Hansi Flick (60 de ani) a acceptat ca Andrei Rațiu (26) să fie transferat de FC Barcelona, în perioada următoare de mercato din vară. Deco (47), directorul sportiv, a început negocierile cu Rayo Vallecano.
Conducerea celor de la Vallecano a transmis că nu este dispusă să renunțe la Rațiu pentru o sumă mai mică decât cea de 25 de milioane de euro. Aceasta este clauza de reziliere a românului, deținut într-un procent de 50% și de Villarreal, echipa la care s-a format ”Sonic”.
Deco este însă încrezător că poate să realizeze transferul pentru o sumă de 15 milioane de euro, după cum informează publicația spaniolă El Nacional. Oficialul portughez urmărește să obțină un preț cât mai avantajos, ținând cont mai ales de problemele financiare cu care se confruntă clubul pe care îl reprezintă.
Sursa citată notează că discuțiile dintre părți au înregistrat deja progrese. Dacă negocierile dintre Barcelona și Rayo Vallecano vor avea succes, Andrei Rațiu se va număra printre primele mutări anunțate de gruparea ”blaugrana” la începutul stagiunii viitoare.
Hansi Flick a fost impresionat în special de randamentul ofensiv foarte bun pe care l-a avut Andrei Rațiu în sezonul curent din La Liga. Flick pune foarte mare accent în tactica sa ca apărătorii laterali să poată ajuta atacul.
Pe lângă acest lucru, Rațiu s-a prezentat foarte bine și pe fază defensivă. Flick dorește să aibă în lot un fundaș dreapta care să poată să îi facă titularului Jules Kounde (26 de ani) concurență. ”Sonic” este considerat de catalani drept variantă ideală.
El este apreciat drept apărătorul lateral care se poate ridica la nivelul lui Kounde. Catalanii se gândesc la situații diferite precum accidentările, suspendările sau nevoia de a-l odihni pe francez.