii l-au transformat într-un document referitor la bisexualitate și la LGBT, pentru că n-au avut curajul să se adreseze unei probleme esențiale, și anume dreptul la avort. Asta, din pricina faptului că ei nu-l consideră un drept…”, a fost de părere Pîrvulescu.

Imediat, profesorul a completat: „Să nu recunoști că femeia este o ființă umană, care are dreptul să ia decizii în privința propriului corp, și este doar un instrument biologic al națiunii sau al comunității religioase, asta arată un regres evident în privința drepturilor omului. Așadar, dacă sunt promovate asemenea idei, aveți impresia că avem o guvernare liberală?”

„Care este programul liberal susținut de Florin Cîțu?”

Analistul politic și-a continuat atacul la adresa șefului Executivului, dar și a conducerii PNL. De altfel, nu a scăpat de aluziile sale nici ex-premierul Ludovic Orban. Interesant este că Pîrvulescu a făcut această declarație, de fapt i-a adresat o întrebare retorică lui Florin Cîțu, după ce, chiar la începtul acestei luni, a afirmat că Ludovic Orban are, în continuare, mai multe șanse la șefia PNL decât actualul prim-ministru.

„Domnul Cîțu vorbește despre o guvernare liberală, dar eu întreb: „Care este programul liberal pe care îl susține?”. Nu înseamnă că domnul Ludovic Orban ar fi „mai” liberal decât domnul Cîțu, dar gruparea ultra-conservatoare s-a plasat „în fotografie” în spatele premierului, pentru că l-a perceput drept un promotor mult mai bun al acestor idei”, a completat Cristian Pîrvulescu.

Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, premierul maghiar Viktor Orban este un model pentru politicienii UDMR (sursa hepta.ro)
Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, premierul maghiar Viktor Orban este un model pentru politicienii UDMR (sursa hepta.ro)

Viktor Orban, stăpânul din exterior al UDMR?

Am fost curioși să aflăm de ce nu regăsim situația dezbătută mai sus, legată de „trend-ul religios”, și în cadrul UDMR, o altă formațiune importantă, aflată la guvernare. Se pare, însă, că și aici avem de-a face cu influențe de ordin extern, însă de alt tip, cel puțin după părerea interlocutorului nostru.

Cristian Pîrvulescu a explicat, în acest sens: „Nici n-ar fi nevoie, pentru că acolo, la UDMR, dictează apropiații lui Viktor Orban, nu neapărat din punct de vedere politic, cât ideologic. Iar când spun „ideologic”, situația este mult mai gravă, deoarece, în realitate, Orban a reușit să controleze ungurii din România prin intermediul televiziunilor maghiare și să promoveze doar idei iliberale”.

„Vă dau exemplul flagrant. Anul trecut, înainte de începutul pandemiei, s-a petrecut scandalul privind muncitorii străini veniți din Sri Lanka și care erau îndepărtați de o întreagă comunitate. S-a întâmplat astfel pentru că Orban susține că UE, împreună cu George Soros, urmăresc să schimbe compoziția populației. Au auzit ani de zile asta la televizor, au văzut doi–trei srilankezi în comunitate, și li s-a părut că tot ce spunea Viktor Orban este pe cât se poate de real”, a explicat Pîrvulescu.

Problema etnică rămâne, în continuare, un subiect sensibil. De multe ori, discuțiile pe această temă sunt evitate, dar, mergând pe același „fir” al cazului muncitorilor veniți din Sri Lanka, Pîrvulescu a tras un semnal de alarmă.

„Situația este mult mai gravă decât realizăm, și ideea încercării de a schimba raportul etnic în cadrul populației există și când vorbim despre români, inclusiv în unele grupări din PNL”, a fost de părere politologul.

Un guvern de coaliție dificil, cu diferențe doctrinare

Continuându-și analiza la adresa Executivului, analistul politic a considerat că, în acest moment, avem de-a face cu o situație specială. În coaliția care susține guvernul, dincolo de colaborare, a existat încă de la debut o competiție, fapt care a alimentat neînțelegerile. De asemenea, între participanții la guvernare există diferențe doctrinare.

Referitor la acest aspect, Cristian Pîrvulescu a declarat: „Avem un guvern de coaliție dificil, format dintr-un partid anti-sistem, USR, un alt partid, PNL, care este ancorat în sistem și, în fine, un al treilea, UDMR, care s-a eternizat, dar care a devenit foarte apropiat de premierul ungar Viktor Orban. În schimb, UDMR a devenit esențial, pentru că nu se pot face coaliții fără el. Observăm o anumită tendință iliberală în UDMR, unde ideile promovate masiv de Viktor Orban au prins”.

