News

Guvernul e pregătit să-i ajute cu milioane de euro pe artiști. Mesajul Ralucăi Turcan

24.11.2020 | 22:20
Guvernul e pregatit sai ajute cu milioane de euro pe artisti Mesajul Ralucai Turcan
ADVERTISEMENT

Raluca Turcan a decis să le dea bani cântăreților, după ce aceștia au trimis o scrisoare Guvernului prin care au cerut ajutor.

„Artiştii reprezintă inima sectorului cultural”, a explicat Turcan, emoționată de perioada grea prin care trec artiștii din România.

ADVERTISEMENT

Anunțul ajutorării artiștilor a fost făcut după o serie de întâlniri cu reprezentanți ai sectorului cultural.

Guvernul pregătește milioane de euro pentru artiști

Potrivit news.ro, reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Culturii s-au întâlnit cu cei din sectorul cultural-creativ și cel ai artiștilor.

ADVERTISEMENT

Artiştii reprezintă inima sectorului cultural, iar acest lucru ne dorim să reiasă din actuala schemă de ajutor de stat. Suntem conştienţi de faptul că cei care activează în acest domeniu au nevoi şi aşteptări diferite. Vorbim de artişti, actori, interpreţi, personalul angajat în aparatul tehnic şi întreg ecosistemul cultural. În acest moment actul normativ nu este în dezbatere publică, însă vom continua seria de întâlniri cu cât mai mulţi reprezentanţi ai sectorului cultural, astfel încât să putem creiona o schemă de ajutor de stat eficace şi care să respecte toate normele naţionale şi europene. Banii trebuie să ajungă echitabil, acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, să salveze zonele aflate în acest moment în dificultate, dar să încurajeze şi performanţa artistică”, a transmis Raluca Turcan, conform stiripesurse.ro.

În acest sens, angajați ai Guvernului vor avea mai multe discuții menite să aducă liniște celor din sectorul cultural.

ADVERTISEMENT

În acest moment, actul normativ pentru aprobarea schemei de ajutor de stat va fi discutat cu potenţialii beneficiari pentru a putea fi îmbunătăţit. Dimensionarea cât mai exactă a impactului financiar şi stabilirea numărului total de beneficiari eligibili sunt condiţii fundamentale pentru succesul acestei scheme. În acest sens, am extins perioada de înscriere a actanţilor culturali vizaţi în Registrul Sectorului Cultural. De îndată ce vom avea date cât mai exacte pentru a putea cuantifica efortul financiar necesar, vom lansa actul normativ de aprobare a schemei în dezbatere publică. Toţi operatorii culturali vor fi invitaţi să transmită puncte de vedere, astfel încât să se poată identifica cele mai bune soluţii pentru utilizarea eficientă a fondurilor în sprijinul întregului sector şi pentru diminuarea efectelor pandemiei”, au anunțat reprezentanții puterii.

Guvernul pare dispus să ajute fiecare proiect cultural în parte cu 800.000 de euro de beneficiar. Scrisoarea artiștilor a fost semnată, în ordine alfabetică, de Adda, Alb Negru, Alessia, Alexia, Ami, Amna, Anda Adam, Andreea Bănică, Antonia, Alex Mladin, Bella Santiago, Bere Gratis, Bogdan Gridan, Bogdan Medvedi, Carla’s Dreams, Cargo, Cezar Guna, Compact, Connect-R, Cristina Vasiu, Dara, Datina, Debu, Delia, Delia Rus, Diana Brescan, Direcţia 5, DJ Project, Doddy, Edward Maya, Edward Sanda, Ellianne, EMMA, Etno, Fidas, Florin Ristei, Florian Rus, Friends, Gabriel Huiban, Gipsy Casual, Gloria & Balkan, Gran Error, Holograf, Hevito, Ho-ra, Horia Brenciu, Hvnds, Inna, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Iris – Nelu Dumitrescu, Ionică Moroşanu, Jo, Jerry-Co, Kempes, Lavinia Goste, Lora, Loredana, Marius Zorilă, Manuel Riva, Mark Stam, Matteo, Maximilian, Mellinna, Misha, Misha Miller, Mr. Vik, Narcotic Sound, Olivia Addams, Paula Seling, Puya, Ro-Mania, Roxana Nemeş, Roxen, Ruby, Sasha Lopez, Shift, Sickotoy, Smiley, Sonny Flame, Spike, Sylvia by dj Rynno, Ştefan Bănică, Tavi Clonda, The Motans, Tobi Ibitoye, Trooper, Vama, Viky Red/ Pax, Voltaj, Vunk, wrs, 3 Sud Est, 6teen.

ADVERTISEMENT

Deși pe listă se găsesc nume mari precum Delia, Ștefan Bănică, Inna sau Smiley, aceștia au vrut doar să își manifeste susținerea pentru artiștii mai puțin cunoscuți.

 

ADVERTISEMENT