România, din nou în lumea bună a handbalului! Ce competiţie majoră vom organiza în 2020

Campiona Mondial, Romania, tineret, handbal feminin

Handbalul românesc a revenit în prim-plan. Congresul Federaţiei Internaţionale a luat două decizii importante pentru România.

Fanii handbalului feminin românesc au avut recent numeroase motive de satisfacţie, atât în ceea ce priveşte naţionala mare, cât şi în legătură cu performanţele CSM. Totuşi, la nivel de tineret, "tricolorele" au legat mai multe succese de prestigiu, fiind obişnuite ale podiumului la (mai) toate marile turnee finale.
 
Având atâtea reprezentative, la diferite categorii de vârstă, în top, era normal ca Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) să ia în serios candidatura României la organizarea Campionatului Mondial de tineret 2020, susţinută inclusiv de Cristina Neagu.
 
Handbalul românesc, două victorii la Congresul IHF
 
În cele din urmă, delegaţii la Congresul Ordinar al IHF din Antalya, au anunţat că România va organiza marea competiţie de peste 3 ani, oraşele care vor găzdui meciuri urmând a fi Bucureşti şi Braşov. Ţara noastră nu a mai fost organizat un Campionat Mondial din 1963.
 
A fost o cursă în trei între România, Irlanda şi Macedonia, şi doar România a ajuns în faza finală a votului în Congresul IHF. Mai mult, o româncă, fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu, a fost aleasă de pe prima poziţie în comitetul executiv al IHF! "Este o recunoaştere a importanţei handbalului românesc la al 36-lea Congres IHF", conchide FRH.