Elogii în presa internaţională! ”Halep a arătat curaj şi dăruire”

Silviu Ghering    Vicentiu Dinescu   
în Stiri sportive
27/01/2018, 14:59
Elogii în presa internaţională! ”Halep a arătat curaj şi dăruire”

Publicaţiile din întrega lume au felicitat-o pe daneza Caroline Wozniacki şi au avut cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep, care a făcut un meci memorabil în ciuda înfrângerii şi pierderii loculul 1 în clasamentul WTA.

”Finală minunată. Ambele jucătoare au dat totul într-un meci de aproape trei ore. S-a făcut istorie, fiind primul trofeu de Grand Slam al lui Wozniacki şi primul obţinut de o daneză. În plus, ea îi ia primul loc în clasament adversarei sale învinse Simona Halep. Aceasta din urmă a arătat curaj, dăruire, hotărâre şi luptă. A promis că se va întoarce pentru a câştiga primul său trofeu de Grand Slam. Şi cine s-ar îndoi că poate reuşi asta?”, a scris jurnalul australian The Age, după Halep – Wozniacki 6-7, 6-3, 4-6.

Halep – Wozniacki 6-7, 6-3, 4-6. ”Una dintre cele mai bune finale de Grand Slam”

Site-ul bbc.com a notat după finala de la Melbourne: “Ce finală! Iar Caroline Wozniacki este o câştigătoare merituoasă, dar ce rol a trebuit să joace Simona Halep în finală…Incredibil. Două ore, 50 de minute… epic”.

Site-ul oficial al competiţiei, ausopen.com, a scrie că finala a fost una dintre cele mai bune din istorie: “A fost una dintre cele mai bune finale de Grand Slam din toate timpurile – plină de tensiune, talent, sportivitate şi încăpăţânare”.

”După o luptă intensă, Caroline Wozniacki a învins-o pe Simona Halep în finala Australian Open. La 27 de ani, daneza şi-a oferit cel mai frumos trofeu al carierei şi revine, după şase ani, în fruntea clasamentului mondial. După o luptă fabuloasă ca intensitate, a detronat-o pe Simona Halep din fruntea clasamentului WTA”, a notat şi L’Equipe, după Halep – Wozniacki 6-7, 6-3, 4-6.

Mundo Deportivo: ”A fost o finală la un nivel sportiv înalt”

Gazzetta dello Sport a titrat: “Wozniacki, primul Grand Slam! Halep învinsă în trei seturi”, iar Mundo Deportivo a subliniat că finala de la Melbourne a fost una excelentă: ”Caroline Wozniacki revine pe primul loc mondial după o finală excelentă şi agonizantă cu Simona Halep. A fost o finală la un nivel sportiv înalt, dar şi cu suspans şi agonie. Toate ingredientele unui mare meci”.

Simona Halep, locul 1 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.

Wozniacki a obţinut primul ei titlu de Grand Slam din carieră, după două finale pierdute, locul I în clasamentul WTA, poziţie pe care revine după şase ani, şi premiul cel mare al competiţiei, de 2,6 milioane de euro. Învinsa va primi jumătate din această sumă.

Închide ×