Acțiunile echipelor naționale se termină, iar jucătorii vor reveni la cluburi pentru a se pregăti de meciurile programate în weekend în campionatele unde evolează. În cazul Craiovei, Bancu, Cicâldău și Nistor vor reveni de la naționala mare, Mihăila se întoarce după jocul cu Malta U21, iar Baiaram, Mitran și Danciu vin de la U19.
Toată atenția se îndreaptă către lupta la titlu, acolo unde se anunță o bătălie lungă și în care trei echipe sunt favorite certe: CFR Cluj, „U” Craiova și FCSB.
Așa cum îi știm pe fotbaliști, aceștia pun mare preț pe cum arată în teren, iar oltenii nu fac rabat de la acest principiu. Jucătorii Științei vor avea parte de o surpriză dacă vor câștiga campionatul, deoarece hairstylistul anunță că îi va vopsi în dungi dacă Bănia va ieși triumfătoare după 30 de ani.
Look-ul reprezintă un element definitoriu pentru un fotbalist, asta deși terenul nu este un podium de modă. Cum oltenii au o frumusețe interioară și exterioară aparte, FANATIK a luat legătură cu frizerul fotbaliștilor Universității Craiova, pe numele său Florin Vasiloiu.
În dialogul purtat, Florin ne-a dezvăluit că Andrei Ivan a fost primul jucător care i-a trecut pragul: „Primul jucător pe care l-am tuns este Andrei Ivan, acum 5 ani. El obișnuia să meargă la un magazin de lângă salonul meu, am intrat în vorbă, ne-am împrietenit și așa a ajuns să se tundă la mine. Din acel moment, Ivan a adus mai mulți colegi de-ai săi și am început să tund fotbaliștii Universității Craiova.”
Dialogul dintre frizer și clienții săi este foarte important, consideră cel care se ocupă de părul jucătorilor Științei: „Discutăm mult în timp ce îi tund. În general, eu încerc să îi încurajez, știu cât de mult înseamnă moralul. Le zic să aibă încredere în ei, că totul va fi bine. Ei sunt cei mai buni!”
Nu prea mai există componenți ai lotului lui Cristiano Bergodi care să nu îi fi trecut pragul lui Florin Vasiloiu. De altfel, acesta le pregătește și o surpriză dacă vor reuși să câștige campionatul după o așteptare de 30 de ani: „M-au impresionat foarte mult Andrei Ivan, Vladimir Screciu, Alex Mateiu și Elvir Koljic, sunt niște băieți de nota 10. Dacă Universitatea câștigă titlul, eu promit că le fac ce vor ei în cap. Dacă e după mine, o să îi vopsesc în dungi alb și albastru.”
De ceva timp, Andrei Ivan s-a prezentat cu un nou look, care seamănă foarte mult cu cel al cânterețului columbian Maluma: „Carlos Fortes și Andrei Ivan au cerut cele mai extravagante frizuri. Bineînțeles, sunt mulți fotbaliști cu pretenții, dar în sensul bun al cuvântului.
Mai sunt și Screciu, Alex Băluță, Ivan Martic era și el un tip care ținea foarte mult la podoaba capilară. Chiar și Adrian Mutu s-a tuns la mine”, a mai spus Florin Vasiloiu pentru FANATIK.
Andrei Ivan a revenit în vara anului trecut la Universitatea Craiova, după ce nu a reușit să prindă foarte multe minute FK Krasnodar, în Rusia. În total, purtătorul tricoului pe care Ion Oblemenco l-a făcut celebru are 128 de meciuri pentru Știința, 21 de goluri și 15 pase decisive. Din păcate, jucătorul de 23 de ani are doar două goluri de la revenire, însă are un sezon întreg să arate că un milion și jumătate de euro nu este un preț prea mare pentru calitățile sale.
În acest an competițional, Universitatea Craiova are două victorii consecutive în campionat, fără să primească gol. 1-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe și 2-0 cu Astra Giurgiu sunt rezultatele din Liga 1, însă oltenii au avut parte de o eliminare rușinoasă din competițiile europene. Lokomotiv Tbilisi a fost adversara modestă care a dat de pământ cu trupa lui Bergodi.