Farul Constanța a avut o primă repriză dezastruoasă contra FCSB-ului în meciul din etapa a 18-a din SuperLiga. Prestația slabă a „marinarilor” a culminat cu gafa portarului Alexandru Buzbuchi. La finalul fazei, David Miculescu a izbutit să marcheze.
Adrian Șut a izbutit să marcheze primul gol al sezonului din SuperLiga după o centrare excelentă a lui Darius Olaru în minutul 14. Doar 10 minute mai târziu, Șut și-a încercat norocul de la distanță, iar încercarea sa a dat roade.
Execuția mijlocașului FCSB de la mare distanță a fost respinsă total aiurea de Alexandru Buzbuchi. Portarul Farului nu a reușit să prindă mingea care părea inofensivă, ci a respins în față, unde stătea la pândă David Miculescu.
Folosit pe postul de vârf în această partidă în locul lui Daniel Bîrligea, Miculescu, cu o doză de noroc, a reușit să marcheze. Gică Hagi și Gică Popescu au fost surprinși în lojă descumpăniți după greșeala lui Buzbuchi. Vezi video aici.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/11/hagi-si-gica-popescu.jpg)
Prima parte a confruntării de la Ovidiu a fost una plină cu acțiune, goluri și faze de poartă. A venit deschiderea scorului din partea lui Adrian Șut, cel care a ajuns la o centrare excelentă trimisă din lovitură liberă de Darius Olaru. Acesta din urmă a lovit bara cu un șut puternic, cu stângul, de la marginea careului, care l-a lăsat fără replică pe Alexandru Buzbuchi.
A urmat golul secund al bucureștenilor, venit după o greșeală mare a portarului gazdelor. Adrian Șut a trimis puternic, de la 20 de metri, către poartă, iar goalkeeperul constănțenilor a respins în față, iar acolo a fost David Miculescu, pe fază, și după două încercări a reușit să puncteze cu un șut cu piciorul stâng. Cei de la Farul au revenit în meci după o reușită semnată de Ionuț Larie, din penalty.