Sporturi

Halep a plecat spre America! Simona a vorbit despre priorităţi şi antrenor: “Încă nu este nimic concret”

02.03.2019 | 13:00
Halep a plecat spre America Simona a vorbit despre prioritati si antrenor Inca nu este nimic concret

Simona Halep a plecat spre America pentru dubla Indian Wells – Miami. Simona Halep, ocupanta locului secund în clasamentul WTA, a plecat sâmbătă dimineaţă spre Statele Unite ale Americii, acolo undeva evolua la Sunshine Double, dubla Indian Wells – Miami Open, turnee care se desfăşoară în luna martie.

Jucătoarea noastră a vorbit la plecarea de la aeroportul din Bucureşti despre priorităţile pe care le are în acest sezon competiţional, dar şi despre postul de antrenor din echipa ei. Românca în vârstă de 27 de ani a spus despre principalul obiectiv de anul acesta că este marele trofeu al Cupei Federaţiei. România mai are de făcut doar doi paşi până la acea ipostază.

Simona Halep va evolua la două turnee în Statele Unite ale Americii

“Pe primul loc anul acesta este trofeul de Fed Cup, sper să avem puterea să câştigăm. M-am gândit de când am câştigat meciul de la Ostrava, o să fie un meci dificil, toate jucătoarele suntem acolo, în top, şi niciun meci nu este uşor dar eu cred că echipa noastră este puternică şi avem şansa să câştigăm”, a spus Simona Halep la plecarea din ţară.

“Este o atmosferă plăcută de fiecare dată la aceste două turnee, încerc să iau energia pozitivă din orice moment şi încerc să câştig fiecare meci pe care îl joc. Dar repet, este o deplasare dificilă, toate meciurile o să fie grele, dar o să fie şi frumos. E greu să mă gândesc la titlu în momentul acesta. Vreau să mă bucur de fiecare moment pe teren şi după vom vedea”, a mai spus sportiva noastră.

Simona Halep la Fed Cup

Simona Halep nu se grăbeşte să adauge un antrenor în echipa ei

Simona Halep a ajuns anul trecut în semifinale la Indian Wells, însă acum nu are un antrenor alături. Chiar şi aşa, constănţeanca a demonstrat şi în trecut că se poate descurca foarte bine şi fără un tehnician alături. După colaborarea care nu a cunoscut succesul, cea cu Thierry Van Cleemput, Simona a mărturisit că nu se grăbeşte să-şi ia antrenor.

“În momentul de faţă, nu se mai pune problema antrenorului. O să văd ce o să fac săptămâna viitoare sau zilele următoare. Nu este nimic concret, nimic clar, o să văd de la zi la zi cum merg treburile şi ce decizii voi lua. Asta se ştie deja, de câţiva ani joc, 9 luni din an sunt plecată, nu mi se pare greu ceea ce fac pentru că este şi frumos. Dacă ar fi să o iau de la început această viaţă, aş face acelaşi lucru” , a declarat Simona Halep.

Tags: