După câteva ore de confuzie, rămâne ca FRF. Astfel că nu se mai ține cont de golurile marcate în deplasare în meciurile directe ca și criteriu de departajare. În aceste condiții, UTA termină sezonul regular pe locul 8, iar Rapid pe 9. Iată cum va arăta prima etapă din play-out.
„Am luat la cunoștință punctul de vedere al FRF, drept pentru care nu mai are sens să le trimitem adresă luni dimineață. Dacă ei așa au decis, atunci așa va rămâne, cu UTA pe locul 8 și Rapid pe 9 în sezonul regular”, a declarat Justin Ștefan pentru FANATIK.RO.
FRF a contrazis LPF referitor la controversa regulamentară privind stabilirea clasamentului în Casa Pariurilor Liga 1, prezentată în premieră de FANATIK. Federaţia Română de Fotbal anunţă că decizia din Comitetul Executiv, unde s-a votat eliminarea criteriului golurilor marcate în deplasare, este executorie:
„Având în vedere informațiile și dezbaterile apărute în mass-media, Federația Română de Fotbal dorește să facă următoarele precizări.
În ședința Comitetului Executiv al FRF din data de 27 iunie 2021, sedintă la care au participat toti membrii Comitetului Executiv, s-a decis cu unanimitate de voturi abrogarea criteriului de departajare privind numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe.
De asemenea, reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. 9 teza întâi și teza finală din Statutul FRF, Hotărârile Comitetului Executiv sunt publicate pe site-ul oficial al FRF: www.frf.ro. Publicarea acestora în forma precizată mai sus are valoare de comunicare oficială faţă de orice persoană interesată.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 3 din Statutul FRF Hotărârile Comitetului Executiv intră în vigoare imediat, cu excepţia cazului în care Comitetul Executiv prevede altfel.
Având în vedere cele de mai sus, precum și că Decizia Comitetului Executiv a fost publicată pe site-ul oficial al FRF, fiind astfel îndeplinite toate condițiile statutare, rezultă în mod evident că respectiva decizie produce efecte depline, nemaifiind necesară nicio formalitate suplimentară.”, se arată în comunicatul FRF.
Astfel, UTA Arad încheie sezonul regulat pe locul 8, iar Rapid pe locul 9, arădenii având golaverajul superior (24:20 faţă de 34-31). Cum arată prima etapă din play-out:
Finalul sezonului regulat dă bătăi de cap în ceea ce priveşte calculul clasamentului final. Regulamentul neclar a stârnit confuzie la echipele care vor juca în play-out, care interpretează clasamentul după două articole diferite.
Dinamo a anunţat deja că joacă la UTA Arad, însă arădenii au calculat altfel şi au anunţat că au meci cu Academica Clinceni. Rapidul anunţă şi ea că joacă împotriva Academicii Clinceni în prima etapă.
De unde a apărut acest haos? Rapid şi UTA Arad au încheiat la egalitate de puncte, 40, pe locurile 8, respectiv 9. În meciurile directe s-a înregistrat remiză, 1-1 la Bucureşti şi 2-2 la Arad. Astfel că cele două echipe au calculat clasamentul după două regulamente diferite.
Pe 27 iunie 2021, a fost votată în Comitetul Executiv o decizie prin care se abrogă departajarea în ceea ce priveşte golurile marcate în deplasare. Totuşi, această decizie a Comitetului Executiv nu apare în ROAF, Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, după care LPF ia deciziile.
Deciziile Comitetului Executiv sunt executorii, astfel că, în mod normal, departajarea în ceea ce priveşte golurile marcate în deplasare ar trebui abrogată. În cazul în care se iau în calcul golurile marcate în deplasare Rapid încheie pe 8 (1-1 la Bucureşti şi 2-2 la Arad). Dacă se ia în calcul golaverajul, UTA Arad este pe locul 8 (24:20, faţă de 34-31).
Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a declarat pentru FANATIK că Liga Profesionistă calculează clasamentul conform ROAF, acolo unde nu apare decizia din 27 iunie privind eliminarea criteriului golurilor marcate în deplasare. Totuşi, LPF va trimite o adresă oficială la FRF pentru clarificarea situaţiei:
„Respectam ROAF! Vom face programarile conform clasamentul final realizat în baza criteriilor din ROAF al FRF. Totuşi, luni dimineaţa la prima oră vom cere FRF un punct de vedere oficial, ţinând cont de situaţia creată, respectiv decizia din CEx care susţine una şi ROAF-ul, care susţine altceva. Pentru moment este decizia ROAF”, a spus Justin Ştefan pentru FANATIK.
FRF şi LPF sunt obligate să ia o decizie cât mai rapid pentru că trebuie făcute programările meciurilor din play-out, prima etapă din a doua parte a sezonului având loc în finalul săptămânii viitoare.
Până în acest moment, Dinamo şi Rapid au anunţat că vor juca împotriva UTA-ei, respectiv a Academicii Clinceni, calculând clasamentul final după ROAF, care nu conţine articolul votat în Comitetul Executiv.
În schimb UTA Arad a anunţat printr-un comunicat că echipa va juca tot împotriva Academicii Clinceni: „În conformitate cu CEX-ul FRF din data de 27 iunie 2021, criteriul de departajare cu privire la numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe a fost abrogat. Echipa noastră termină astfel sezonul regulat pe locul 8, iar în weekend aşteptăm vizita celor de la Academica Clinceni”, scriu arădenii.
FANATIK vă prezintă prima etapă din play-out în fiecare scenariu:
1. Conform ROAF, care nu cuprinde decizia CEx de a elimina criteriul golurilor marcate în deplasare în meciurile directe:
2. Conform deciziei executorii a CEx din data de 27 iunie 2021: