Fotbal intern

Haos la un club din Liga 1 Betano: „Finanțatorii nu au dat vreun leu, dar își plătesc salarii precum fotbaliștii”

18.11.2018 | 20:49
Haos la un club din Liga 1 Betano Finantatorii nu au dat vreun leu dar isi platesc salarii precum fotbalistii
ADVERTISEMENT

Poli Iași, ocupanta locului 11 în Liga 1 Betano, e la un pas de colaps financiar conform spuselor fostului director economic al clubului, care și-a prezentat demisia în această săptămână.

Florența Strujan, care se afla în funcție la Poli Iași încă din 2011, îl acuză pe Horia Sabo că nu a investit niciun leu de când a devenit noul finanțator al echipei. Ba mai mult, Strujan spune că Sabo și alți oameni din conducere și-au făcut contracte de muncă și își oferă salarii asemenea fotbaliștilor.

ADVERTISEMENT

Haos la un club din Liga 1 Betano

„Am ales să demisionez din funcţie de la clubul Politehnica Iaşi pentru că nu mai puteam să-mi exercit atribuţiile profesionale. În primul şi în primul rând, ca director economic nu am fost consultată niciodată în probleme financiare, nu am fost consultată niciodată la încheierea unui contract de către noua conducere.

Clubul, din ce ştiu eu, nu are finanţator, pentru că ei nu pot fi finanţatori atâta timp cât primul lucru pe care l-au făcut când au venit la club a fost să-şi facă contracte de muncă. Atâta timp cât până la data când eu mi-am demisia, ei personal nu au introdus un leu în club, consder că ei nu sunt finanţatori. La data la care am plecat eu, nu erau bani în cont pentru plata datoriilor.

ADVERTISEMENT

Asociaţii nu au venit cu nimic. Primul lucru pe care l-au făcut, şi-au făcut contracte de muncă. Cu salarii suficient de mari. La nvelul unui fotbalist. Sunt cinci persoane venite din afară, Horia Sabo, Horia Laurenţiu, Ene Iuliano, Selymes Tibor şi Simion Aurelian” – a spus Florenţa Strujan, fostul directorul economic de la Poli Iași, pentru ProSport.

Poli Iași a avut probleme și anul trecut

Sunt ani buni de când Poli Iași se confruntă cu probleme financiare, clubul schimbându-și denumirile în fiecare sezon din cauza acestor probleme. Moldovenii au trecut de la CSMS Iași, la CSM Iași, iar într-un final au revenit la denumirea de Politehnica Iași.

ADVERTISEMENT

În precedenta stagiune, ieșenii nu au fost plătiți cu lunile, dar evoluțiile lor de pe teren au fost cel puțin impresionante. Mai mult, Iași a prins play-off-ul în detrimentul lui Dinamo.