Halep are un nou adversar de temut! O fostă câştigătoare de Grand Slam revine în circuit după 5 ani de pauză

Vicentiu Dinescu   
în Simona Halep
20/12/2017, 10:09
Halep are un nou adversar de temut! O fostă câştigătoare de Grand Slam revine în circuit după 5 ani de pauză

Constănţeanca a aflat de curând că va avea un nou adversar de temut, franţuzoaica Marion Bartoli anunţându-şi revenirea în circuitul profesionist după o pauză de aproximativ cinci ani.

”Sunt încântată să îmi anunţ întoarcerea în circuitul WTA. Abia aştept să vă văd la meciurile mele şi să împart emoţiile cu voi”, a fost mesajul lui Marion Bartoli, în vârstă de 33 de ani, postat pe contul său de Twitter.

Bartoli a jucat ultimul meci oficial împotriva Simonei Halep

Jucătoarea franceză a câştigat titlul la Wimbledon în 2013 şi a fost semifinalistă la Roland Garros în acelşi an. Ea şi-a plănuit revenirea pentru turneul de la Miami din luna martie, dar principalul obiectiv este participarea la Grand Slamuri.

Marion Bartoli, care a câştigat opt titluri în carieră, nu a mai jucat un meci în circuitul profesionist din august 2013, când a pierdut în faţa Simonei Halep, în turul doi al turneului de la Cincinnati, scor 6-3, 4-6, 1-6. Ea a trecut printr-o perioadă grea după retragere din cauza unui virus rar care a făcut-o să slăbească brusc foarte mult.

S-a speculat că Marion Bartoli ar suferi de anorexie şi că de aceea greutatea sa s-ar fi diminuat alarmant, dar Bartoli a negat aceste informaţii, dezvăluind că suferă de acest virus care i-ar pune în pericol viaţa. De atunci, Bartoli a urmat un tratament şi a revenit în putere.

Închide ×