Haos de neimaginat la naționala Camerunului. Cu doar câteva zile înainte de începerea Cupei Africii pe Națiuni, toată lumea s-a întors împotriva președintelui Federației de Fotbal a Camerunului, Samuel Eto’o. Mai mult decât atât, naționala africană are doi selecționeri, fiecare anunțând propriu lot.
După ce a ratat prezența la Campionatul Mondial din 2026, Camerun se pregătește de AFCON, însă în doar câteva zile s-a instaurat un haos total în jurul echipei naționale. Marc Brys, managerul belgian al Camerunului, nu a fost demis în mod oficial și refuză să renunțe la poziția sa, deși Federația Camerunului a numit deja un înlocuitor pentru el.
Pe 1 decembrie, David Pagou a fost anunțat ca noul selecționer al Camerunului alături de lotul convocat pentru Cupa Africii pe Națiuni. Lotul a creat o mulțime de controverse, deoarece din el lipseau Andre Onana, fostul portar al lui Manchester United, Eric Choupo-Moting, fostul vârf al lui Bayern Munchen, și Vincent Aboubakar, care ar putea să îi depășească recordul de goluri al lui Samuel Eto’o de la echipa națională. Câteva zile mai târziu, Marc Brys, refuzând demiterea, și-a anunțat propriul lot, în care toți cei trei absenți au fost incluși.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/camerun-scaled.jpg)
Marc Brys este extrem de nemulțumit de nedreptatea care i s-a făcut, așa că a lansat o serie de declarații tranșante la adresa lui Samuel Eto’o, președintele Federației de Fotbal a Camerunului:
„Țelul său a fost dintotdeauna să scape de mine cât mai repede. Încă din primul minut m-a insultat, iar eu am reacționat. Acest lucru nu i-a plăcut deloc și m-a privit ca pe un competitor mereu. A lăsat jucătorii cheie și liderii în afara lotului. Asta, bineînțeles, pentru că el face selecțiile. Cum poți să te duci la Cupa Africii fără un portar de clasă mondială sau fără Aboubakar? Este incredibil, dar, de fapt, nu mă surprinde deloc. Vine din partea unuia care este doar un narcisist și se crede cel mai bun”, a spus Marc Brys, citat de Daily Mail.
Nu este nicio noutate atunci când spunem că Samuel Eto’o este clar cel mai bun fotbalist camerunez care a existat vreodată, însă numărul său de goluri nu este de neîntrecut, mai ales în contextul zecilor de meciuri pe care naționalele le joacă în prezent.
Cu 56 de goluri marcate pentru Camerun, recordul fostului atacant de la Chelsea și Barcelona este pus în pericol de Vincent Aboubakar. Deși are 33 de ani, Aboubakar ar putea să îl întreacă pe Eto’o, având în vedere că mai are nevoie de doar 11 goluri pentru a-l egala. Conform The Sun, Eto’o este acuzat de faptul că a făcut tot posibilul ca Aboubakar să nu prindă echipa pentru ca recordul său să rămână în siguranță.
După ce și-a petrecut trei ani în Turcia, Vincent Aboubakar joacă în acest moment în Azerbaidjan, la Neftci Baku, echipă pentru care a marcat trei goluri în șase apariții. Camerunezul a avut ele mai bune performanțe ale carierei sale pentru Porto și Beșiktaș.