Simona Halep, "curtată" de un cunoscut designer român. "Aş accepta oricând"

Simona Halep, Catalin Botezatu, rochie de mireasa, nunta

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, este "curtată" de un cunoscut designer român. Acesta i-a făcut o propunere de nerefuzat numărului 1 mondial.

După un final de sezon de excepţie (poate mai puţin evoluţia de la Turneul Campioanelor), în care a reuşit să ajungă şi chiar să-şi păstreze prima poziţie în clasamentul WTA, Simona Halep a intrat în atenţia opiniei publice cu un detaliu ce ţine de viaţa sa privată.
 
Mai precis, fanii celei mai bune jucătoare de tenis din lume au aflat că aceasta nu iubeşte doar sportul cu mingea şi racheta, ci şi un tânăr, alături de care şi-a petrecut, recent, o scurtă vacanţă în Italia.
 
Halep are rochia de mireasă asigurată
 
Chiar dacă Simona neagă pe contul de Instagram că ar fi implicată într-o relaţie, imaginaţia unora a început deja să zboare, acestora părându-li-se că aud clopote de nuntă. Un mare fan al sportivei, Cătălin Botezatu, abia aşteaptă un asemenea moment, promiţându-i Simonei o rochie de mireasă, cel puţin pe măsura "strălucirii deosebite a jucătoarei".
 
”Aş fi onorat ca Simona să poarte rochii de seară făcute de mine. Nu trebuie decât să sune, îi stau la dispoziţie. E o femeie frumoasă, cu trăsături superbe. Aş accepta oricând să îi fac rochia de mireasă, atunci când va veni momentul. În cazul Simonei, categoric că acea rochie va fi eclipsată de strălucirea pe care ea o are", a spus Cătălin Botezatu pentru Pro TV.