L-am întrebat pe profesorul de științe politice dacă, în PNL, principalul partid aflat la guvernare, există, cu adevărat, un lider autentic, preferințele membrilor partidului fiind împărțite, după cum se știe, între Florin Cîțu și Ludovic Orban. Răspunsul a debutat cu o întrebare retorică și a continuat cu un verdict: „Dar există un lider adevărat în PSD? Epoca liderilor autentici a trecut. Vor urma la conducere șefi care vor fi rezultatul înțelegerilor din partid. Unii vor fi mai pricepuți în politică decât alții, dar, în PNL, poblema nu ține de leadership, ci de lipsa viziunii”.

„Actualul PNL ne creează probleme în interiorul UE!”

Pîrvulescu s-a referit, pe larg, la vechea alianță dintre PNL și PDL, care, potrivit dumnealui, nu reușește să se închege nici acum, după 7 ani de conviețuire pe scena politică.

„Cele două entități nu au o idee clară despre funcționarea partidului și nici înainte de această unificare PNL-iștii nu erau vizibil orientați pe linia liberală. Actualul PNL nu mai are decât o legătură de nume cu liberalismul. Este un partid conservator, cu tendințe ultra-conservatoare, iar această situație ne crează probleme în interiorul UE. Din 2014 încoace, promovând zi de zi aceste scandaluri pe teme religioase, observăm că susținerea pentru valorile UE a scăzut”, a spus Pîrvulescu.

Partenerul nostru de dialog a invocat în sprijinul celor afirmate anterior sondajul INSCOP, care a fost dat publicițății luni, și „care arată că 60% dintre români ar fi dispuși să voteze un partid naționalist–fundamentalist, ce susține valori tradiționale împotriva celor europene”.

„Iată unde am ajuns din pricina acestei degringolade ideologice de care profită grupări religioase! Aceasta este problema. Degringolada la care asistăm este legată de incapacitatea politicienilor de a adera la o ideologie, și atunci, foarte pragmatici cum sunt, evangheliștii (în special) preiau inițiativa și îi împing pe aceștia unde își doresc ei”, a adăugat, cu fermitate, analistul politic.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor (sursa hepta.ro)
Liderul UDMR, Kelemen Hunor (sursa hepta.ro)

Schimbarea generațiilor în UDMR a apropiat partidul de Budapesta

UDMR nu poate fi ignorată în ecuația Guvernului. De altfel, și mai devreme, Cristian Pîrvulescu făcuse referiri importante la partidul condus de Kelemen Hunor. De această dată, politologul a explicat motivele pentru care formațiunea respectivă și-a schimbat orientarea.

„După 10 ani, în cadrul UDMR a avut loc o schimbare de generație, care a apropiat mult partidul de Budapesta. Vechea generație, care era transilvanistă, a fost înlăturată de o grupare mult mai puțin critică la adresa lui Viktor Orban, iar asta se vede prin tipul politicilor promovate, apropiate Budapestei. Această tendință se întâlnește cu iliberalismul care există deja în PNL și care se poate afirma, în egală măsură, în USR”, a precizat Pîrvulescu.

Interlocutorul nostru a detaliat modul în care se manifestă influența ideologică a premierului maghiar, asupra acestui partid care funcționează în România.

„Iliberalismul este politica revendicată de Viktor Orban care se bazează pe votul cetățenilor, dar nu promovează, în niciun fel, libertățile. Ba din contră… Am observat acest lucru din faptul că, în virtutea așa zisei suveranități, sunt promovate idei contrare acestor libertăți, spre exemplu, reducerea drepturilor omului până la interzicerea așa numitei propagande LGBT, atacarea statului de drept și subordonarea justiției în numele puterii acordate de cetățeni prin vot”, a explicat dumnealui.

Ulterior, Pîrvulescu a punctat: „Iliberalismul presupune că simplul vot al cetățenilor face ca drepturile omului să devină mai puțin importante și să fie călcate în picioare”.

Comentatorul susține că acest tip de doctrină este îmbrățișat de mai multe formațiuni politice, care nu se află pe aceeași parte a baricadei.

„Pe de o parte avem AUR, care reprezintă această tendință în Parlament; apoi PNL, în care există o grupare importantă, aproape majoritară; PSD care promovează aceleași idei; USR, care oscilează, dar, totuși, rămâne pe o poziție liberal – pro europeană; și UDMR. Acest din urmă partid nu aderă neapărat la evanghelism, pentru că membrii săi sunt calviniști, lutherani, etc, dar promovează ideile lui Viktor Orban, unele apropiate de cele la care mă refeream”, a exemplificat profesorul.

