Sport

Halucinant! Cum au folosit spionii lui Vladimir Putin numele lui Cristiano Ronaldo pentru a trimite mesaje codificate la Moscova!

Numele lui Cristiano Ronaldo, folosit de spionii ruși pentru a trimite informații la Kremlin. Cum a fost posibil acest lucru.
18.03.2025 | 17:36
Halucinant Cum au folosit spionii lui Vladimir Putin numele lui Cristiano Ronaldo pentru a trimite mesaje codificate la Moscova
Spionii lui Vladimir Putin s-au folosit de numele lui Cristiano Ronaldo. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Poveste demnă de serialele de Netflix în Germania. Vladimir Putin, omul care conduce Rusia de peste 20 de ani, a folosit spioni pentru a afla secretele Europei Occidentale. Agenții extrem de bine instruiți de Kremlin s-au folosit de tehnologia avansată și de mesaje criptice pentru a transmite informații. În mod incredibil, numele lui Cristiano Ronaldo a fost și el folosit.

Spionii lui Vladimir Putin s-au folosit de numele lui Cristiano Ronaldo

Andreas și Heidrun Anschlag, un cuplu obișnuit din orașul Marburg, au fost plătiți timp de 23 de ani de Rusia cu 80.000 de lire sterline pentru a spiona Occidentul. Ei și-au început activitatea chiar înainte de căderea Zidului Berlinului, în 1989.

ADVERTISEMENT

Cei doi pretindeau că sunt cetățeni austrieci și că ar avea origini sud-americane. Pașapoartele lor s-au dovedit ulterior a fi falsificate. Cei doi aveau și o fiică, care nu avea vreo idee cu ce se ocupau părinții ei.

Practic, cei doi spioni furnizau Rusiei informații prețioase despre UE, NATO și ONU, primite de la un agent infiltrat în Ministerul de Externe al Olandei. El le trimitea documente sensibile, iar cuplul le distribuia mai departe Moscovei prin intermediul tehnologiei bine puse la punct.

ADVERTISEMENT

Spionii au creat, în 2011, un cont de YouTube denumit @Alpenkuh1 („Vaca Alpină 1”). De asemenea, și agenții de la Moscova au creat unul intitulat @cristianofootballer. Pe internet, în secțiunea de comentarii a videoclipurilor, erau scrise mesaje codate. Anchetorii din Germania consideră că aceste fraze, de tipul „Aleargă și joacă precum diavolul”, conțineau chei ascunse.

Autoritățile germane i-au arestat pe spionii ruși

Până la urmă, Andreas și Heidrun Anschlag au fost interceptați și, în octombrie 2011, autoritățile au organizat un raid dramatic în locuința lor. Se pare că, în momentul descinderii, Heidrun primea un mesaj criptat printr-un transmițător din birou. Surprinsă, s-a prăbușit de pe scaun și, în cădere, a smuls cablul de conexiune, într-o ultimă încercare disperată de a întrerupe legătura cu Moscova.

ADVERTISEMENT

Doi ani mai târziu, au fost condamnați. Andreas a primit 6 ani și jumătate de închisoare, în timp ce soția sa, Heidrun, doar 5 ani. Oficialul olandez a primit o pedeapsă mult mai drastică, de 12 ani. Spionii au fost ulterior deportați în Rusia.

ADVERTISEMENT