Gheorghe Hagi

Hagi este un fost fotbalist român născut în Săcele, Dobrogea. Gheorghe Hagi este considerat unul dintre cei mai buni jucători din Europa ai anilor 80 și 90.

Recorduri personale

În România, Gică Hagi este cel mai bun fotbalist din istorie, românii numindu-l pe acesta „Regele”. Lui Hagi i se mai spune și „Maradona din Carpați”, el fiind numit de șapte ori fotbalistul anului.

Gică Hagi a jucat în tricoul naționalei României la trei campionate mondiale și la trei europene, în total acumulând 125 de prezențe pentru România, al doilea fotbalist român după Dorinel Munteanu. Hagi a fost numit de către mare fotbalist Pele unul dintre cel 125 cei mai mari fotbaliști în viață. Sportivul este printre puținii jucători de fotbal care a jucat pentru Real Madrid, dar și pentru Barcelona.

Echipe

„Regele” este fondatorul clubului român de fotbal „Viitorul Constanța” și cel care a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Hagi s-a apucat de fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă pentru care a debutat la 17 ani în Divizia A. De-a lungul carierei sale, Gică Hagi a jucat la Sportul Studențesc, Steaua București, Real Madrid, Barcelona și Galatasaray. Jucătorul român de fotbal se retrage după meciul Galatasaray – Trabzonsport, în care a reușit să marcheze două goluri, devenind un idol pentru fanii turci

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Denis Alibec sa imbogatit Suma uriasa care tocmai ia intrat in conturi Au venit banii

Denis Alibec s-a îmbogățit! Suma uriașă care tocmai i-a intrat în conturi: „Au venit banii”

Editorial Cornel Dinu FCSB sa distantat de impiedicatele Rapid si CFR Cluj Dinamo a pierdut doua puncte mari la Iasi

Editorial Cornel Dinu. FCSB s-a distanțat de împiedicatele Rapid și CFR Cluj. Dinamo a pierdut două puncte mari la Iași

Fanatik SuperLiga marti 5 martie ora 1030 Horia Ivanovici show cu invitati de top dupa Universitatea Craiova  Rapid

Fanatik SuperLiga, marți, 5 martie, ora 10:30. Horia Ivanovici, show cu invitați de top după Universitatea Craiova – Rapid

Sepsi continua cursa pentru playoff 5 echipe pentru doua locuri in ultima etapa Update

Sepsi continuă cursa pentru play-off. 5 echipe pentru două locuri în ultima etapă! Update

Ilie Dumitrescu stie cat ar fi costat transferul lui Gica Hagi in 2024 Era ceva rar special

Ilie Dumitrescu știe cât ar fi costat transferul lui Gică Hagi în 2024: „Era ceva rar, special”

Hagi nemultumit dupa Farul  CFR Cluj 11 Meritam victoria De ce echipa sa nu sa mai batut la titlu in acest sezon

Hagi, nemulțumit după Farul – CFR Cluj 1-1: “Meritam victoria”. De ce echipa sa nu s-a mai bătut la titlu în acest sezon

Farul  CFR Cluj 11 in etapa 29 din SuperLiga Hagi si Mutu sau anihilat Clasamentul actualizat

Farul – CFR Cluj 1-1, în etapa 29 din SuperLiga. Hagi și Mutu s-au anihilat. Clasamentul actualizat

Gica Hagi nusi face calcule inaintea meciului crucial cu CFR Cluj Nu ma pricep la asa ceva

Gică Hagi nu-și face calcule înaintea meciului crucial cu CFR Cluj: „Nu mă pricep la așa ceva!”

Adi Mutu a anticipat meciul cu Hagi Farul  CFR Cluj E complicat pentru fin Mia dat 7 cu Rapidul Ce jucator cheie ii lipseste

Adi Mutu a anticipat meciul cu Hagi, Farul – CFR Cluj. „E complicat pentru fin. Mi-a dat 7 cu Rapidul”. Ce jucător cheie îi lipsește

Editorial Cornel Dinu Dinamo creste CFR Cluj greseste Rapid kosoveste FCSB comaneste

Editorial Cornel Dinu. Dinamo crește, CFR Cluj greșește, Rapid kosovește, FCSB comănește

Come si dice la voi Florin Raducioiu starneste rasete in filmul Generatiei de Aur

”Come si dice la voi?”. Florin Răducioiu stârnește râsete în filmul Generației de Aur

Ce la facut pe Gica Hagi sa rabufneasca dupa U Cluj  Farul 10 Cine a bagat 10 milioane in baza sportiva Sunt vreo 30 de milioane 30 si ceva

Ce l-a făcut pe Gică Hagi să răbufnească după U Cluj – Farul 1-0?! „Cine a băgat 10 milioane în baza sportivă? Sunt vreo 30 de milioane, 30 și ceva!”

