Hagi şi Mircea Sandu i-au salvat cariera: „Am vrut să mă las”

Eduard Popa   
in Stiri sportive
08/04/2018, 10:28
Hagi şi Mircea Sandu i-au salvat cariera: „Am vrut să mă las”

„M-am gândit să renunţ, sincer, am avut câteva gânduri. Aveam ce să fac acasă, mă puteam ocupa de afacerile familiei, dar să dau aşa cu piciorul la prima decădere, să mă las? Nu mă puteam da aşa uşor bătut şi am continuat să muncesc. Mi-am dat seama şi cum e mai rău. Am mers la Târgu Mureş şi au intrat în insolvenţă, apoi la Pandurii, au intrat în insolvenţă, deşi nu aveam echipe slabe, erau echipe bune. Mi-am dat seama cum este mai rău şi am început să realizez că trebuie să-mi aleg echipele pe stilul meu. Aşa că am mers la Viitorul”, susţine atacantul într-un interviu pentru Pro Sport.

El a povestit şi cum a ajuns la Viitorul: „Ţin minte că eram acasă, trebuia să semnez în Italia cu o echipă şi am văzut că Nimely are probleme cu inima, la Viitorul. Mi-am spus “ăştia nu au vârf”, joacă bine, joacă pentru atacant şi l-am sunat pe Mircea Sandu. Agenţii mei sunt Mircea Sandu şi Pigulea. L-am sunat pe Mircea Sandu şi l-am rugat să-l sune pe domnul Hagi să-l întrebe dacă nu au nevoie de vârf. A spus “da”, a doua zi am plecat la Constanţa”.

Ţucudean îl laudă pe Gică Hagi

Golgeterul la zi al Ligii 1 povesteşte şi cum a fost să lucreze cu Gică Hagi: „Am semnat şi am avut noroc că am prins două săptămâni de pauză, pentru că juca naţionala, şi m-am integrat foarte bine. În fiecare zi, ţin minte că a vorbit cu mine cam 15 minute, 20 de minute, o jumătate de oră, despre ideea lui de joc, la tablă, mi-a explicat foarte mult tactic şi apoi am pus în practică în teren.”

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×