Harlem Gnohere, mesaj pentru colegi după golul cu Astra

Eduard Popa   
in Stiri sportive
17/04/2018, 13:13
Harlem Gnohere, mesaj pentru colegi după golul cu Astra

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

Gnohere a început meciul cu Astra Giurgiu ca titular şi a fost integralist contra echipei conduse de Gigi Mulţescu. ”Bizonul” a înscris primul gol al echipei dintr-un penalty obţinut de Romario Benzar şi a ajuns astfel la cota 14 în actuala stagiune a Ligii 1. 

Cu această reuşită Gnohere a devenit din nou golgeter în prima divizie. El a avut apoi şi un mesaj pe contul de instagram pentru colegi: „Al 14-lea gol. Mulţumesc întregii echipe. Ne aşteaptă 5 finale”, a scris Gnohere pe reţeaua de socializare. Vezi foto jos

Gnohere a revenit titular la FCSB

„Bizonul” a fost unul dintre cei mai în formă fotbalişti ai Stelei în actuala stagiune, chiar dacă a început de multe ori din postura de rezervă, în spatele lui Alibec. El a mai fost o singură dată titular în acest play-off, în meciul cu Viitorul. Dică susţine că a fost nevoit în ultimele trei meciuri să joace cu Alibec titular din cauza unor probleme de sănătate ale lui Gnohere. Însă cum Alibec a fost accidentat, Dică s-a văzut nevoit să îl folosească pe francez toate cele 90 de minute, pentru prima dată în acest play-off al Ligii 1.

Închide ×