Şarapova pune presiune pe Halep: “Obiectivul meu suprem este locul 1 WTA””

Tibi Demeter   
in Sporturi
11/01/2018, 22:02
Şarapova pune presiune pe Halep: “Obiectivul meu suprem este locul 1 WTA””

Jucătoarea din România  este urmărită de aproape de Caroline Wozniacki şi Garbine Muguruza în ierarhia mondială şi este avertizată de marea rivală Maria Şarapova înainte de Australian Open, primul Mare Şlem al anului.

“Obiectivul meu suprem este locul 1 WTA. Voi munci pentru a reveni acolo. Am multe oportunităţi pentru a ajunge, dar sunt multe fete care au şanse să câştige. Sper să mă aflu şi eu printre ele. Eu am avantajul că am mai câştigat la acest nivel şi ştiu ce înseamnă asta”, a declarat rusoaica.

Şarapova are nevoie de un rezultat important la Australian Open

Rusoaica se află doar pe poziţia 47 în clasamentul WTA cu 1.116 puncte, faţă de cele 6.425  pe care le are în acest moment Simona Halep. Misiunea Şarapovei este cu atât mai dificilă cu cât Simona Halep nu are prea multe puncte de apărat la Australian Open şi la următoarele turnee.

Simona Halep urmează să o întâlnească pe Destantee Aiva, locul 193, în primul tur al competiţiei şi are şanse mari să se dueleze cu Eugenie Bouchard în runda a doua– Vezi traseul complet. Şarapova în schimb se vad duela cu Tatjana Maria, iar în turul secund ar putea da peste letona Anastasija Sevastova, una dintrele jucătoarele în formă în 2018.

Închide ×