News

Guvernul obligă primăriile să mărească bursele elevilor. Măsura se va aplica din acest an școlar

28.09.2020 | 18:03
Guvernul obliga primariile sa mareasca bursele elevilor Masura se va aplica din acest an scolar
ADVERTISEMENT

Ministerul Educației a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care cuantumul minim al burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat este stabilit, pentru anul școlar 2020-2021, la 150 de lei. Dacă primăriile au mijloacele financiare, ele pot acorda și burse mai mari.

Proiectul a fost pus luni în dezbatere publică și va duce la majorarea burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social care, în unele localități, au un cuantum modic deoarece este stabilit prin hotărârea autorităților locale.

ADVERTISEMENT

Bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”, se arată în alineatul 2 al articolului proiectului de HG.

Bursele plătite de primării, analizate de Curtea de Conturi

Hotărârea  de Guvern lasă posibilitatea autorităților locale să stabilească un cuantum mai mare al burselor decât minimul de 150 de lei, în funcţie de posibilităţile financiare ale fiecărei primării.

ADVERTISEMENT

Măsura preconizată de Ministerul Educației este determinată de concluziile unui raport din 21 august al Curții de Conturi care a subliniat inechitățile care există între elevii care studiază în unități teritoritale diferite.

Posibilitatea finanțării de către autoritățile publice locale a unităților de învățământ preuniversitar este în principal influențată de nivelul taxelor și impozitelor încasate la nivel local. Așadar, în regiunile dezvoltate socioeconomic,  libertatea decizională a autorităților locale de a contribui la finanțarea unităților de învățământ arondate, a fost semnificativ mai mare. În schimb unitățile de învățământ aflate în regiuni socio-economice dezavantajate, au fost dependente integral de fondurile alocate de la bugetul statului. Acest lucru pune sub semnul întrebării respectarea principiului echității distribuirii fondurilor destinate unui învățământ de calitate”, se spune în raportul Curții de Conturi.

ADVERTISEMENT

Potrivit estimărilor Ministerului Educației, stabilirea pragului minim la 150 de lei va avea un impact bugetar în acest an școlar de circa 46.700.000 de lei.

Uniformizarea alocării burselor prin stabilirea unui cuantum minim al fiecărei categorii de bursă răspunde nevoii de a sprijini sistemul pentru a deveni mai eficient, în special răspunzând nevoilor elevilor proveniți din grupurile dezavantajate/vulnerabile. De asemenea, este stimulată performanța educațională a elevilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

ADVERTISEMENT

Stabilirea unui cuantum minim al burselor elevilor a fost cerută și de către 12 ONG-uri care activează în domeniul educației, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului  în decembrie 2019. Una dintre organizațiile semnatare, Consiliul Național al Elevilor, arăta că există localități în care bursa elevilor este și de 8 lei pe lună, scria edupedu.ro.

ADVERTISEMENT