Fotbal international

Ce spune Halep după victoria cu Kasatkina. Cum comentează Ostapenko semifinala cu Simona

UPDATE. Simona Halep şi Jelena Ostapenko se vor întâlni în semifinale la Beijing, în reeditarea finalei din acest an de la Roland Garros, când jucătoarea din Letonia s-a impus în trei seturi....
07.10.2017 | 00:02
Ce spune Halep dupa victoria cu Kasatkina Cum comenteaza Ostapenko semifinala cu Simona
ADVERTISEMENT

UPDATE. Simona Halep şi Jelena Ostapenko se vor întâlni în semifinale la Beijing, în reeditarea finalei din acest an de la Roland Garros, când jucătoarea din Letonia s-a impus în trei seturi. Chiar dacă s-a impus la Paris şi se află într-o formă de zile mari – 11 victorii în ultimele 12 meciuri -, Ostapenko este de părere că Halep e favorită în duelul lor.

“E o mare jucătoare, dar dacă fac cel mai bun joc al meu, dacă voi avea consistenţă şi voi fi agresivă, cred că orice se poate întâmpla. Nu am nimic de pierdut. Cred că Simona e favorită, pentru că e mai bine clasată”, a declarat campioana de la Roland Garros, după ce a trecut în două seturi, scor 6-4, 6-4, de Sorana Cîrstea.

ADVERTISEMENT

Pentru Ostapenko este a treia semifinală la rând după US Open. În precedentele două săptămâni, letona a câştigat titlul la Seul şi s-a oprit în penultimul act la Wuhan. “Sunt într-o semifinală pentru a treia săptămână la rând. Mă simt foarte bine aici în Asia şi sunt pregătită să dau tot ce am mai bun”, a precizat a opta jucătoare a lumii.

Partida dintre Simona Halep şi Jelena Ostapenko va avea loc sâmbătă, de la ora 9:30.

************************************************************************************************

Simona Halep se află într-o adevărată săptămână a revanşelor. După ce a spart gheaţa în faţa Mariei Şarapova, jucătoarea română a trecut şi de Dariei Kasatkina, în faţa căreia pierduse fără drept de apel săptămâna trecută la Wuhan. Simona s-a calificat în semifinalele turneului de la Beijing, după ce s-a impus cu un categoric 6-2, 6-1 în faţa rusoaicei, în doar 70 de minute.

ADVERTISEMENT

După victoria în faţa Kasatkinei, a doua jucătoare a lumii a explicat cum a reuşit să întoarcă la 180 de grade situaţia în disputa cu aceasta. “Am jucat mult mai bine decât la Wuhan. Am schimbat tactica şi a funcţionat destul de bine. Nu am făcut decât să joc aşa cum o fac de obicei, să-mi păstrez stilul, şi am fost foarte solidă şi consistentă”, a afirmat Halep. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 5 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Halep afirmă că acum se simte mult mai bine pe teren

Simona recunoaşte că acum simte mai bine jocul şi acest lucru îi dă încredere pentru evoluţiile ulterioare în cadrulş turneului din capitala Chinei. “Am avut mai mare încredere în loviturile mele, în puterea cu care am lovit şi în direcţia pe care am imprimat-o mingii. Cred că am servit bine, am simţit bine jocul. Sunt încrezătoare, aşa că e uşor când intru pe teren”, a mai spus românca.

ADVERTISEMENT

Jucătoarea de 26 de ani confirmă momentul foarte bun pe care îl traversează în această săptămână, iar după ce le-a bătut pe Şarapova şi Kasatkina, are ocazia să-şi ia revanşa şi în faţa Jelenei Ostapenko, pentru înfrângerea din finala de la Roland Garros din acest an. “Fiecare meci şi antrenamentele din fiecare zi m-au făcut să mă simt bine pe teren, confortabilă şi să am dorinţa de a câştiga fiecare meci”, a încheiat Simona Halep.