Fotbal intern

Harlem Gnohere, fără ofertă! Gigi Becali vrea să îl vândă, dar nu mai are cui

Harlem Gnohere fara oferta Gigi Becali vrea sa il vanda dar nu mai are cui

Harlem Gnohere este unul dintre cei mai buni atacanţi din Liga 1. Gigi Becali a declarat în repetate rânduri că francezul este unul dintre oamenii de care se poate despărţi în această iarnă dacă va primi o ofertă mulţumitoare. În prima parte a sezonului, vârful a fost dorit de echipe din zona Golfului , iar FANATIK a scris despre oferta lui Al Nasr pentru “Bizon”, una dintre cele mai bune echipe din zona arabă. 

La vremea respectivă, Gigi Becali cerea 7 milioane de euro pentru “Bizon”, însă în această iarnă şi-a mai scăzut pretenţiile şi a cerut 5 milioane de euro în schimbul atacantului: “Eu zic că e un preț corect și așa, 3 milioane de euro. Dar, nu vreau să risc titlul pentru 3 milioane! Pentru 5 milioane de euro, îl risc!”, a declarat Becali zilele trecute la ProX.

Harlem Gnohere, fără ofertă! Gigi Becali vrea să îl vândă, dar nu mai are cui
Harlem Gnohere (S) si Mihai Teja (D) discuta in timpul unui antrenament efectuat in cadrul stagiului de pregatire din Spania, miercuri, 16 ianuarie 2019.

Harlem Gnohere nu are nicio ofertă: “Îi avem pe Hora şi Rusescu”

Gigi Becali caută o echipă care să îi ofere preţul cerut pe Harlem Gnohere, însă FANATIK a aflat că în acest moment nu există nicio ofertă pentru atacantul francez. Arabii care îl curtau pe “Bizon” nu au mai revenit cu nicio ofertă în această iarnă şi i-au dat calculele lui Gigi Becali peste cap care spera la încă un tun pe piaţa transferurilor.

 

Patronul FCSB şi Harlem Gnohere au avut o discuţie despre transfer, iar FANATIK a aflat că francezul i-a spus lui Gigi Becali că în cazul în care nu are nicio ofertă pe bani mulţi din zona arabă, lui îi surâde şi varianta de a se întoarce în Franţa, chiar şi în liga secundă, pentru că îi e dor de casă. Gigi Becali a declarat zilele trecute că s-ar putea să mai aducă un vârf în cazul în care Gnohere va pleca, însă a recunoscut şi el că deocamdată sunt mai mari şanse ca “Bizonul” să rămână:

“Dacă va pleca Gnohere, îi avem pe Hora și pe Rusescu. Teja mi-a zis că Rusescu e genul de atacant care îi place. Dar, probabil că vom mai lua încă un vârf! Stați întâi să vedem dacă pleacă Gnohere”, a adăugat Becali.

Gigi Becali l-a transferat pe Harlem Gnohere de la Dinamo pentru 200.000 de euro în iarna anului 2017. În acest moment, preţul cerut pe atacantul francez este de 25 de ori mai mare decât a plătit rivalilor de la Dinamo în urmă cu fix doi ani.