Noul președinte al TFF a luat o decizie drastică de a concedia 19 arbitri și observatori de joc. În urma acestei hotărâri, în fotbalul din Turcia s-a creat un mare haos. Acum, foștii oficiali își cer drepturile în instanță.
Decizia luată de İbrahim Hacıosmanoğlu a creat un mare haos în fotbalul din Turcia. Fostul președinte al lui Trabzonspor a schimbat drastic tot Consiliul Central de Arbitraj. Astfel că a dat afară 19 arbitri și observatori de joc.
Ulterior acestei hotărâri luate de președintele Federației de Fotbal din Turcia, foștii oficiali au decis să ceară Curții Regionale de Justiție din Istanbul anularea deciziilor.
Potrivit celor de la Footmercato.net, arbitrii și observatorii de joc afectați de această decizie susțin faptul că actualul Consiliu de Arbitraj este creat într-un mod ilegal. Fiind alcătuit din oameni veniți din afara federației.
În urma acestui lucru, Federația de Fotbal din Turcia este urmărită penal pentru nerespectarea regulamentului cu privire la modul în care a fost constituită noua comisie de arbitraj.
În cazul în care Curtea Regională de Justiție din Istanbul le va da dreptate celor 19 arbitri și observatori de joc, atunci toate deciziile luate până atunci de actuala Comisie de Arbitraj vor fi considerate „nule de drept”.
Potrivit Constituției din Turcia, cei afectați de hotărârea președintelui TFF nu ar fi avut voie să dea în judecată Federația Turcă. Însă, baza procesului se leagă de ilegalitatea cu care a fost construită noua comisie de arbitraj. Acest lucru fiind acceptat.
În perioada în care İbrahim Hacıosmanoğlu era președinte la Trabzonspor, între el și oficialii dați afară au existat mai multe tensiuni. Toate cu privire la deciziile împotriva fostei sale echipe.
Astfel că actualul președinte TFF nu a uitat disputele dintre el și cei 19 arbitri și observatori de joc. Așadar, cu prima ocazie i-a înlăturat din funcțiile pe care aceștia le ocupau.
„Toată această procedură ar fi opera de răzbunare a noului președinte al Federației de Fotbal, İbrahim Hacıosmanoğlu, care a fost fost președinte la Trabzonspor.
În conflict cu arbitrii, a stârnit mari controverse la acea vreme și a fost mult timp subiectul zvonurilor despre posibile amenințări aduse arbitrilor la meciurile Trabzonspor-Gaziantep disputate pe 28 octombrie 2015 și Trabzonspor-Konyaspor disputate pe 2 octombrie 2015.
Prin urmare, İbrahim Hacıosmanoğlu ar fi pus capăt funcțiilor acestor oameni. Acest lucru imediat după întronarea sa ca președinte al Federației Turce de Fotbal (TFF).
În ciuda celor 9 ani care au trecut, din păcate, acţionând cu pasiune pentru răzbunare, toţi arbitrii şi observatorii care lucrau la acel moment în competiţie au fost concediaţi”, au notat jurnaliștii turci, potrivit sursei citate.
În Turcia sunt numeroase scandaluri cu privire la deciziile de arbitraj și s-au creat mai multe controverse în ultima perioadă. În urma unor episoade în care deciziile de arbitraj au fost revoltătoare, chiar oficialii cluburilor și fanii au năpustit pe teren asupra centralilor pentru a cere explicații. De multe ori s-a lăsat chiar și cu agresiune fizică. Așa cum a fost anul trecut în cazul lui Halil Umut Meler.
Aflat în primul sezon la Fenerbahce, Jose Mourinho este deja sătul de arbitrajul din Turcia. Antrenorul portughez susține că dacă ar fi știut adevărul de la început, nu ar mai fi acceptat oferta din SuperLig.
„Dau vina pe oamenii de la Fenerbahce care m-au adus aici. Nu mi-au spus tot adevărul pentru că dacă îmi spuneau adevărul, nu aș mai fi venit. Dar, cu jumătate de adevăr și cu băieții mei, vom lupta cu fiecare oponent și cu sistemul”, a declarat Jose Mourinho la începutul lunii noiembrie.