28 mai – 11 iunie 2017. Nu ştiu ce reprezintă pentru tine, cel care citeşti aceste rânduri, perioada amintită. Pentru ziariştii români acreditaţi la Paris, cutia de amintiri demne de păstrat este mai bogată cu aceste două săptămâni. Din păcate, nici România nu pare conştientă despre ceea ce reprezintă aceste 14 zile…

Roland Garros 2017 va rămâne pe retina noastră cu finala Simonei Halep. Mulţi spun pierdută. Statistica e rece. Şi totuşi, nu este aşa. French Openul nu reprezintă pentru România o finală şi atât. Este finala pe care Simona a câştigat-o pentru vitrina noastră de amintiri şi de care ne va fi tare dor peste câţiva ani. Acum, mulţi o consideră un drept. Ni se cuvine şi avem dreptul să fim supăraţi că am fost finalişti, dar nu am câştigat Cupa! Şi, totuşi, privind dincolo de scor, chiar nu este aşa.

Nicio junioară din România pe tabloul principal!

La intrarea în cea de-a doua săptămână de Roland Garros, am mers la centrul de presă pentru a vedea tabloul la junioare, imediat după tragerea la sorţi. Trecând pe lângă terenul 2 din complexul de la Porte D’Auteuil, acolo unde în urmă cu 9 ani, Simona Halep câştiga titlul de junioare într-o finală cu o altă româncă, Elena Bogdan, ne făceam speranţe că vom descoperi o nouă Simona, în acest sezon. Sau măcar o altă Irină, Sorană, Monică sau Ralucă. Când am primit tabloul cu tragerea la sorţi, am rămas împietriţi. Nu se regăsea nicio româncă! Ne-am întors nedumeriţi către Pauline, cea care ne înmânase hârtia cu tragerea la sorţi: „Trebuie să fie o greşeală! Nu e complet!? N-are cum să nu existe nicio româncă pe tabloul principal!?”. Bruneta a făcut ochii mari, şi-a cerut scuze în avans, fiind convinsă de uluiala noastră că a greşit şi a reverificat. După un minut, ne-am cerut noi scuze! Pentru că răspunsul ne-a obligat să o facem: „Îmi pare rău, dar singura jucătoare din România a fost Mihaela Mărculescu. Tocmai a pierdut în turul 1 al calificărilor”.

Ar trebui să ne cerem scuze…

Şi România ar trebui să-şi ceară scuze. Nu doar de la Simona, ci de la toţi copiii talentaţi. Pentru că nu le mai oferă nici cea mai mica şansă la afirmare. Într-un sport, cel mai popular din lume după fotbal, în care miile de euro se „ard” mai rapid decât ţigările, tot mai puţini părinţi pot face pentru odraslele lor, cu pedigree sau nu, eforturile financiare pe care le-a făcut „tata” Stere pentru Simona Halep în urmă cu 10-15 ani. În schimb, o condamnăm mai mult decât e cazul pe Simona. Că a pierdut finala de la 6-4 şi 3-0. Că nu are moral de campioană. Că este o introvertită şi că nu e-n stare să bată locul 47 mondial, într-o finală de Grand Slam. Ce contează că este cea mai bună jucătoare din circuit în acest an!? Cifrele din Race to Singapore o arată fără niciun dubiu! Că de 177 de săptămâni neîntrerupte este în Top 10 mondial!? Că de 3 ani este mereu în Top 5? Suntem atât de supăraţi, încât mulţi dintre noi n-avem nici măcar bunul simţ să îi spunem „MULŢUMIM!”şi să o aşteptăm cu un zâmbet pe buze la întoarcerea în ţară pentru emoţia pe care ne-a adus-o. Şi pe care n-o mai simţisem de atâta timp în sportului românesc!

De ce Bianca Andreescu e canadiancă?

Peste 10 ani, însă, când vom bifa nu doar tabloul de junioare, ci şi cel de senioare fără nicio româncă pe tabloul de la Roland Garros, ne va fi dor de Simona. Şi de finalele ei pierdute cu Ostapenko sau Şarapova. Asta dacă nu cumva machidoanca asta ţâfnoasă va câştiga în următorii ani din carieră Grand Slamuri, aşa cum Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, este convins că se va întâmpla. Iar atunci, Simona Halep nu va mai fi o introvertită fără moral de campioană, ci va fi a noastră! Va redeveni un bun national, cu care ne vom mândri. Nu, domnilor! Fiţi mândri de Simona de acum. Finalista de la Roland Garros. Pentru că, peste 10 ani, copiii noştri o vor privi la TV pe canadianca Bianca Andreescu (n.a.: una din junioarele câştigătoare din acest an la Roland Garros – în proba de dublu) şi ne vor întreba de ce Bianca e canadiancă şi cine joacă, în schimb, pentru România? Iar noi vom ridica din umeri, privind-o pe retrasa Simona Halep cum îşi creşte copilul, sperând că, poate, odrasla îi va călca pe urme.

Pământ de flori la mai toate disciplinele sportive

Situaţia din tenis se regăseşte, din păcate, în aproape toate disciplinele sportive de la noi. Excepţiile ar fi scrima, canotajul şi handbalul feminin. România a dominat autoritar gimnastica mondială din 1972 până prin 2012, apoi nici măcar nu s-a mai calificat la Olimpiada din 2016, de la Rio. Medaliile de la Europenele de la Cluj din acest an le-au obţinut veteranii Cătălina Ponor (foto) şi Marian Drăgulescu…

La handbal masculin am fost campioni mondiali de 4 ori (1961, 1964, 1970, 1974), dar din 1990 (bronz) n-am urcat mai sus de locul 10 la cele 4 turnee finale la care ne-am calificat. Din 12. Ultima ratare: Campionatul European din 2018, care îşi va desfăşura faza finală în Croaţia. După ce au pornit ca din puşcă în preliminarii, 26-23 în Belarus şi 29-23 „acasă” cu Polonia, handbaliştii antrenaţi de spaniolul Xavier Pascual Fuertes (câştigător de două ori al Ligii Campionilor EHF cu Futbol Club Barcelona Handbol, pe scurt… FC Barcelona, pe care o antrenează în paralel cu naţionala României) au căzut „în cap”, nemaireuşind să facă nici măcar un punct: 22-23 „acasă” şi 22-27 în deplasare cu Serbia, 22-32 „acasă” cu Belarus (foto) şi 31-32 în deplasare cu Polonia, echipa de pe ultimul loc al grupei, care este în plin proces de schimbare a generaţiilor şi a jucat numai cu tineri de perspectivă.  Şi care ne conducea la pauză cu 6 goluri, 19-13. Am terminat grupa pe locul 3, după Serbia şi Belarus şi am spus iarăşi adio turneului final. Ultima calificare a României la Europene data din 1996, iar ultima prezenţă la Mondiale din 2011.

Calificaţi la „mondiale”, dar nemulţumiţi

Fotbalul nu putea să lipsească de pe lista neagră. Haideţi să ne amintim un moment definitoriu din „sportul rege”, legat chiar de „Rege”. „Regele” Gică Hagi. Era 3 iunie 1998 şi echipa naţională, calificată la Turneul Final Mondial din Franţa, învingea Paraguayul cu 3-2 într-un amical desfăşurat pe stadionul din Ghencea. Toate (încă) bune şi frumoase, dar în timpul meciului s-a acumulat o tensiune incredibilă după ce fanii l-au apostrofat pe fundaşul Cristi Dulca pentru o gafă comisă la primul gol al sud-americanilor, dar şi pe portarul Bogdan Stelea, după ce luase un gol de la distanţă. Spiritele s-au încins şi mai mult după gesturile obscene pe care „Arnold” le-a făcut spre tribunele ostile.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Profeţia „Regelui” s-a adeverit…

După meci, la conferinţa de presă, căpitanul Gheorghe Hagi a avut o intervenţie ca o profeţie: „Ţineţi cu echipa naţională! De zece ani v-am obişnuit cam prost în condiţiile care sunt în România. Ce performanţă a făcut vreo echipă în România? La ce condiţii avem, nu avem niciun fotbal. Merităm să ne faceţi statuie pentru ce am făcut noi, având în vedere condiţiile din România. Suntem capi de serie la Mondiale. Noi ne facem meseria bine. Voi nu ne preţuiţi! Rezultatele sunt cu noi. Se duce fotbalul românesc. În trei ani fotbalul nostru se duce. Se duce. Zero. În doi-trei ani, zero”. Mulţi l-au dezavuat. Auzi, statui! Dar parcă a avut gura aurită machidonul. Ca stângul lui de poveste. De atunci şi până acum, naţionala noastră nu s-a mai calificat la vreun turneu final al Campionatului Mondial…

„Se duce fotbalul românesc. În trei ani fotbalul nostru se duce. Se duce. Zero. În doi-trei ani, zero” – Gică Hagi în 1998