Vezi video cele mai importante faze AICI!
Ratează Nicușor Bancu! Glazer respinge în bara transversală, iar vicecampioana Israelului este cea care merge în grupele Confernece League!
4-3 GOL Beer Sheva! Dadya nu îi dă nicio șansă lui Lazar, care ghicise colțul!
3-3 GOL U Craiova! Găman șutează cu sete și transformă!
3-2: GOL Beer Sheva! Lopes înscrie fără emoții!
2-2: GOL U Craiova! Dan Nistor trage excelent și restabilește egalitatea!
2-1: GOL Beer Sheva! Keltjens trage sub bara transversală!
Ratare Andrei Ivan! Atacantul șutează prost, pe centru, și îi dă ocazia lui Glazer să apere!
1-1: GOL Beer Sheva! Suleymanov nu îi dă nicio șansă lui Lazar.
0-1: GOL U Craiova! Roguljic transformă cu sânge rece!
Calificarea se va decide la loviturile de departajare!
Min. 105+2 – GOOOL Beer Sheva!!! Israelienii egalează după ce Hemed păcălește fundașii centrali ai Craiovei.
Min. 105 – GOOOOL Universitatea Craiova!!! Ante Roguljic marchează din lovitură liberă cu o execuție de senzație!
Min. 93 – U Craiova are prima ocazie importantă din prelungiri! Mateiu șutează din nou bine, dar Glazer respinge in extremis!
Min. 69 – Sergiu Hanca are și el o șansă importantă de gol! Fostul dinamovist trage puternic, dar portarul advers respinge în față!
Min. 53 – Oltenii încept tare actul secund! Șut bombă al lui Mateiu, dar mingea este deviată în corner!
Min. 23 – Ocazie mare de gol pentru Hapoel! Șutul lui Bareiro este deviat și trece la o palmă de bara lui David Lazar.
Min. 13 – Șansă pentru „Știința”! Hanca execută excelent o lovitură liberă, Baiaram primește balonul în careu, dar nu reușește să-l preia, deși se afla în situație excelentă.
Min. 4 – Ocazie uriașă pentru gazde! Paradă extraordinară a lui David Lazar în fața lui Ansah!
Min. 1 – A început meciul!
Echipele de start la meciul Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova.
Meciul Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova are loc joi, 25 august, cu începere de la ora 20:00, în cadrul returului play-off-ului Conference League. În tur, la Turnu Severin, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1, golul oltenilor fiind opera lui Andrei Ivan, din penalty. Craiova a jucat de la pauză în zece, Paul Papp fiind eliminat pentru o altercație petrecută în timpul pauzei, în drum spre vestiare.
Întâlnirea Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova se dispută joi, 25 august, de la ora 20:00, pe stadionul Yakoov Toto Turner din localitatea israeliană cu același nume ca al echipei. Beer Sheva este cel mai mare oraș din deșertul Negev, în sudul Israelului. Este al șaptelea oraș al Israelului, după numărul de locuitori – 207,551 și al doilea ca suprafață, după Ierusalim.
Stadionul pe care joacă echipa este din 2015, poartă numele fostului primar al orașului, Yakoov Turner și are o capacitate de 16.000 de locuri, dintre care 12.000 sunt ale abonaților. Pe 2 august 2020 a fost considerat de către municipalitate ca prezentând pericol pentru spectatori și s-a cerut constructorului îndepărtarea acoperișului, ca urmare a faptului că au fost descoperite fisuri în grinzile de sprijin și existența multor șuruburi slăbite.
Partida Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova se joacă joi, 25 august, de la ora 20:00, pe stadionul Yakoov Toto Turner din capitala regiunii Negev, în returul play-off-ului Conference League și momentan nu există nici un post de televiziune care să fi cumpărat drepturile de transmitere a meciului. Oricum, puteți viziona partida intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
La Beer Sheva se anunță o zi de foc joi, 25 august, în care soarele va dogorî toată ziua, apogeul urmând a fi la prânz, când vor fi 37-38 de grade, la care se va adăuga și o umiditate extrem de scăzută, maxim 20 la sută, ceea ce face aerul extrem de uscat și aproape imposibil de respirat. La ora meciului nu vor fi sub 33-34 de grade și același nivel jos de umiditate, mare impediment mai ales pentru oaspeți. Arbitrul partidei va fi belgianul de 37 de ani Erik Lambrechts, care nu a mai condus nici un alt joc al unei echipe din România.
Antrenorul Mirel Rădoi ar fi avut acum tot lotul la dispoziție, pentru că accidentatul Valerică Găman s-a refăcut și este apt de joc. Însă nu se întâmplă așa, pentru că fundașul Paul Papp, altminteri titular indiscutabil în apărarea oltenilor, a avut gestul lui de nebunie în pauza meciului tur, a agresat un jucător isrealian și a fost eliminat, faptă pentru care va sta mai multe meciuri pe tușă.
Mirel Rădoi va avea de ales, dacă să riște titularizarea lui Găman, care vine totuși după o perioadă destul de lungă de inactivitate sau lângă brazilianul Raul Silva îl va pune fie pe Vladimir Screciu, fie pe Ivan Martic, de teamă că Găman nu ar avea ritmul necesar unui joc atât de solicitant. În rest, fostul selecționer poate alege oamenii pe care îi consideră cei mai potriviți pentru startul partidei de la Beer Sheva.
Situația de la partida CFR Cluj – Maribor Branik, unde gazdele sunt favorite la cota de 1,70 este aproape de a se repeta la întâlnirea Hapoel Beer Sheva – Universitatea Craiova. Israelienii au cotă de 1,75 pentru victorie iar oltenii au primit totuși 4,90. Un gol înscris de Craiova, care nu e deloc imposibil, ajunge la cota de 1,65.
Partida tur s-a jucat la Turnu Severin pentru că stadionul Ion Oblemenco a fost gazda unui festival de muzică. Exilată de pe arenea unde obținuse două victorii identice, cu scorul de 3-0, în precedentele tururi echipa olteană a scos doar un egal, 1-1, rezultat condiționat și de gestul nesăbuit al lui Papp, coelgii lui intrând pe teren a doua repriză doar în zece jucători.