Iar predicția sa nu a avut darul de a ne bucura: „Așadar, dacă ne uităm la partidele politice actuale, viitorul României nu poate fi extraordinar. Și atunci, să observăm că acest guvern de coaliție funcționează greu din această cauză”.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea rămâne mereu în atenție (sursa hepta.ro)
Fostul lider PSD Liviu Dragnea rămâne mereu în atenție (sursa hepta.ro)

„Liviu Dragnea a imitat politica lui Netanyahu: Reducerea societății la stadiul de caricatură”

Cristian Pîrvulescu a făcut o paralelă între situația politică actuală și cea din perioada în care Liviu Dragnea era liderul PSD. După părerea sa, Dragnea a făcut în România același tip de politică pe care Beniamin Netanyahu a promovat-o în Israel, și care a fost preluată ulterior de Vladimir Putin și de Viktor Orban.

„Acest tip de politică presupune reducerea societății civile la stadiul de caricatură, ]mpu’inarea drepturilor, interzicerea funcționării opoziției, distrugerea libertății de exprimare și, evident, atacarea minorităților de toate felurile, inclusiv cele sexuale. Dar, inclusiv în România, pornind de la minoritățile sexuale se crează o problemă, pentru că aceasta este o tactică electorală”, a afirmat Pîrvulescu.

De asemenea, dumnealui a detaliat: „Prin respectiva tactică se impune o problemă care divizează publicul, care mobilizează un electorat, inițial dezinteresat de respectiva chestiune. Se impune o „problemă” care, de fapt, nu este o problemă dar devine una, iar, în acest mod, opinia publică poate fi controlată mult mai bine și stimulează ura”.

Potrivit lui Cristian Pîrvulscu, Viktor Orban, Vladimir Putin și Liviu Dragnea sunt oameni cărora acest tip de politică le-a folosit. „Dragnea nu reușise să distrugă justiția și, din acest motiv, drumul lui a încetat. Diferența dintre România și Ungaria este dată de faptul că noi nu avem programate alegeri în curând, spre deosebire de vecini, care anul viitor vor merge la urne. Din acest motiv, Viktor Orban apasă pe accelerator”, a comentat analistul.

Avocatul Poporului, Renate Weber (sursa hepta.ro)
Avocatul Poporului, Renate Weber (sursa hepta.ro)

Încercarea de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber, legată de tendința iliberală

Recent, Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, că revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului este neconstituțională. Decizia a fost luată la o săptămână după ce președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a solicitat, într-o scrisoare trimisă președinților celor două camere ale Parlamentului, detalii despre demiterea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Potrivit intervievatului nostru, intenția demiterii lui Weber a fost legată de aceeași tendință iliberală, la care dumnealui se referea. În statul de drept există lucruri sacre. Poți să nu fii de acord cu Avocatul Poporului și cu Curtea Constituțională, din diferite motive. Însă, acest lucru nu înseamnă că îi poți schimba pe acești oameni. Este exact ceea ce avertiza Comisia de la Veneția! Am citit printre rânduri poziția lui Dan Barna, care a acuzat Curtea Constituțională de ipocrizie. Dar, în anul 2012, CCR a acceptat demiterea Avocatului Poporului – propusă de PSD, împreună cu PNL, în dauna USR – deși a avut rezerve. Acum, însă, CCR n-a mai acceptat o asemenea situație”, a precizat Pîrvulescu.

Potrivit comentatorului politic, în cazul de față nu au existat argumentele legale pentru îndepărtarea Renatei Weber din respectiva funcție: „A fost un vot în unanimitate, nu o jucărie. De asemenea, a existat o pregătire juridică execrabilă a operațiunii, iar acest amănunt demonstrează care este situația juriștilor din partidele aflate la guvernare”.

Pîrvulescu a recunoscut că deznodământul nu l-a mirat și că, mai mult, dacă ar fi făcut parte din CCR, ar fi dat același verdict, deoarece legea privind funcționarea Avocatului Poporului nu este respectată. „Nu poți revoca pe cineva, când vrei tu!”, a conchis politologul pe marginea acestui subiect.

Moțiunea de Cenzură, un joc de rutină

Ultimul subiect de discuție, legat de Guvernul condus de Florin Cîțu, a fost recenta Moțiune de Cenzură, inițiată de opoziție, și care nu a avut sorți de izbândă. Pîrvulescu a explicat care a fost, de fapt, strategia introducerii Moțiunii: „Interesul PSD nu a fost neapărat ca moțiunea să treacă. Pe social–democrați i-a interesat să atace Guvernul și să-și întărească poziția în fața propriului electorat, care nu este unul foarte mic…”.

Politologul consideră că, de fapt, Moțiunea de Cenzură nu a fost altceva decât un exercițiu obligatoriu.Dacă veți privi în oglinda retrovizoare activitatea parlamentară, veți observa că aproape în fiecare sesiune a fost depusă o moțiune de cenzură. A devenit un joc obligatoriu. Partidele din opoziție trebuie să facă această demonstrație și să sape, încet, încet, la rădăcina guvernării, pentru a-i reduce tot mai mult legitimitatea și pentru a pregăti alegerile viitoare”, a încheiat Cristian Pîrvulescu.

 

ADVERTISEMENT