Editoriale

Halep, frustrată și furioasă pe… minge, la Madrid: „Băi, nu ieși afară!” Și uite așa, Simona a plecat acasă…

04.05.2021 | 19:25
Halep frustrata si furioasa pe minge la Madrid Bai nu iesi afara Si uite asa Simona a plecat acasa
ADVERTISEMENT

Simona Halep a fost eliminată din turneul de la Madrid, după ce aproape că s-a învins singură, iar Elise Mertens i-a dat o mână de ajutor. „Băi, nu ieși afară!”, s-a certat ea cu mingea, numai că țipătul său a fost mut. Dacă și obiectele ar vorbi cu oamenii, probabil că un calculator i-ar spune Simonei: „Nici n-am putut memora câte greșeli neforțate ai făcut!”…

Încă o dată, pentru cine știe a câta oară, zgura a părut o bucată de pavaj răsunător, din care racheta trântită de fostul Număr 1 mondial a scos un sunet de orgă de piatră. Și noi am privit împietriți cum, după ce s-a impus lejer în primul set, Halep a cedat, din nou, psihic și fizic. Românca, învingătoare în două rânduri la Madrid, s-a înclinat în fața unei adversare, Elise Mertens, care o bătuse o singură dată în carieră. De data aceasta, belgianca a învins-o colosal de simplu, deși scorul arată altceva, adică încrâncenarea. A câștigat pentru că nu s-a „gâlcevit” nici cu racheta, nici cu zgura și a știut să se țină pe picioare.

ADVERTISEMENT

În ultima vreme, până la acest meci, românca se obișnuise cu meciuri scurte, indiferent dacă le-a pierdut sau dacă le-a câștigat. Atât la Stuttgart, cât și la Madrid, până la întâlnirea cu Mertens nu fusese nevoită să se „obosească” în setul decisiv. De data aceasta, au fost multe momente în care Simona s-a dovedit epuizată. Pur și simplu, la un moment dat arăta ca și când înainte de meci ar fi mâncat niște fripturi late, cât urechile măgarului…

Gâlceava Simonei Halep cu racheta și cu zgura, „cheia” reculului psihic

Aminteam de turneul de la Stuttgart. Acolo, Halep a dezamăgit și asupra turneului de la Madrid pluteau nori negri. În fine, a venit și Madridul. Halep a arătat că n-a înțeles prea multe din eliminarea din Germania. Sara Sorribes Tormo (locul 46 WTA) i-a pus probleme serioase în setul secund, și a fost aproape s-o elimine. Aceste căderi psihice și fizice perpetue încep să devină o definiție pentru Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Cu Mertens, Simona a avut meciul în mână. A urmat, parcă, o dedublare a personalității sale. Este drept, belgianca se dovedește o luptătoare. Însă, la experiența ei, Halep nu are voie să comită asemenea cascadorii fatale. Faptul că Mertens a bătut-o n-are legătură cu vreo minune. Miracolele se ascund, cu o perfectă vocație, în lucrurile obișnuite. Halep, în schimb, deși a jucat agresiv, s-a împachetat în erori. Agitată, grăbită, cu reale probleme la serviciu, Halep nu mai seamănă cu S1mo, cea de pe vremuri.

Dacă îți pierzi vremea țipând la rachetă și răzbunându-te pe „obiectul muncii” trântindu-l de zgură, izbutești trei lovituri de grație, pe care, cu generozitate, ți le dai chiar ție. În primul rând, pierzi puncte. În al doilea, îi dai adversarului, curaj. Și nu în ultimul rând, te încarci cu energie negativă. Evident, toate acestea au legătură cu reculul psihic, cel cu care Halep ne-a obișnuit, în ultima vreme…

ADVERTISEMENT

Și totuși, să nu „crucificăm” pianista…

Da, Simona Halep a greșit. Din nou. Dar, poate că aici ar trebui să intre în scenă și Avocatul Diavolului… Orice acuzat are dreptul la apărare. Din păcate, de ceva timp, a apărut un curent anti – Halep. CTP vorbea chiar despre „haterii Simonei”. Asistăm la reacții disproporționate, asta ca să fiu delicat.

