Sport

Liță Dumitru, necruțător cu Radu Drăgușin înainte de Nations League: „Hai, bă, oameni buni! Să fim realiști”

România are patru meciuri de jucat în Nations League, iar Radu Drăgușin este văzut drept stâlpul din apărare. Chiar și așa, există voci care-l critică. Mai exact, Liță Dumitru, fostul mare fotbalist al naționalei.
23.09.2026 | 07:00
Lita Dumitru necrutator cu Radu Dragusin inainte de Nations League Hai ba oameni buni Sa fim realisti
Radu Drăgușin, desființat de Liță Dumitru
ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin nu îl impresionează pe Liță Dumitru, fostul mare jucător al naționalei României. Dumitru crede că se vorbește prea mult despre jucătorii din naționala României, în condițiile în care mulți sunt lipsiți de valoare.

Liță Dumitru nu este impresionat de Radu Drăgușin, fundașul considerat stâlpul apărării României

Ajuns la 76 de ani, cel supranumit „paznicul” lui Pele la Campionatul Mondial din 1970 este antrenor la juniorii Concordiei Chiajna. Urmărește, însă, foarte atent fotbalul românesc și nu este deloc impresionat de modul în care se prezintă „vedetele” pe care se bazează selecționerul Gică Hagi.

ADVERTISEMENT

Fostul mare jucător al Stelei, considerat cel mai bun jucător român în 1973 și 1975, mărturisește într-un interviu acordat Prosport că jucătorii din ziua de azi nu au nicio valoarea reală și sunt mult „umflați”. Liță Dumitru e necruțător cu Radu Drăgușin și Dennis Man, însă mărturisește că îl apreciază pe Răzvan Marin.

„O tot dăm cu Radu Drăgușin, că e mare fundaș. Hai, bă, oameni buni, să fim realiști și să-i lăsăm pe copiii ăștia să realizeze întâi ceva în fotbal! Hai să-l vedem pe Drăguș, că văd că a venit acum la FCSB, dacă și-a găsit sfârșit un loc unde să joace!

ADVERTISEMENT

Am ajuns să ne uităm la Dennis Man ca la cel mai reprezentativ jucător al nostru… Dar, uite, îmi place Răzvan Marin! Băiatul ăsta a tăcut și a muncit! În schimb, portarii noștri actuali cred că au cel mai prost joc de picior de când mă știu eu în fotbal! Praf sunt la asta! Fotbalistul român nu mai știe să lovească mingea, au dispărut antrenorii specializați de pe timpuri”, a răbufnit Dumitru.

ADVERTISEMENT

Liță Dumitru a comparat vremurile când era el fotbalist și are un mare regret când vede fotbaliștii de acum

În încheiere, Liță Dumitru a comparat vremurile când era el fotbalist și are un mare regret când vede cât de slab este nivelul actual. „Pe timpul meu, când eram copil, antrenorii ne dădeau mingi să dormim cu ele sub pernă sau lângă capul nostru. Când am crescut, am început să aud de Pele: iar apoi am ajuns să joc împotriva lui! Și împotriva lui Cruyff! Păi ce făceau ăștia cu mingea, incredibil…

ADVERTISEMENT

Nici nu vreau să mă mai gândesc pe la ce echipe joacă adversarii noștri din Liga Națiunilor și pe unde evoluează internaționalii români. Dar nouă ne place să ieșim și să spunem verzi și uscate înaintea unor astfel de meciuri.

Ei bine, eu nu pot să fac așa ceva, și de-aia nici nu am fost acceptat în fotbalul românesc, de unii și alții. Am spus mereu realitatea, în față! Și acum, eu vă spun ce gândesc, nu ce vor unii să audă! Vezi, Doamne, trebuie să încurajezi…”, a completat Dumitru pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT