Sport

Hagi – Sabău, duelul foștilor colegi de cameră. „Regele” poate bifa o premieră și atingerea unui obiectiv intermediar la finalul sezonului regular

Tehnicianul Farului nu l-a învins niciodată pe Ioan Ovidiu Sabău, prietenul alături de care împărțea camera la națională
07.03.2025 | 15:19
Hagi  Sabau duelul fostilor colegi de camera Regele poate bifa o premiera si atingerea unui obiectiv intermediar la finalul sezonului regular
Gica Hagi si Ioan Ovidiu Sabau au impartit camera la echipa nationala FOTO sportpictures
ADVERTISEMENT

Farul și U Cluj se întâlnesc azi, de la ora 20.00, în etapa a 30-a Superligii României. Va fi un duel între Gică Hagi și Ioan Ovidiu Sabău, foști colegi la națională între 1988 și 1999. Ei au împărțit camera de multe ori și au legat o prietenie trainică.

Două victorii Sabău și trei remize în duelul cu fostul coleg Gică Hagi

Hagi și Sabău au fost colegi, timp de două sezoane și la Brescia. Între 1991 și 1994 ei au jucat sub comanda lui Mircea Lucescu. Hagi venise de la Real Madrid, iar Sabău de la Feyenoord. Cei doi au promovat în Serie A, alături de un alt român, Florin Răducioiu.

ADVERTISEMENT

Hagi și Sabău au avut cariere oarecum asemănătoare și ca antrenori. Ambii au antrenat și la nivel înalt, dar s-au concentrat pe proiecte de suflet, în orașele lor natale. Gică la Constanța, iar Neluțu la Cluj.

Ei nu au fost adversari de foarte multe or, iar Regele nu are nicio victorie în fața prietenului său. Bilanțul întâlnirilor directe Gheorghe Hagi vs Ioan Ovidiu Sabău, în campionat, este: cinci jocuri – două victorii Sabău – trei remize.

ADVERTISEMENT

Farul vrea cinci meciuri pe teren propriu, în play-off

Cea mai recentă dispută dintre ei, în Superligă, a avut loc pe 3 noiembrie, anul trecut. Universitatea Cluj – Farul Constanţa a fost 1-1, prin golurile marcate de Vladislav Blănuţă, respectiv Denis Alibec.

Meciul de azi vine într-un moment în care U Cluj e sigură de  prezența în play-off, iar Farul de cea în play-out. Totuși constănțenii au o miză importantă. Ei vizează să se claseze între primele cinci echipe din play-out, pentru a avea cinci partide pe teren propriu.

ADVERTISEMENT

Obiectivul imediat a fost confirmat de Denis Alibec. „Va fi greu cu siguranță în play-out, toate echipele vor da totul, e în joc retrogradarea și va fi foarte greu pentru noi. Dacă ne vom mobiliza și vom reuși să jucăm fotbal, cred că va fi bine.

ADVERTISEMENT

Obiectivul nostru este o clasare pe locurile 7-8, dacă n-am reușit să intrăm în play-off, trebuie să ne batem pentru Europa. Avem și Cupa, care este foarte importantă și vom încerca să terminăm cât mai sus. Cupa României este principalul obiectiv, suntem foarte aproape, trebuie să câștigăm trei meciuri pentru a cuceri trofeul”, a transmis Denis Alibec.

Miză financiară importantă pentru constănțeni

În sferturile Cupei României Betano, Farul va juca pe teren propriu contra formației de Liga 3, Unirea Alba Iulia. Misiunea trupei lui Hagi ar fi mai dificilă în semifinale, unde ar juca în deplasare pe terenul unei formații de play-off, CFR Cluj sau Universitatea Craiova.

Farul are o și o miză financiară consistentă pentru a doua parte a sezonului. Constănțenii, Petrolul și Hermannstadt luptă pentru bonusul oferit de FRF, în virtutea respectării reguliei folosirii a cinci fotbaliști pe tot parcursul meciurilor din acest sezon.

Ele au asigurat un bonus de 200.000 de euro, iar suplimentul poate atinge 700.000 de euro. FCSB și U Cluj, care se încadrează și el în această situație, au deja bonusul în buzunar, dacă nu abdică de la regulă până la finalul sezonului.