Ioan Ovidiu Sabau in al 9lea cer dupa ce la invins pe Hagi In sfarsit pot sa ma bucur Prime pentru U Cluj daca se califica in playoff Vreti sa va spun si sumele

Ioan Ovidiu Sabău, în al 9-lea cer după ce l-a învins pe Hagi: „În sfârșit pot să mă bucur”. Prime pentru U Cluj, dacă se califică în play-off: „Vreți să vă spun și sumele?”

Dan Nistor a rabufnit dupa U Cluj  Farul 10 Ma bucur ca leam inchis gura

Dan Nistor a răbufnit după U Cluj – Farul 1-0: „Mă bucur că le-am închis gura”

Gica Hagi suparat dupa U Cluj  Farul 10 Am avut acel penalty care nu sa acordat

Gică Hagi, supărat după U Cluj – Farul 1-0: ”Am avut acel penalty care nu s-a acordat”

VARul a verificat un posibil penalty pentru Farul insa a omis faultul in atac Ce decizie a luat Istvan Kovacs Video

VAR-ul a verificat un posibil penalty pentru Farul, însă a omis faultul în atac. Ce decizie a luat Istvan Kovacs. Video

Gica Hagi atacat dur de scotieni pentru Ianis Hagi A fost departe de adevar

Gică Hagi, atacat dur de scoțieni pentru Ianis Hagi: „A fost departe de adevăr”

Fanatik SuperLiga luni 26 februarie ora 1030 Horia Ivanovici spectacol cu invitati de top dupa FCSB  FC Botosani si scandalul de la Rapid

Fanatik SuperLiga, luni, 26 februarie, ora 10:30! Horia Ivanovici, spectacol cu invitați de top după FCSB – FC Botoșani și scandalul de la Rapid

MAX Profetiile lui Mitica luni 26 februarie ora 1330 Horia Ivanovici si Mitica Dragomir editie incendiara a podcastului numarul 1 in Romania

MAX Profețiile lui Mitică, luni, 26 februarie, ora 13:30! Horia Ivanovici și Mitică Dragomir, ediție incendiară a podcastului numărul 1 în România

Gica Hagi sia facut praf jucatorii dupa Farul  Otelul 11 Nu facem cinci pase Poate sau plictisit de mine Update

Gică Hagi și-a făcut praf jucătorii după Farul – Oțelul 1-1: ”Nu facem cinci pase! Poate s-au plictisit de mine”. Update

Adrian Neaga a facut radiografia luptei la titlu in SuperLiga Ei au prima sansa

Adrian Neaga a făcut radiografia luptei la titlu în SuperLiga: „Ei au prima şansă!”

Gica Hagi a comentat absenta lui Dorinel Munteanu la Farul  Otelul Ce a spus despre meci E poate cel mai bun adversar

Gică Hagi a comentat absența lui Dorinel Munteanu la Farul – Oțelul. Ce a spus despre meci: „E poate cel mai bun adversar”

Fanatik SuperLiga vineri 23 februarie ora 1030 Cristi Coste are invitati de top inainte de etapa a 27a

Fanatik SuperLiga, vineri, 23 februarie, ora 10:30. Cristi Coste are invitați de top înainte de etapa a 27-a

Gica Hagi sia deschis o noua afacere Regele a intrat intro industrie de miliarde de euro

Gică Hagi și-a deschis o nouă afacere. ”Regele” a intrat într-o industrie de miliarde de euro

Gica Hagi sincer dupa Sepsi  Farul 01 Azi am avut noroc ei au controlat meciul Ce au declarat Munteanu si Grameni

Gică Hagi, sincer după Sepsi – Farul 0-1: ”Azi am avut noroc, ei au controlat meciul”. Ce au declarat Munteanu și Grameni

A fost sau na fost Gol controversat validat de VAR in Sepsi  Farul 01 Caz celebru similar la Campionatul Mondial 2022 Update

A fost sau n-a fost? Gol controversat validat de VAR în Sepsi – Farul 0-1. Caz celebru similar la Campionatul Mondial 2022. Update

Gica Hagi criza de nervi pe teren la Sepsi  Farul Regele a mutat imediat dupa pauza

Gică Hagi, criză de nervi pe teren la Sepsi – Farul! ”Regele” a mutat imediat după pauză

Sebastian Coltescu a scris istorie la Sepsi  Farul Motivul pentru care a fost premiat de ambele echipe

Sebastian Colțescu a scris istorie la Sepsi – Farul! Motivul pentru care a fost premiat de ambele echipe

Bernd Storck la bagat in garda pe Gica Hagi Sepsi este mult mai puternica Ce absente are Farul

Bernd Storck l-a băgat în gardă pe Gică Hagi: „Sepsi este mult mai puternică”. Ce absențe are Farul

Valeriu Iftime reactie savuroasa dupa Farul  Dinamo 02 Mam linistit cand am auzit ca e 20 Dar nu miau spus ca e pentru Dinamo

Valeriu Iftime, reacţie savuroasă după Farul – Dinamo 0-2: „M-am liniştit când am auzit că e 2-0! Dar nu mi-au spus că e pentru Dinamo”

Cum a deturnat Hagi transferul la o echipa de playoff din SuperLiga A fost o discutie Sa fie sanatos

Cum a deturnat Hagi transferul la o echipă de play-off din SuperLiga: „A fost o discuţie! Să fie sănătos”

Oficial Carlo Casap sa intors la Farul Constanta Update Exclusiv

Oficial: Carlo Casap s-a întors la Farul Constanța. Update Exclusiv

Fanatik SuperLiga vineri 16 februarie ora 1030 Cristi Coste are invitati de top inainte de etapa a 26a

Fanatik SuperLiga, vineri, 16 februarie, ora 10:30. Cristi Coste are invitați de top înainte de etapa a 26-a

Gigi Becali a ales echipele pe care le vrea in playoff El miar conveni cel mai mult Ce spune despre Hagi

Gigi Becali a ales echipele pe care le vrea în play-off. „El mi-ar conveni cel mai mult”. Ce spune despre Hagi

Dragomir stie cati bani va lua Gica Hagi pentru tot ce are la Academia de la Ovidiu Asta e suma

Dragomir știe câți bani va lua Gică Hagi pentru tot ce are la Academia de la Ovidiu. „Asta e suma”

Daniel Sendre despre meciul lui Dinamo cu Dorinel Macel langa zidurile Manastirii Casin

Daniel Șendre despre meciul lui Dinamo cu Dorinel: „Măcel lângă zidurile Mănăstirii Cașin”

Copilul care plangea in hohote la Farul  Dinamo intalnire emotionanta cu Hagi Ce cadou a primit Update

Copilul care plângea în hohote la Farul – Dinamo, întâlnire emoţionantă cu Hagi. Ce cadou a primit. Update

Andrei Nicolescu a vorbit despre marea victorie a lui Dinamo la Farul Am vazut bucuria pe fata lor in vestiar

Andrei Nicolescu a vorbit despre marea victorie a lui Dinamo la Farul. „Am văzut bucuria pe fața lor în vestiar”

Dezvaluirile lui Gigi Becali Am cheltuit 12 milioane de euro si nu am vandut nimic nimic nimic Concluzia Champions League Ce spune de Hagi

Dezvăluirile lui Gigi Becali: „Am cheltuit 12 milioane de euro și nu am vândut nimic, nimic, nimic. Concluzia? Champions League!”. Ce spune de Hagi

Culisele bombei de la Ovidiu Farul  Dinamo 02 E chestie mentala Credeau ca e vacanta Exemplul Petrescu la Urziceni

Culisele „bombei” de la Ovidiu, Farul – Dinamo 0-2. „E chestie mentală. Credeau că e vacanță”. Exemplul Petrescu la Urziceni

Gica Hagi sia strigat nemultumirile la conferinta dupa Farul  Dinamo 02 Vine haosul Nam tipat prea tare

Gică Hagi și-a strigat nemulțumirile la conferință după Farul – Dinamo 0-2: „Vine haosul! N-am țipat prea tare!”

Gica Hagi sia criticat jucatorii dupa Farul  Dinamo 02 Un singur fotbalist a scapat Pe el chiar lam felicitat

Gică Hagi și-a criticat jucătorii după Farul – Dinamo 0-2! Un singur fotbalist a scăpat: ”Pe el chiar l-am felicitat”

Nimeni na inteles nimic Marcel Birsan a dat cartonas rosu portarului in Farul  Dinamo apoi VAR a schimbat decizia

Nimeni n-a înțeles nimic! Marcel Bîrsan a dat cartonaș roșu portarului în Farul – Dinamo, apoi VAR a schimbat decizia

Darko Velkovski gol de fotbalist mare in Farul  Dinamo Reactia lui Hagi

Darko Velkovski, gol de fotbalist mare în Farul – Dinamo! Reacția lui Hagi