Hagi, lăudat de englezi: „A creat din nimic o echipă campioană”

Eduard Popa   
in Fotbal intern
22/03/2018, 20:34
Hagi, lăudat de englezi: „A creat din nimic o echipă campioană”

Cea mai recentă vizită pe care a primit-o Gică Hagi la Ovidiu a fost din partea celor de la Swansea, formaţie clasată acum pe locul 14 în prima ligă engleză. Martin Evans, directorul centrului de scouteri al clubului Swansea, şi impresarul Lucian Marinescu au vizitat joi, 22 martie, baza sportivă a grupării din Ovidiu.

”Toată lumea a auzit de Gică Hagi, fotbalistul, dar acum am avut ocazia de a vedea aici şi ce a construit. Practic, Hagi a creat din nimic un club pe care l-a făcut, mai apoi, campion în România. Iar meritul său este cu atât mai mare cu cât s-a bazat, în principal, pe jucători din propria Academie. La noi, în Premier League, sunt mulţi fotbalişti importanţi care au fost promovaţi din academii şi au ajuns să evolueze pentru prima echipă”, a spus Evans. Este posibil ca Hagi să lege o colaborare cu cei de la Swansea, club la care ar putea ajunge pe viitor jucători de perspectivă din Academia ”Regelului”.  

Hagi, lăudat şi de o fostă glorie a lui Liverpool

Nu este prima oară când Gică Hagi primeşte vizita unui personaj important din fotbalul englez. În luna noiembrie a anului trecut, Viitorul l-a avut oaspete pe fostul atacant al lui Liverpool şi al naţionalei Angliei, Stan Collymore. “Aş vrea ca modelul de la Viitorul să fie implementat şi în Anglia, pentru că avem mulţi bani însă sunt aruncaţi aiurea. Hagi e un gânditor incredibil şi de aici şi succesul. Pentru mine, să-l întâlnesc pe Gheorghe Hagi a fost o experienţă fantastică. Am avut o zi minunată”, a concluzionat atunci fostul vârf englez.

Interviu cu oficialul lui Swansea, după întâlnirea cu „Regele”: 

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×