Fotbal intern

A fugit din cantonament cu o zi înainte de meci: “Are ofertă din Turcia!” Exclusiv

13.01.2021 | 22:10
A fugit din cantonament cu o zi inainte de meci Are oferta din Turcia Exclusiv
ADVERTISEMENT

Probleme la FC Botoşani înaintea meciului cu FC Argeş, partidă care se va juca joi, de la ora 17:00, în etapa a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1. FANATIK a aflat că Hamidou Keyta a fugit din cantonamentul moldovenilor.

FC Botoşani se confruntă cu o situaţie uluitoare cu mai puţin de 24 de ore înainte de meciul cu FC Argeş. Din informaţiile FANATIK, Hamidou Keyta a fugit din cantonamentul echipei lui Marius Croitoru, după ce fotbalistul a primit o ofertă din Turcia.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că Hamidou Keyta are o ofertă de la Denizlispor, echipă care ocupă locul 20, penultimul, în prima ligă a Turciei. Este vorba de formaţia la care evoluează Costel Pantilimon din 2020.

Câţi bani vor să dea turcii pe Hamidou Keyta, fotbalistul care a fugit din cantonamentul lui FC Botoşani

Din informaţiile FANATIK, Denizlispor vrea să ofere în jur de 300.000 de euro pentru Hamidou Keyta, însă oferta este considerată prea mică de oficialii lui FC Botoşani.

ADVERTISEMENT

Hamidou Keyta este cel mai bun marcator al lui FC Botoşani în actualul sezon. Mijlocaşul ofensiv de 26 de ani a marcat 9 goluri în cele 14 meciuri jucate în Liga 1.

Reacţia lui Valeriu Iftime după ce Hamidou Keyta a fugit din cantonamentul lui FC Botoşani

Contactat de FANATIK, Valeriu Iftime a confirmat informaţia conform căreia Hamidou Keyta a fugit din cantonamentul lui FC Botoşani. Patronul moldovenilor a susţinut că va cere suspendarea fotbalistului şi a anunţat că nu-i va da drumul să plece în Turcia.

ADVERTISEMENT

“Am aflat în seara asta că şi-a luat ghetele şi a fugit din cantonament. Are ofertă din Turcia, din ce am înţeles prima ligă, dar nu o să-i dau drumul. Nu e posibil să te comporţi în felul ăsta după ce te-am luat de nicăieri şi ţi-am dat o pâine. O să cer chiar şi suspendarea lui, oricum nu-i dau drumul la turci”, a declarat Valeriu Iftime pentru FANATIK.

A ajuns la FC Botoşani în toamna lui 2019

Născut în Franţa, Hamidou Keyta a jucat în ţara natală până în 2018, când a ajuns la Dunărea Călăraşi. În Hexagon, fotbalistul de 24 de ani a evoluat pentru Auxerre II, Le Havre II, Trelissac, Saint-Etienne, Saint-Etienne II şi Chambly.

ADVERTISEMENT

Hamidou Keyta a ajuns la Dunărea Călăraşi în vara lui 2018, din postura de fotbalist liber de contract. După 23 de meciuri, în care a marcat un gol, pentru călărăşeni, mijlocaşul ofensiv a ajuns la Viitorul, însă Gică Hagi a renunţat la el după două luni şi fotbalistul a ajuns la FC Botoşani.

  • 700.000 de euro este cota de piaţă a lui Hamidou Keyta
  • 12 goluri a marcat Hamidou Keyta în cele 41 de meciuri jucate pentru FC Botoşani
ADVERTISEMENT
Tags: