Dennis Man (27 de ani) a reușit să câștige titlul de campion în Eredivisie cu PSV Eindhoven în chiar primul său sezon în Olanda, ulterior transferului de la Parma, realizat în vara anului trecut în schimbul sumei de 9.1 milioane de euro. Echipa românului a reușit să se impună într-o manieră mai mult decât clară în acest campionat, la o distanță mare de puncte față de urmăritoare și cu multe etape rămase de disputat până la finalul stagiunii.
Doar că acum s-a întâmplat un episod cel puțin inedit, care ar putea să dea peste cap toate calculele de până acum. Concret, cu doar trei runde rămase de jucat din acest campionat, s-a ajuns la concluzia că este foarte probabil ca nu mai puțin de 11 echipe din Eredivisie, dintr-un total de 18, să fi folosit până acum în acest sezon în mai multe rânduri minim un jucător fără permis de muncă valabil în Olanda în diferite meciuri disputate în actualul campionat.
Este vorba despre Go Ahead Eagles, fosta adversară a celor de la FCSB din Europa League, NEC Nijmegen, Groningen, Sparta Rotterdam, PEC Zwolle, Twente, Fortuna Sittard, Telstar, Volendam, Heracles Almelo și Excelsior. Această descoperire a fost făcută abia după ce recent, la începutul lunii aprilie, cei de la NAC Breda au făcut la Federație o plângere împotriva celor de la Go Ahead Eagles, după meciul direct pierdut în fața acestora cu scorul de 0-6 în cadrul etapei cu numărul 27.
Concret, ei au susținut că jucătorul Dean James nu avea drept de joc în acea partidă, iar ulterior li s-a dat dreptate în această speță, în condițiile în care s-au adresat inclusiv instanțelor civile de judecată. Asta pentru că s-a constatat că fundașul în vârstă de 26 de ani, deși născut în Olanda, a renunțat în urmă cu ceva timp la cetățenia acestei țări în favoarea celei din Indonezia, el având anumite origini acolo. Astfel, conform legislației din această țară, el și-a pierdut pe loc permisul de muncă în „Țara lalelelor” în baza acestui fapt. Ca cetățean olandez, ai automat, în mod evident, permis de muncă în această țară. Ca cetățean străin însă, trebuie să aplici pentru permisul de muncă. Iar fotbalistul respectiv nu a făcut acest lucru pentru că nu era familiarizat cu aceste dispoziții legale existente pentru o astfel de situație.
Așadar, Go Ahead Eagles nu avea voie să îl folosească în acel meci. După ce s-a stabilit acest lucru, și alte foste adversare ale acestei echipe au făcut demersuri asemănătoare. Subiectul s-a „rostogolit” rapid, iar la scurt timp, după mai multe investigații în acest sens, s-a aflat că de fapt există mai multe echipe aflate în această situație, cele notate anterior. Concluzia este că în actualul sezon de Eredivisie s-au jucat nu mai puțin de 133 de meciuri în astfel de condiții nelegale.
Astfel, în prezent se ia în calcul inclusiv posibilitatea ca ele să fie rejucate, informează Mundo Deportivo. Bineînțeles că și PSV Eindhoven este implicată în multe dintre aceste partide, în mod clar fără vina sa. Așadar, în cazul în care se va ajunge până la urmă în acest scenariu, există inclusiv o posibilitate, destul de mică ce e drept, întrucât echipa lui Dennis Man are în prezent un avans imens, de 19 puncte, față de locul 2, ocupat de Feyenoord, ca forma finală a clasamentului să aibă de suferit după redisputarea jocurilor respective, bineînțeles în funcție de rezultatele înregistrate, în comparație cu cele inițiale.
Inclusiv Federația de Fotbal din Olanda a recunoscut că este vorba despre o problemă uriașă. „Situația afectează mai mult de jumătate dintre meciurile jucate în acest sezon. Va fi haos”, a transmis directorul Marianne van Leeuwan. De asemenea, Marjan Olfers, un avocat olandez specializat în drept sportiv contactat pentru a oferi un punct de vedere vizavi de acest subiect, a transmis cu această ocazie următoarele: „Dacă un jucător renunță la cetățenia olandeză, obține alt statut. Practic, devine un cetățean străin. Prin urmare, are nevoie de permis de muncă pentru a-și putea desfășura legal activitatea”.