Fotbal intern

“Lupii” îl DAU AFARĂ pe Hamza Younes. Motivul “divorţului” e NĂUCITOR

Atacantul tunisian Hamza Younes, unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Petrolul, are zilele numărate la Petrolul. Africanul este dorit de Nantes şi de Anorthosis Famagusta, dar nu ofertele...
12.01.2014 | 21:12
Lupii il DAU AFARA pe Hamza Younes Motivul divortului e NAUCITOR
Hamza Younes la pamant dupa o ratare.

Atacantul tunisian Hamza Younes, unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Petrolul, are zilele numărate la Petrolul. Africanul este dorit de Nantes şi de Anorthosis Famagusta, dar nu ofertele atractive venite pe adresa prahovenilor din partea celor două formaţii i-au făcut pe şefii “găzarilor” să se gîndească să-i arate poarta, deşi mai are un an şi jumătate de contract, ci faptul că cere permanent acţionarilor drepturile financiare pentru el şi restul colegilor!

Consiliul de Administraţie al Petrolului a ajuns la concluzia că este momentul potrivit de a scăpa de fotbalistul considerat a fi sursa tuturor lucrurilor negative din relaţia echipă-conducere, tunisianul fiind văzut principalul artizan al “răscoalelor” financiare. “Nemulţumirile permanente ale lui Hamza au fost trecute cu vederea pînă acum pentru că a fost scandalul cu Bokila, plecarea lui lăsînd un gol imens în atac! Dar acum, cu Dore aflat în formă şi cu aportul lui Mutu, Hamza a fost pus pe lista de transferuri şi se aşteaptă concretizarea ofertelor. Conducerea a fost deranjată de faptul că tunisianul este unul dintre liderii vestiarului şi cere întodeauna ca jucătorii să fie cu salariile la zi”, au dezvăluit surse din anturajul “lupilor”.

Iubit de fani, hulit de conducere!

Paradoxul în cazul lui Younes Hamza survine din faptul cum a ştiut să-şi gestioneze capitalul de imagine faţă de suporteri, dar a eşuat în relaţia cu acţionarii “lupilor”. Adulat de marea majoritate a galeriei Petrolului, care îl consideră unul dintre idolii din actuala formulă, tunisianul a expus fiecare nemulţumire a echipei şi a sa conducerii, transformîndu-l pe atacantul de 27 de ani într-o persoană neagreată de Consiliul de Administraţie al Petrolului. “Creează o stare de nelinişte conducerii ştiind că există cineva care protestează mereu cînd are ocazia! Mai ales că situaţia financiară a echipei nu este bună”, au dezvăluit, sub protecţia anonimatului, colegi de-ai vîrfului de 27 de ani.

“Nantes a făcut ofertă concretă pentru Hamza!”

Dezvăluirile din cadrul vestiarului sînt cofirmate indirect şi de Mihai Joiţa, impresarul care l-a adus pe tunisian în România. Agentul a declarat că şansele ca Hamza să rămînă la Petrolul, în ciuda cifrelor atrăgătoare ale vîrfului de 27 de ani, au scăzut dramatic. “Există o ofertă interesantă din partea celor de la Nantes pentru Hamza. Este o perioadă bună pentru transferuri, mai ales că multe echipe caută atacanţi fie pentru lupta la titlu, fie pentru evitarea retrogradării. Şansele de a pleca sînt de 50-50%”.

2.350.000
de euro este cota tunisianului conform transfermarkt.de

 

Tags: