Crezul de după CALIFICARE: “Vrem în FINALA Mondială!”

România a cîştigat partida cu Cehia, scor 29-23 şi s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Serbia. Adversara României va fi Polonia, ocupanta locului 3 în grupa C....
13.12.2013 | 22:01
Crezul de dupa CALIFICARE Vrem in FINALA Mondiala
ADVERTISEMENT

România a cîştigat partida cu Cehia, scor 29-23 şi s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Serbia. Adversara României va fi Polonia, ocupanta locului 3 în grupa C.

Buceschi, una dintre cele mai tinere tricolore, şi-a arătat entuziasmul: “Am fost acum 2 ani în Brazilia dar nu am jucat, anul acesta am intrat în ritmul echipei şi am reuşit să ajut echipa. Din păcate nu reuşim să intrăm din primul minut în joc, avem unele probleme, dar pe parcurs le remediem. Am intrat cu un avans mare la cabine, apoi ne-am dus la 12 puncte, iar pînă la final am gestionat rezultatul” a declarat la DolceSport.

ADVERTISEMENT

“Locul 2 în grupă este excelent. Ne aşteptăm la un meci greu, chiar dacă nu a spus multe Polonia în handbalul feminin, este un meci eliminatoriu deci nu avem voie să greşim. Avem o zi de pauză, ne vom odihni, şi vom intra la meciul cu Polonia cu un singur gînd, să ne calificăm”, a încheiat jucătoarea.

“Tadici s-a enervat pe bună dreptate!”

Adriana Tăcălie, debutantă la acest Campionat Mondial în naţionala României, a spus că Tadici a certat-o pe merit: “Este ceva unic să te califici, emoţiile sînt foarte mari că am debutat la Mondial, acum intru din ce în ce mai mult. Din păcate mai sînt momente cînd ne relaxăm şi facem greşeli, dar important este să cîştigăm. Tadici s-a enervat pe bună dreptate pe mine, am avut cîteva ratări în care nu îmi dau seama de ce am tras aşa prost. Sper ca la următoarele mecirui să fiu mai lucidă. La fiecare meci sînt emoţii, dacă nu ai emoţii înseamnă că nu eşti conectat la meci“, a declarat Adriana la DolceSport.

ADVERTISEMENT

“Din păcate nu am putut face acelaşi meci ca şi aseară, dar sînt convinsă că avem potenţial, mai ales că vom avea parte de o zi de odihnă. Important este că avem tărie şi putem merge mai departe. Cunoaştem Polonia, o sa facem şi nişte analize video, urmează să stabilim tactica mîine. Nu ştiu dacă sîntem favorite, ştiu doar că vom da tot ce putem pentru a ne califica” a spus Brădeanu la conferinţa de presă.

“Primul obiectiv: ÎNDEPLINIT!”

Antrenorul Gheorghe Tadici: “Un prim obiectiv l-am îndeplinit, cu puţin noroc puteam să terminăm chiar pe locul 1. E bine şi locul 2, pentru uni era nesperat, cu Germania şi Ungaria. Astăzi a fost un joc mai lejer, s-au manifestat ca atare în repriza a doua, cînd s-au apropiat la 5 goluri. Nu sînt de acord cu atitudinea unor jucătoare care au manifestat o stare de relaxare, nu le critic, dar statutul de profesionist nu îţi dă voie să faci aşa ceva. Sper că au învăţat ceva din jocul de azi, în special cele care au intrat în repriza a doua, iar în jocurile care urmează să ajute şi să intre concentrare şi mobilizate. Sînt mulţumit de rezultat, îmi felicit echipa, jucătoarele, pentru efortul depus.

ADVERTISEMENT

 

“Să nu jucăm cu Serbia!”

Acum începe competiţia KO şi sper să ne concentrăm în primul meci care nu va fi uşor, chiar dacă este Polonia, jucătoarele poloneze sînt foarte experimentate, evoluează în campionate puternice, în Liga Campionilor. Astă seară ne vom odihni, vom savura calificarea, iar de sîmbătă dimineată, împreună cu jucătoarele, ne vom axa pe pregătirea meciului din optimi. Chiar dacă ştiam că azi e un meci pe care îl putem cîştiga jucînd la un randament de 75%, am încercat să pregătim cît s-a putut de bine acest joc. Am dozat efortul, sper să ajungem pînă în finală normal. Acum sînt numai echipe de valoare, toate şi-au propus finala sau semifinalele, nu mi-aş dori să întîlnim Serbia din motive lesne de înteles, iar între Muntenegru şi Franţa nu contează.

 

“Să nu mai avem fluctuaţii”

Dacă vrei să ajungi sus trebuie să cîştigi următoarele două meciuri indiferent de adversar. Sper să reuşim şi noi şi staful să le pregătim cît mai bine şi printr-o mobilizare totală să facem paşi în competiţie cît mai sus. Sînt bine pregătitate fetele, au putere de revenire, nu intră în panică, e foarte important să intre montate, să nu mai avem aceste fluctuaţii, să nu mai începem jocul aşa cum am început cu Germania, Ungaria sau Cehia. Adversarele vor exploata orice greşeală” a declarat Tadici la DolceSport.

ADVERTISEMENT
Tags: