M-am (și probabil ne-am) întrebat care este obiectivul naționalei României în această ediție de Liga Națiunilor. Emisiunea FANATIK SUPERLIGA de astăzi a fost edificatoare din acest punct de vedere.
Lotul anunțat de selecționer și explicațiile Directorului Tehnic al FRF (atât cele directe, cât și cele diplomate) au clarificat această dilemă: România nu are un obiectiv sportiv în Liga Națiunilor, ci își propune reconstrucția în perspectiva preliminariilor EURO. Subiectul este unul important, pentru că evoluțiile naționalei și strategiile selecționerului nu pot fi corect judecate decât în contextul unui obiectiv.
Astfel, lotul lărgit de 32, schimbările radicale de lot și formula de start între Suedia și Bosnia, au o explicație. Explicația fiind strategia selecționerului în ceea ce privește reconstrucția unei naționale aflată de (prea) mult timp în criză de rezultate. Desigur, o strategie chiar și greșită este întotdeauna de preferat niciunei strategii, dar cu atât mai mult strategia lui Hagi merită dezbătută.
Barbarez a vizitat de multe ori Bucureștiul, dar a plecat o singură dată trist: atunci când a venit cu Hamburg și a admirat torpila lui Niculae și călcâiul lui Buga. În rest, în calitatea sa de selecționer al Bosniei are doar amintiri plăcute, iar Arena Națională e un stadion drag lui. Cum în seara aceasta Barbarez a fost practic scutit de emoții, cred că putem concluziona că experimentul gândit de selecționerul Hagi nu a fost în niciun caz unul reușit. De ce a eșuat “experimentul Bosnia”? Încercăm împreună să înțelegem motivele și mai ales de ce tragem această concluzie.
Bosnia a adus doar 4 nume noi în lotul deplasat la București față de campania CM 26. Barbarez joacă un clasic 4-4-2; este sistemul de bază la națională. Rar, când vrea să apere un scor, se apară cu 3 fundași centrali, iar ofensiv apelează din când în când la un 4-2-3-1, cu Mahmić în rolul mijlocașului ofensiv. Primul unsprezece din Polonia a avut în componență doar două nume nefamiliarizate cu formula de start din SUA.
Toate informațiile de mai sus ne spun că Bosnia știe ce joacă și joacă ce știe. Are un lot omogen, nu își caută identitatea de joc, are un sistem de bază și (important!) are valoare. Barbarez nu își pune întrebări, nu caută soluții, a trecut demult de această etapă. Bosnia e, așadar, o trupă matură, care capitalizează prin rezultate.
România a răspuns tuturor acestor caracteristici cu un prim unsprezece cu 9 (nouă!) jucători noi față de precedentul joc și cu un alt sistem (4-3-1-2). Iar lipsa de omogenitate a fost vizibilă în traseele ofensive, în slăbiciunile defensive și în pressing-ul nesincronizat.
Eissat și Coubiș au fost în seara asta fundașii laterali ai naționalei, reprofilați din fundași centrali. Dacă Eissat a avut totuși o evoluție decentă în stânga, Coubiș a fost incapabil să susțină faza ofensivă din dreapta. Într-o perioadă de experimente, cel mai ofensiv fundaș lateral (Borza) a rămas rezervă neutilizată, nefiind clară rațiunea netestării sale. Pentru că e greu de crezut că vom continua să experimentăm la o astfel de scară cu Suedia, sau cu Polonia.
Dacă la Solna Radu a părut doar nesigur, cu Bosnia a comis greșeli cu nuanțe de gafă. Recomandat de La Liga și discursurile din perioada naționalei U21, Radu a rămas punct fix în primul unsprezece, deși (trebuie repetat asta), ne-am asumat experimentele. Cu 8 ore înainte de gafele lui Radu, Horia Ivanovici cerea un înlocuitor între buturi cu Bosnia. Dar nu am testat și alt portar în meci, nici măcar după erorile din prima repriză care doar ele ar fi justificat înlocuirea la pauză. „Trebuia să-l bag pe Hindrich”, spunea, amar Hagi, după meci…
Sunt cel puțin patru faze care nu dau notă de trecere apărării în zona sa centrală. Pasa care despică toată echipa României și îl lasă singur de la centrul terenului pe Tabaković, primul gol (centrare-gol din careul mic), golul 2 (corner, fază fixă) și golul 4 marcat ca la antrenament cu capul din gura porții.
E de fapt un fel de concluzie a serii. Practic, înfrângerea și cele 4 goluri încasate nu au dat aproape nimic în schimb. Cu ce rămânem practic după acest meci? Ce am rezolvat, ce dileme au fost clarificate?
Două nume au ieșit în evidență: Bîrligea și David Matei. Dacă Bîrligea este totuși un fotbalist consacrat, David Matei este surpriza plăcută. Atitudinea și jocul său sunt raza de speranță a serii cenușii de pe Arena Națională. Prea puțin totuși. Mult prea puțin. Am considerat că Bosnia este cel mai abordabil adversar din grupă. Ei bine, cel mai abordabil adversar ne-a dat 4.
Și Hagi, și Barbarez au experimentat în compania adversarului considerat abordabil. Barbarez a testat din minutul 1 un sistem (4-2-3-1) cu care totuși băieții lui erau obișnuiți. Doar 3 schimbări în primul unsprezece, cu Memić, Gigović și Mahmić care intră în locul lui Smajlović, Šunjić și Demirović.
Dincolo, experimentul e de mare anvergură, dar cu rezultate îndoielnice. Altă echipă, alt sistem, înfrângere categorică, puține concluzii pozitive. Nu am testat variante ofensive pentru fundașii laterali, nu am testat altă soluție în poartă, am oferit puțin timp unui Moruțan care nu a convins, dar nici nu a dezamăgit.
Ne-am întors îngrijorați din Suedia, rămânem de-a dreptul speriați după Bosnia. Dacă declarațiile optimiste despre lupta la locul 1 stârnesc acum zâmbete, după acest 2-4 realizăm că preliminariile EURO ne-ar putea găsi în urna a treia valorică, dar și cu o echipă națională în șantier. Important în acest moment este să avem inspirația și inteligența de a folosi cât mai bine meciurile din Liga Națiunilor. Să rămânem cu ceva după această competiție. Dacă nu cu puncte, măcar cu mugurii unei echipe. Deocamdată suntem confuzi.