În 1960, regizorul Francois Truffaut a regizat filmul „Tirez sur le pianiste” („Trageți în pianist”). Din nefericire, titlul a fost, ulterior, răstălmăcit și a apărut ideea „nu trageți în pianist!”. În cazul Simonei Halep, e bine să nu ochim „artista”, până nu înțelegem exact contextul în care se petrece declinul acesteia.

ADVERTISEMENT

Pentru că tot ne aflăm în perioada sfintelor Sărbători Pascale, Simona Halep nu trebuie „crucificată”. Povestea recentă a jucătoarei trebuie privită cu empatie. Parafrazându-l pe filosoful libanez Khalil Gibran (n.r. „plagiat” de John F.Kennedy, într-un anumit context), e bine să nu ne întrebăm ce poate face Simo pentru noi, ci mai ales cât putem face noi pentru ea. Iar înțelegerea, ca și mustrarea, intră în angrenajul compasiunii.

Sigur, de-a lungul timpului, Halep a jucat și a muncit, în primul rând, pentru ea însăși. Dar a făcut-o și în folosul nostru, dăruindu-ne bucurie și emoție. Toată lumea s-a „simțit” Simona Halep, atunci când aceasta a devenit Numărul 1 Mondial. Unii chiar au și lăcrimat. Întrebarea simplă este „oare, cine se pune în pielea și în sufletul Simonei Halep, atunci când ea pleacă de pe teren, învinsă și mai ales, frustrată?”…

Nu e cazul să folosim vorbe mari, ca să nu riscăm să fim acuzați de fariseim, dar asemenea momente în care oamenii își pot dovedi empatia și apropierea față de aproapele lor sunt rare. Simona Halep nu este o mașină de tenis. Este un om, care suportă rigorile celebrității și energia negativă a încăpățânării. Este inutil să mai amintim că nici măcar perfecțiunea nu este perfectă. Însă, dacă ține morțiș să semene, măcar, cu jucătoarea care a fost, Simona trebuie să-și pună întrebări și să-și învingă demonii interiori.

Cu port-drapelul la psiholog. Right, mister Cahill?

Halep și alții ca ea nu sunt doar port-drapele naționale. Sunt simboluri și exemple umane. Exemple fericite, pentru că dincolo de nuanțele mai deschise sau mai închise de gri, acești oameni ne-au făcut să ne bucurăm, nu să scoatem ce e mai rău din noi, atunci când ei cedează. Invidia, fariseismul despre care vorbeam și mai ales așteptările, mai mari de la alții și mai mici de la noi înșine, ne fac să crucificăm persoane și personaje pe care nu le înțelegem, dar avem bucuria sadică de a le confunda cu „capra vecinului”.

Cine are sânge în „instalație”, ca să mă exprim pe cât e posibil de elegant, s-o înjure ori s-o pună la zid pe Simona Halep și atunci când câștigă! Numai că, pentru a învinge, Simona trebuie să-și schimbe strategia. Right, mister Cahill? Și eventual, să se trateze, nu de alta, dar tot s-a discutat enorm despre oportunitatea unor vizite la psiholog…

De ce să nu recunoaștem, mulți dintre noi, indiferent dacă suntem jurnaliști sau „civili”, ne-am bucurat adesea pentru că am fost „nevoiți” să ne alcătuim programul zilnic în funcție de meciurile „Halepei”. Astăzi, însă, un prieten m-a întrebat: „Andrei, ai idee, oare câți români știau că astăzi joacă Simona, că doar nu era în finală?”. Mi-e teamă că are dreptate. Și cheia „reparațiilor capitale” stă doar în mâinile jucătoarei. Poate că, de ce nu, într-o zi vor dispărea și „haterii”, dar mai ales dialogurile cu racheta și „biciuirea” zgurei, dar mai e mult până departe. Probabil că drumul e mai anevoios decât ne-am fi așteptat.

 

ADVERTISEMENT