News

Haos în traficul din Timișoara. Un tramvai nou-nouț a deraiat de pe șine în Piața Maria

Haos în traficul din Timișoara. Circulația a fost blocată după ce un tramvai, abia scos pe traseu, a deraiat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime
01.11.2024 | 12:51
Haos in traficul din Timisoara Un tramvai nounout a deraiat de pe sine in Piata Maria
Incident în Timișoara. Un tramvai abia pus în circulație a deraiat de pe șine. Foto: captură video Youtube Dan Sorescu/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vineri dimineață, un tramvai nou de pe linia 1 din Timișoara, abia scos pe traseu, a sărit de pe șine. Acest incident a dus la formarea unei cozi uriașe de garnituri, care s-a întins până în centrul orașului.

Noul tramvai a deraiat

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, în jurul orei 9.00, când un tramvai Bozankaya galben, din ultima serie de garnituri noi ajunse în Timișoara, a deraiat și a produs haos în oraș.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre tramvaiul de pe linia 1, care circula în zona Piața Maria, pe sensul de mers spre Iosefin. Evenimentul a fost surprins de o cameră de bord. Afectate au fost și liniile 2 și 8.

O echipă de intervenție din cadrul Societății de Transport Public a fost trimisă la fața locului. Aceștia au depus toate eforturile pentru a relua circulația în condiții de siguranță, astfel că în jurul orei 11.00 eu reușit să reașeze tramvaiul pe linii.

ADVERTISEMENT

Potrivit primelor informații, nu s-a înregistrat nicio victimă. Momentan, nu se cunosc motivele pentru care noua garnitură, care a costat aproxiamtiv 2 milioane de euro, a deraiat.

ADVERTISEMENT

„La ora 9:10, un tramvai de pe linia 1 a deraiat în Piața Maria, în sensul de mers spre Iosefin. În urma incidentului, o echipă de intervenție a fost trimisă imediat la fața locului pentru a evalua situația și a efectua reparațiile necesare. Se depun toate eforturile pentru a relua circulația în condiții de siguranță cât mai repede posibil”, a fost anunțul transmis de reprezentanții STPT.

Un tramvai deraiat a produs victime în Oslo

În acest caz, petrecut în orașul Oslo, Norvegia, un tramvai deraiat a produs mai multe victime. Acesta a ieșit de pe șine și a lovit în plin un magazin Apple, aflat la parterul unei clădiri. Cel puțin trei oameni au fost răniți.

ADVERTISEMENT

În momentul accidentului, aproximativ 20 de pasageri se aflau la bordul tramvaiului. Autoritățile au intervenit în cel mai scurt timp, iar medicii au oferit ajutor celor răniți la fața locului.

„Experţii noştri vor trebui să efectueze cercetări la faţa locului”, a adăugat Thomas Larsen, muncitor în demolări, potrivit Reuters. Zona a fost blocată, iar clădirea urmează să fie expertizată.